29 noiembrie 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

„TOŢI NE-AR VREA VASALI ŞI BIRNICI”…

10 iulie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Cu modestia specifică femeilor evlavioase de la ţară, o bunicuţă, cu trei nepoţi buni de armată, mi-a mărturisit că a fost la Putna, a aprins lumânări şi s-a închinat la mormântul Sfântului Ştefan cel Mare...

Se întâmplă să ajungă la Mănăstirea Putna şi români simpli din satele noastre, nu numai lideri de societăţi, invitaţi cu anumite prilejuri festive, aşteptaţi şi primiţi cu braţele deschide de smeriţii călugări. Nu pun la îndoială că toţi care intră pe poarta Sfintei Mănăstiri – români înrădăcinaţi în legea ortodoxiei sau străini de alte confesiuni – sunt aşteptaţi, bineveniţi, binecuvântaţi de harul stareţului şi luminaţi de aura legendară a ctitoriei ştefaniene. Dar cei care vin mai ales pentru prima dată, singuri, din îndemnul inimii (nu pentru că au fost invitaţi la o oarecare solemnitate), neştiuţi şi neobservaţi de nimeni, se roagă cu mai multă dăruire şi sinceritate, păstrând în suflet un fior sfânt, ce nu-şi are explicare.

Cu modestia specifică femeilor evlavioase de la ţară, o bunicuţă, cu trei nepoţi buni de armată, mi-a mărturisit că a fost la Putna, a aprins lumânări şi s-a închinat la mormântul Sfântului Ştefan cel Mare, rugându-se pentru încetarea focului de arme în ţara noastră, pentru linişte şi pace pe pământul natal care din vechime e şi al lui Ştefan Domn cel Mare. Întotdeauna în timpurile de restrişte, când ne era în pericol mai cu seamă credinţa, neamul nostru a căutat apărare la Atletul lui Hristos, rugându-l pe Domnitorul Moldovei să se scoale din mormânt. „Ştefane Măria Ta,/ Tu la Putna nu mai sta”, i se adresează Eminescu în celebra-i „Doină”; „Ridică-te Ştefane şi apără-ţi fiii, că vremea în lume a grea”, cântă de câteva secole poporul. Iar acum, când lumea de prin părţile noastre credea că a dispărut pentru totdeauna moartea ce vine din gurile de tun, cântecul care răsuna doar ca un ecou al sentimentelor mândriei naţionale, capătă conţinut foarte real. Ne-ar trebui un conducător de oşti ca Ştefan cel Mare – strateg militar, diplomat şi politician care a manevrat măiestrit cu inamicii, menţinându-şi moşia întreagă şi întruchipând destinul de apărare al poporului nostru, nicicând râvnitor de bogăţii străine.

A fost mare, pentru că mare i-a fost smerenia în faţa lui Dumnezeu, consemnează cronicarii în paginile ce-i descriu vrednicia şi norocul în lupte. Vorbind de smerenie şi destinul de apărare, îmi amintesc de o întâmplare care mă urmăreşte cu răscolitoare amintiri toată viaţa. În timpul stagiunii studenţeşti la revista „Moldova” primisem însărcinarea să scriu despre un medic-şef din satul Cobâlnea, raionul Rezina. Candidatura a fost propusă de Ministerul Sănătăţii, căci astfel se proceda în acea perioadă. Doamna, despre care ţin minte doar că o chema Nadejda, înainte de a-mi arăta spitalul şi a-mi răspunde la întrebările ce ţineau de subiect, m-a dus la relicva satului – Stejarul lui Ştefan cel Mare. Dar nu prin aceasta m-a uimit, căci oriunde am fost prin Moldova, chiar şi în acele timpuri de înfloritor socialism, găseam câte un „stejar” al lui Ştefan. Despre orice piatră mai veche, despre orice copac secular oamenii spuneau că-i de la Ştefan Vodă. Cel de la Cobâlnea, însă, era deosebit. Nu departe trăgea de moarte o bisericuţă profanată de comuniştii ateişti, iar odoarele sfinte (cruci, icoane, cărţi etc) sătenii le-au ascuns în scorbura stejarului, cimentând gaura copacului. Era o „mare” taină, de care ştia toată lumea, inclusiv cei vinovaţi de devastarea bisericii. Însă nimeni nu îndrăznea să se atingă de trunchiul stejarului, sătenii crezând cu adevărat, asemenea îndepărtaţilor strămoşi care implorau să se scoale Domnitorul şi să-i salveze de necaz, că duhul lui Ştefan le apără sfânta relicvă.

Noi, trăitorii secolului XXI-lea, desigur, nu credem în mituri. Dar ştim că fiecare legendă, îndeosebi cele ce-şi au ca eroi pe ctitorii identităţii naţionale şi credinţei, pornesc de la un fapt real. Chiar dacă astăzi nimeni nu mai crede, aşa ca în epoca medievală, că Domnitorul Ştefan se va scula odată din mormânt, ca să ne răzbune pentru toate nedreptăţile, să ne aştearnă flamura gloriei pierdute peste toate suferinţele, totuşi, invocându-i numele şi faptele, ne simţim mai protejaţi, mai tari cu duhul.

Istoricii care nu-şi clădesc ştiinţa pe mituri, ci se bazează numai pe documente, pun la îndoială chiar şi renumitul „Testament politic” lăsat de Ştefan urmaşilor, cu gură de moarte. Însă, oricare ar fi adevărul, acest testament n-a apărut doar de dragul poveştilor. Şi dacă a ajuns până la noi, şi dacă cele cinci sute şi zece ani de la clipa când a fost rostit nu i-au ştirbit actualitatea, timpul dovedind cât de multă dreptate a avut Ştefan Vodă, înseamnă că nu e doar un mit născocit de cronicari. E suficient să parcurgem doar un mic fragment, expus în continuare, pentru a ne da seama cât de actual pentru salvarea fiinţei noastre naţionale este mesajul ce ne pătrunde din negura secolelor. Pe patul morţii, Ştefan cel Mare a lăsat continuatorului tronului, fiului său Bogdan III, şi întregului popor următoarea poruncă:

„Toţi ne-ar vrea vasali şi birnici. Şi dacă tu, fiule, şi voi boieri dumneavoastră, veţi vedea că nu puteţi ţine tara, şi-ţi vedea că nu aveţi încotro, să o închinaţi, dar să nu o închinaţi oricui. Dacă vreţi ca fiii şi nepoţii voştri să mai vorbească limba noastră strămoşească, să nu o închinaţi vecinilor – nici Leşilor (Polonezilor), nici ungurilor, nici muscalilor (ruşilor). Aceştia, dacă vin, nu se mai duc din ţară şi sub diferite pretexte au să vă treacă la altă credintă şi au să vă impună să le vorbiţi limba şi jugul vă va fi dublu. Vor găsi argumente că sunteţi unguri sau slavi, că graiurile lor sînt mai nobile. Şi nu veţi fi stăpîni, ci străini în ţara voastră. Şi din toţi – cel mai tare astăzi e turcul. Aş vrea să vă ştiu liberi. Dar dacă veţi vedea că nu vă puteţi păstra libertatea, şi gura mea spune acum ceea ce n-ar vrea să rostească niciodată, să vă închinaţi celui cu care m-am războit întotdeauna – turcului; că acesta nu cumpără moşii în ţară străină, nici moschei nu zideşte şi nici altă limbă decît turca turcul nu are dreptul să înveţe. Şi fiind Turcia prea departe de Moldova şi peste ape, ea nu va dori niciodată să se mute în Moldova, ca unele neamuri de la nord care caută regiuni mai călduroase şi pămînturi mai roditoare. Veţi plăti birul umilitor pînă veţi găsi putere în voi să vă scuturaţi jugul nesuferit. Şi aş dormi la locul meu de veci împăcat, dacă aş şti că mi-aţi ascultat sfatul. Eu am ostenit. Şi plec să mă culc. Nu aş vrea să dorm somn greu, însoţit de coşmaruri. Aş vrea să dorm în somnul cel de veci împăcat. Asta e ultima rugăminte a celuia care v-a fost mai mult decît un domn, v-a fost un părinte”.

Acest testament circulă în mai multe variante, dar toate au comun sfatul Domnitorului de a nu închina ţara ruşilor. Vedem că în pasajul de mai sus se pomeneşte şi de polonezi, şi de unguri – vecinii cu care Voievodul a avut conflicte, i-a avut şi ca aliaţi, şi ca inamici, în dependenţă de interesele ţării sale. Ruşii, însă, sunt prezentaţi ca cei mai periculoşi pentru că dacă vin nu mai pleacă, mai ales că: „…au să vă impună să le vorbiţi limba şi jugul vă va fi dublu”. E crudul adevăr pe care l-am simţit, şi-l vom simţi, dacă ne vom lăsa de bună voie înhămaţi la acest dublu jug.

…Şi-acum să coborâm din cerul trecutului la realitatea noastră, care pe zi ce trece ia amploarea unei tragedii. S-ar părea că şi Crimeea, şi Donbasul sunt departe de noi, însă liniştea de aici e foarte fragilă în timp ce ţara, ai cărei cetăţeni suntem şi avem datoria de a o apără (chiar dacă până acum am avut destule pretenţii privind respectarea drepturilor naţionale şi cetăţeneşti), se află în pericolul destrămării. Aceeaşi ameninţare atârnă şi asupra Republicii Moldova, de care suntem legaţi prin sânge şi rădăcini adânci în istoria comună încă înainte de Alexandru cel Bun. Cum numai şi-au dorit o altă soartă, Moldova şi Ucraina s-au pomenit încolţite de puternicul „frate”. Nimeni nu mai crede că preşedintelui rus Vladimir Putin îi este totuna cu cine se asociază Moldova sau că doreşte pace şi prosperitate Ucrainei. Bunăoară, zilele acestea el a reacţionat dur la decizia Ucrainei de a întrerupe armistiţiul din estul separatist, acuzându-l pe Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko că „a închis drumul spre pace”. A doua zi după preluarea operaţiunilor antiteroriste în estul Ucrainei, Putin s-a arătat indignat că Preşedintele Ucrainei a ordonat reluarea operaţiunii militare împotriva insurgenţilor prorusi, dar nu şi de faptul că aceştia n-au respectat termenii armistiţiului unilateral. Occidentul (cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande) se limitează la discuţii telefonice sterile cu Putin, anunţând că s-a convenit asupra unui nou repaus de pace, în timp ce propaganda de la Kremlin debitează la toate posturile de televiziune că „ruşii nu se predau” şi patrioţii „Novorosiei” îşi vor apăra „pământul” până la ultimul patron. În acest context amintim că în timpul ultimei întâlnirii cu ambasadorii ruşi, la Moscova, Putin a declarat că va folosi „tot arsenalul” pentru apărarea conaţionalilor de peste graniţă, lămurind contra cui este ţintit acest arsenal (politic, economic şi alte mijloace prevăzute pentru operaţiuni umanitare): „În Ucraina sunt în pericol limba, cultura, istoria tuturor minorităţilor”.

Iată cum a întors-o, însă nu e cazul să ne bucurăm. Or, nouă, românilor, nu ne licăreşte nimic la orizont, protejarea promisă de Putin răspândindu-se, după cum a precizat chiar el, asupra persoanelor de orice naţionalitate, dar care simt şi gândesc ruseşte, împărtăşesc mentalitatea rusească. Pentru a-i înţelege mai bine intenţiile, să ne întoarcem cu câţiva ani în urmă. Încă în 2009, la Summitul NATO de la Bucureşti, preşedintele Rusiei şi-a dat arama pe faţă, tunând şi fulgerând împotriva opţiunii Ucrainei pentru aderarea la Alianţa Nord-Atlantică. Atunci el a rostit nefasta frază: „Ucraina are toate şansele să nu mai existe ca stat în graniţele actuale”, ameninţându-l pe omologul său american George W. Bush că, dacă Ucraina va fi inclusă în Planul de acţiune pentru aderare la NATO, Moscova va cere oficial Kyivului Crimeia şi regiunile majoritar rusofone din estul Ucrainei. Despre aceasta a scris atunci cotidianul rus „Kommersant”, apropiat Kremlinului. Deci planurile expansioniste privind Ucraina şi alte ţări post-sovietice, n-au apărut din senin, ele declanşându-se furtunos odată cu tendinţa fostelor „republici-surori” spre civilizaţia europeană.

Maria TOACĂ