Festivalul International ARCANUL a devenit o sărbătoare de referinţă printre manifestările cultural artistice, devenite tradiţionale ce se desfăşoară an de an in judeţul Suceava în sezonul estival cu o larga audienţă a publicului, atât prin numeroasa participare a ansamblurilor artistice din ţară şi din străinătate, cât şi prin grandoarea spectacolelor ce au loc sub semnul preţuirii comorilor spirituale străbune ale satului romanesc, cu veşnicia lui cu tot.
Având o vechime de
19 ani, Festivalul International de Folclor "ARCANUL" a întrunit,
recent, la Rădăuţi, la cea de-a 23-a ediţie, ansambluri folclorice din Anglia,
Franţa, Germania, Grecia, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Israel, Turcia,
Macedonia, Italia, Cipru, Georgia, Ucraina şi Republica Moldova.
Fiecare dintre aceste ansambluri aduc aici, in inima Bucovinei, cate o fărâmă
din ţara lor, astfel, municipiul Rădăuţii devine în fiecare an, timp de trei
zile, un veritabil centru de promovare a folclorului.
La acest prestigios
Festival a participat şi în acest an Ansamblul Folcloric „Izvoraşul” din raionul
Hliboca, condus de Roman Haghirnyi, şeful Casei Raionale de cultură. În anul
curent, spre deosebire de cei precedenţi, hlibocenii au prezentat un program
foarte variat de dansuri populare ucrainene şi interpretări muzicale din
comoara creaţiei populare româneşti.
Programul hlibocenilor
a fost variat şi înalt apreciat de publicul spectator, obţinând şi cel mai mare
punctaj, căci, spre deosebire de celelalte colective artistice ce au venit cu
fonograme, hlibocenii s-au prezentat cu muzică şi acompaniament Life.
Nicolae PAULENCU
Fotografii de Feodor POMYRLIANU