Urmele românești dispar peste tot în Bucovina, în Țara de Sus a Moldovei lui Ștefan cel Mare. La Cetatea Hotin, pe urmele de glorie a lui Ștefan cel Mare, unde ne cheamă dorul și spiritul românesc, locuri sacre înstrăinate de Neam, dar care mai poartă pecetea românismului

Urmele românești dispar peste tot în Bucovina, în Țara de Sus a Moldovei lui Ștefan cel Mare. La Cetatea Hotin, pe urmele de glorie a lui Ștefan cel Mare, unde ne cheamă dorul și spiritul românesc, locuri sacre înstrăinate de Neam, dar care  mai poartă pecetea românismului

 În fiecare colț al Țării noastre, de la munți până la mare, se simte o esență vie care ne leagă spiritual de acest sacru pământ, de strămoșii noștri, care au luptat pentru libertate, pentru identitate. Or, spiritul românesc se face tot atât de simțit și aici, în Bucovina istorică,  prin cultură și tradiții, prin locurile sfinte ce definesc identitatea românească. Fiecare din ele poartă în sine o poveste ce a rămas pentru generații ca un ecou ce ne definește ca națiune.

Chemarea acestui spirit ne îndeamnă să ne regăsim trecutul în fiecare pas pe care-l facem, să ne reconectăm la rădăcini, să ne amintim cine suntem și de unde venim, încotro mergem.

Or, în inima fiecărui colț de rai al Bucovinei se află o chemare profundă, un ecou ancestral, pe care trebuie să-l urmăm dacă dorim să avem viitor.

Și dr. Cristina Paladian, șefa Catedrei de Filologie Română și Clasică a UNC, a urmat chemării acestui spirit național,  încheind Simpozionul Internațional consacrat jubileului de 150 de ani al Catedrei de Limba și Literatura Română, proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, cu o călătorie pe locurile sfinte ale poporului român. Participanții la forumul academic desfășurat la Universitatea din Cernăuți au avut fericirea să viziteze aceste locuri sacre,  unde spiritul românesc mai veghează a neuitare, dar care au fost înstrăinate de Neam, însă mai poartă pecetea românismului.

La Cetatea Hotinului

Prima călătorie în timp și în spațiul românesc organizată în cadrul Simpozionului de dr. Cristina Paladian a fost la Cetatea Hotin, care domină valea Nistrului și care făcea parte din cele zece fortărețe medievale ale Moldovei lui Ștefan cel Mare. A fost parte a Moldovei încă din 1375. Primele documente ale cetății datează din vremea lui Petru Mușatinul.

Dovadă că Cetatea Hotinului a aparţinut, timp de peste 350 de ani (1350-1711) Principatului român al Moldovei, fiind apărată cu îndârjire, jertfă şi pricepere militară de oştenii  moldoveni (majoritatea răzeşi sau ţărani liberi în perioada sec. XIV – XVII), stăpânii acestor pământuri, o constituie identitatea românească (moldovenească) a pârcălabilor de Hotin, din perioada sus-amintită, identitate dovedită, în hrisoavele şi uricele domneşti sau în cronicile vechi, fiind condusă de mari domni creştini precum au fost Petru I Muşat, Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea, Petru Rareş, Alexandru Lăpuşneanu, Miron Barnovschi, Ioan Vodă cel Cumplit, Vasile Lupu), a reuşit să-şi apere autonomia şi integritatea teritorială împotriva tătarilor, turcilor, polonezilor (aliaţi de multe ori cu mercenari cazaci), ungurilor şi să reprezinte şi o pavăză a creştinătăţii.

Astfel, timp de 40 de ani (1464-1504) în vremea domniei lui Ştefan cel Mare, Hotinul a revenit definitiv la Patria mamă Moldova, după  6  ani (1457-1463) de administrare poloneză. Ștefan cel Mare a întărit zidurile, în partea de nord mai puțin protejată. Cronicile vremii spun că pentru întărirea cetății, în vara anului 1479, Domnitorul Ștefan cel Mare a folosit 800 de meșteri și 17 mii de salahori.

Ce păcat că se șterg urmele românești – aici, la Hotin,  nu se mai vorbește demult româna, dispar  portretele marilor domnitori din galeria voievozilor. Dar urmele românești dispar peste tot în Bucovina, în Țara de Sus a Moldovei lui Ștefan cel Mare.

Călătoria în spațiul românesc a continuat la Toporăuți, la Biserica Sfântul Ilie, târnosită de domnitorul român Miron Barnovschi, și s-a încheiat la Muzeul Regional de Arhitectură Populară și Trai din Cernăuți (sub aer liber), unde spiritul românesc a rămas să dăinuiască într-o căsuță românească veche adusă din Pătrăuții de Jos ce păstrează în lada cu zestre a neamului o evidentă urmă românească de pe Valea Siretului, o frumoasă poveste pentru urmași.

Felicia Nichita-Toma, Zorile Bucovinei, Cernăuți