06 aprilie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

„ÎMI IUBESC SATUL, GRAIUL ŞI NEAMUL CU DURERE DE INIMĂ”

16 martie 2013 р. | Categorie: Destine

În această lună rodnică, sub auspiciile protectoare ale Leului, fiinţe scumpe inimii noastre şi-au primenit  anii, îmbogăţindu-i cu bucurii şi speranţe -  partea norocoasă a Leului le-a revenit mamei Rodica Zaharciuc-Nichita din  Hruşăuţii Hlibocii, care şi-a sărbătorit 75 de ani de viaţă, şi  fiicei Diana. O sărbătoare pentru tot arealul românesc  a fost jubileul octogenar al celei mai cu suflet de român bucovinence, semănătoare de dragoste de neam nu doar pe moşia cronicarului Ion NECULCE, ci luptătoare curajoasă pentru păstrarea şi perpetuarea idealurilor naţionale în întreaga noastră Bucovină – al eruditei  profesoare Eleonora BIZOVI din s. Boian, raionul Noua Suliţă, soţia regretatului patriot român şi profesor emerit al Ucrainei, Vasile BIZOVI, care, cu durere  de inimă, îşi iubeşte SATUL, GRAIUL  ŞI  NEAMUL, după cum a recunoscut şi precum ştim cu toţii.

Incontestabil e adevărul că Doamna LIMBII  ROMÂNE, Eleonora BIZOVI, la cei 80 de ani împliniţi, rămâne un ideal al femeii cu cele mai alese virtuţi, în deosebi, cu cele sufleteşti, spirituale,  e ca o carte rară deschisă pentru urmaşi, ca ei să culeagă din ea bobul învăţăturii şi înţelepciunii, înveşmântat în podoabele şi canavaua limbii române, în iubirea de neam.

Surprizele şi  zorii bucuriei au dat năvală în casa destinsei profesoare încă în ajunul jubileului, când, de la Bucureşti, i-au sosit nepoata Cristina cu soţu-i Ion. „Sâmbătă seara m-a sunat fiica Mărioara de la Bălţi şi mi-a zis: „Mamă, vreau să-ţi spun un secret!”. „Dacă-i secret, la ce-mi spui? am întrebat-o”. „La mata, la Boian, vine  Cristina cu Ion  de la Bucureşti”. Am plâns de bucurie când am auzit că lasă lucrul şi vin la mine, în ospeţie, să-mi aline singurătatea, am lăcrimat şi când mi-au dăruit această frumoasă icoană, cu chipul lui Iisus Hristos, cusută cu mărgele de amândoi. Aş dori să-i văd pe toţi alături de mine, însă fiul Nicuşor şi fiica Mărioara vor veni mai târziu, la fel şi nepotul Mihai, care e plecat la o competiţie internaţională de şah  în Cehoslovacia”.

Când, la 14 august curent, de ziua naşterii, i-am sosit la sărbătoare, ne-a întâmpinat la poartă, ca de obicei,  cu zâmbetu-i blând şi chipu-i luminos ca o rază de soare ce iradiază în juru-i lumină, căldură şi bună dispoziţie (cu toate că ce-i  tăinuieşte sufletul numai ea ştie), cu lacrimile înrourate de pe florile din faţa casei şi cele ce i se prelingeau pe faţă de emoţii şi bucurie, şi cele ce curgeau din ceruri în acea zi norocoasă sub formă de ploaia multaşteptată şi dorită, ca oaspeţii dragi ce-i soseau în prag. Odată cu noi, cei de la „Zorile Bucovinei” – Nicolae Toma, redactorul şef, preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, şi Maria Toacă, redactor-şef adjunct şi secretara respectivei societăţi, florile recunoştinţei i-au adus mesagerei graiului străbun Gheorghe Demenciuc, primarul satului, cu o întreagă echipă – secretara Victoria Moraraş şi Mihai Basaraba, Svetlana Hauca, directoarea Gimnaziului din Hliniţă, împreună cu câteva profesoare, nepoata Floarea Bosovici, pedagog la ŞM Boian, care a ajutat-o foarte mult când soţul se afla bolnav în spital, Vasile Botă, fostul ei elev, care nicicând nu uită de iubita şi buna lui profesoară Eleonora Bizovi. Puţin înaintea noastră, distinsa doamnă a primit felicitările directoarei Şcolii Medii din centrul satului, Angela Botă, a profesoarelor Maria Morar şi Rodica Dârda de la Gimnaziul din Hliniţă, fostelor eleve Victoria şi Felicia Striencu, iar Maria Zvarici i-a transmis un mic cadou, o mică atenţie că n-a uitat-o. Iar prietenii dragi îi soseau şi soseau.

La masa, încărcată cu bucate gustoase, pregătite cu dragoste de octogenară, oaspeţii au ridicat o cupă de vin spumos întru sănătatea dnei Eleonora BIZOVI, exprimându-şi admiraţia cu câtă energie, curaj şi cutezanţă această micuţă, firavă, plăpândă  şi gingaşă fiinţă, pătrunsă de farmecul limbii materne, care a stat în umbra soţului, când el era în viaţă, luptă pentru continuitatea neamului străbun, or, aceasta e poate cea mai dulce povară pe care o poartă, ocrotită de lacrima-i din suflet, tandra profesoară, şi-au expus dorinţa că ar fi bine să avem în fiecare sat o Eleonoră BIZOVI.

Oricât ar părea de banală afirmaţia, însă  Ocrotitoarea Limbii Române a mărturisit că marele miracol al formării şi modelării ei,  aceste calităţi nobile pe care le posedă, i le-a altoit în suflet nu doar părinţii, ci şi soţul Vasile, care, fiind cu şase ani mai mare, era o autoritate pentru ea. Mai bine zis, toate le-au învăţat împreună. Însă cotitura neaşteptată în destinul ei s-a produs după decesul soţului, când nu mai avea cine s-o susţină şi cine să lupte pentru dreptate, pentru dăinuirea pe aceste meleaguri ştefane a spiritului românesc, de aceea a şi fost nevoită să i-a în mâinile plăpânde şi firave brazda grea de luptător, căci a recunoscut: „Îmi iubesc Satul, Graiul şi Neamul cu durere de inimă”. 

Dna Eleonora BIZOVI e responsabilă şi de Muzeul bisericii din localitate în care se păstrează cărţi de valoare, pe care se zbate să le lase moştenire urmaşilor. Nu demult, de exemplu, a salvat de distrugere portretul regretatului  părinte Boris Ţapu, fiindcă în muzeu curgea apă.

Apropo de adevăr, viaţa fiecăruia dintre noi e dominată de amintiri ce rămân mereu vii şi neîntinate atâta timp, cât ni-i dat să ne ducem veacul pe pământ. Dnei Eleonora BIZOVI cele mai scumpe şi frumoase îi sunt acelea, când încă trăia soţul Vasile şi casa întotdeauna le era plină de oaspeţi, dar şi acele legate de cei 48 de ani de munca pedagogică, când activa ca profesoară în şcoală. „Eram  pe atunci foarte tânără. În clasa a 5-a erau 48 de elevi şi nici un profesor nu dorea s-o preia, adică să fie diriginte. Directorul mi-a propus atunci mie şi  eu am acceptat. Însă la început mă gândeam: „Doamne, dar  ce-o să fac?”, căci erau aici băieţi bătăuşi şi neascultători. Odată profesorul de educaţia fizică m-a chemat să-i liniştesc, căci nu putea continua lecţia. Nu ştiu cum se întâmpla, dar cum numai  păşeam pragul clasei, se aşternea o linişte şi o aură pacificatoare şi binevoitore. Elevii întotdeauna m-au stimat şi respectat. Şi acum la fel nu uită de mine. Poate de aceea, fiindcă am fost şi sunt cu dreptate şi nu iubesc minciuna, căci să fi fost chiar cel mai slab pregătit şcolar, dacă răspundea tema bine, îi puneam „5”. După Anul Nou clasa a fost divizată şi îmi amintesc cum regretau şi plângeau cei care nu mai erau în clasa mea. O altă amintire de neuitat a fost când, odată, de Crăciun, m-au vizitat Vasile Şoimaru şi bucovineanul nostru cu suflet mare de român, Ioan Paulencu, Artist al Poporului din Republica Moldova. I-am servit cu  borş cu chifteluţe, le-am dat câte o monografie a satului Boian, iar ei mi-au mulţumit.  Ioan Paulencu mi-a cântat şi o colindă  foarte frumoasă”.

 Printre toate necazurile omului, Dumnezeu îi mai dă şi câte o bucurie. Impresionată până la lacrimi de vizita noastră, „de cinstea şi bucuria” pe care i-am făcut-o, dna Eleonora BIZOVI ne-a mulţumit din suflet, urându-ne s-o ajungem şi s-o întrecem din urmă cu anii.

Scumpă şi mult stimată cititoare şi îndrumătoare Eleonora BIZOVI! Suntem mai mult decât convinşi că, de acolo, de Sus, soţul Vasile se bucură de succesele Dumneavoastră. Vă urăm sănătate, sănătate şi iarăşi sănătate, să nu vă părăsească nicicând hărnicia de adevărată matcă a albinelor, aducând dulceaţa nectarului  graiului străbun  la fagurele de miere al LIMBII  ROMÂNE  din paginile „ZORILOR  BUCOVINEI”. Iar foştii elevi, cei scumpi şi dragi să vă fie întotdeauna aproape, să vă aline mereu singurătatea, fiind demni urmaşi şi continuatori ai înaltelor idealuri pe care Dumneavoastră le promovaţi şi le semănaţi în trupul românismului din nordul Bucovinei.

Felicia NICHITA-TOMA