29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

STRÂNGĂTORI DE SUFLET, ZIDITORI DE IDEALURI…

5 iulie 2014 р. | Categorie: Bucovina

Ultima manifestare, desfăşurată în localul redacţiei „Zorilor Bucovinei”, m-a făcut să iau condeiul în mână şi să încerc a-mi exprima impresiile şi mulţumirea sufletească. Nu pot să nu scriu, încă o dată, ceea ce am spus şi am scris de mai multe ori: „Zorile Bucovinei” este ziarul care mai mult decât altele oglindeşte viaţa românilor din Bucovina de ieri, de azi şi de mâine”. În paginile lui găsim tot ce ne interesează – informaţii proaspete din ţinut, din ţară şi de peste hotare. Din conţinutul divers şi foarte bogat al ziarului se evidenţiază munca neprecupeţită a colectivului redacţiei, care mai trebuie să lupte şi cu greutăţile materiale pentru a tipări ziarul.

Datoria noastră, a cititorilor, este să-i susţinem pe aceşti jurnalişti curajoşi. E cel mai uşor lucru, din partea noastră cerându-se doar să abonăm ziarul. La Boian sunt circa 400 de abonaţi, dar ar putea fi mult mai mulţi, dacă românii noştri s-ar îngriji cu mai mare râvnă de hrana sufletească. În ultimii ani, „Zorile Bucovinei” nu numai că s-a transformat într-o adevărată tribună a românismului, ci a devenit şi un centru al manifestărilor culturale de mare valoare. La sediul redacţiei au loc emoţionante sărbători de suflet, la care am avut fericirea să particip. Bunăoară, nu demult, a fost comemorat regretatul Mircea Motrici, „reporter la porţile cerului”, cum l-a numit fostul Consul General al României la Cernăuţi, Romeo Săndulescu, iar noi l-am cunoscut îndeosebi ca pe cel mai bun prieten şi susţinător al românilor din nordul Bucovinei.

Micul colectiv al ziarului „Zorile Bucovinei”, unit în jurul redactorului-şef Nicolae Toma, a dat dovadă de impresionantă inspiraţie la organizarea sărbătorii profesionale a jurnaliştilor şi totodată a momentului comemorării unui coleg de mare valoare. Merită un „Bravo!”, repetat de câteva ori, toţi cei care au ajutat ca prietenii lui Mircea Motrici să se adune la sediul redacţiei. Colectivul „Zorilor Bucovinei” nu-i uită pe românii ce-şi poartă cu demnitate numele – nici pe cei vii, nici pe cei morţi, cum, de obicei, se întâmplă să fie uitaţi cei trecuţi în lumea umbrelor în multe organizaţii. Am rămas plăcut surprinsă şi nespus de emoţionată când mi s-a înmânat carnetul de membru al Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi pentru soţul meu Vasile Bizovi (post mortem). M-a tulburat atât de mult acest tandru gest de atenţie, încât mi-am pierdut vocea, îmi tremura glasul şi n-am avut cuvinte să exprim tot ce-aş fi dorit despre Mircea Motrici. Cred că dna Rozalia, soţia regretatului nostru prieten, m-a înţeles.

În legătură cu evenimentul amintit mai sus, mi-au apărut în memorie versurile Leonidei Lari: „Fraţii mei de sânge, plânşii mei de stea,/ Strângători de suflet, lăsători de vrere,/ Nu-i nici o durere care ne-ar uita,/ Nu-i nici o durere” (Cod). Observăm că cei câţiva jurnalişti de la „Zorile Bucovinei” se află mereu în epicentrul vieţii noastre naţionale, îşi sacrifică timpul liber, ca să avem în case ziarul îndrăgit, să fim la curent cu tot ce se întâmplă în jurul nostru. Drept că scriu la ziar şi mulţi corespondenţi netitulari. Însă materialele trimise de noi la ziar sunt ca aluatul nedospit, din care erudiţii jurnalişti coc pâinea cea bună pentru hrana sufletelor noastre. Ajutorul corespondenţilor voluntari deseori le răpeşte mai mult timp şi le cere un efort intelectual mai mare decât la pregătirea materialelor proprii.

În numele consătenilor mei, vă mulţumesc din suflet, stimaţi ziarişti, pentru munca voastră şi lupta dreaptă întru apărarea neamului nostru oropsit.

Eleonora BIZOVI, corespondentă netitulară s. Boian, raionul Noua Suliţă

Mulţumiri celor cu inima bună

Mare îmi este bucuria când citesc în paginile „Zorilor Bucovinei” despre oameni generoşi, angajaţi dezinteresat în acţiuni caritabile. Mai ales, mă bucur nespus de mult când aceşti oameni, menţionaţi în paginile ziarului, sunt de la baştina mea. De exemplu, nu pot uita un mic articol, publicat încă în luna februarie a.c. şi semnat de dna Eugenia Moroz, fostă profesoară la ŞM Boian. Ajunsă la o vârstă înaintată, dumneaei mărturiseşte că durerile trupeşti o ţin la pat, dar, din fericire, nu suferă din cauza singurătăţii. Sunt oameni buni care o vizitează, au grijă să-i aline durerile, mulţumirile dumneaei fiind adresate îndeosebi generoaselor doamne Valentina Cojocar şi Aurelia Bădicean. Deoarece particip şi eu la munca de voluntariat, ajutându-i cu ce pot pe veteranii de război din raionul Întâi Mai al oraşului Cernăuţi, înţeleg foarte bine ce înseamnă o vizită, un sunet de telefon pentru un om care nu poate ieşi din casă. Deşi nu le cunosc personal pe doamnele Valentina Cojocar şi Aurelia Bădicean din Boian, le exprim şi eu recunoştinţa, atât lor, cât şi voluntarilor din alte sate, care îi ajută pe invalizi, bătrânii bolnavi şi singuratici. Persoanele care îşi asumă benevol asemenea îndatoriri trebuie susţinute de primării, deputaţii locali, şcolile din satele respective. Deşi Biblia ne învaţă că nu se cuvine să „trâmbiţăm” despre faptele caritabile, totuşi, cred că numele lor merită să fie cunoscute, iar faptele de binefacere – lăudate.

Gheorghe MELNIC, corespondent netitular, or. Cernăuţi