LA CERNĂUŢI – ÎN DULCEA BUCOVINĂ, pe cărări de dor venim din nou la „marele copac din care toți ne tragem” - EMINESCU, să sorbim vigoare şi iubire. Eminescu comemorat la Cernăuţi, în oraşul de unde şi-a luat zborul de Luceafăr

15 ianuarie 2026 р. | Categorie: Cernăuți

LA CERNĂUŢI – ÎN  DULCEA BUCOVINĂ, pe cărări de dor venim din nou la „marele copac din care toți ne tragem” - EMINESCU, să sorbim vigoare şi iubire. Eminescu comemorat la Cernăuţi, în oraşul de unde şi-a luat zborul de Luceafăr

La 15 ianuarie, de ziua nașterii Poetului nostru Național, Mihai Eminescu, adunați în jurul Excelenței Sale, dnei Irina-Loredana Stănculescu, consulul general al României la Cernăuți, consulului Toma Cristian Dacica, președintelui Vasile Bâcu, Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina ”Mihai Eminescu”, organizatoarea manifestării, tuturor  societăților național-culturale, venim din nou cu flori șă-l troienim cu drag la bustul lui din curtea Casei lui Aron Pumnul, profesorul său iubit. Ni se prelinge o lacrimă în suflet pentru starea deplorabilă a acestui monument național, care e pe cale de dărâmare, povestea jalnică a căruia ne-o deapănă ani buni de zile directoarea Muzeului ”M. Eminescu” , Elena-Vântu Tărâțeanu.

Cărări bătătorite de flori şi de dor de Luceafăr comunitatea românească din Bucovina istorică așterne până la statuia Poetului Nepereche din inima vechiului Cernăuţi, unde maeştrii Corului „Dragoş Vodă” al Societăţii „M. Eminescu”, Corului ”Armonia”, Ansamblul ”Fetele din Bucovina”, ne poartă cu duioşie prin tulburător de dulcea lirică eminesciană, florile recunoştinţei înflorind la acest simbol naţional al românilor prin prezenţa diplomaților de la Consulatul General al României la Cernăuți, autorităților ucrainene, liderilor și membrilor societăţilor-naţional-culturale din ţinut, profesorilor, jurnaliştilor,oaspeților din Țară, românilor de bună credință, omagierea memoriei celui mai mare Poet pe care l-a zămislit națiunea română continuând la sediul Palatului Național al Românilor din Cernăuți cu lansări de carte și un recital cultural-artistic.

Acum, când s-au împlinit 176 de ani de la naşterea celui mai frumos suflet poetic românesc şi a celei mai înalte conştiinţe a neamului nostru - Mihai Eminescu, constatăm cu regret că starea jalnică în care se află Casa dascălului său iubit, Aron Pumnul, este o oglindă a adevăratei realităţi în care se află spiritualitatea românească  din nordul istoric al Bucovinei, limba română, liceele cu limba română de predare…

  Această situaţie neclară ne aminteşte că  nu e departe anul 2027, când din 32 de licee cu limba română de predare și 2 școli de gradele 3-4, vom rămâne doar cu 4 licee cu limba română de predare.

Deşi  procesul acesta demult a început şi e inevitabil, căci Ucraina nu renunță să-și schimbe politica, trăim cu speranţa că dacă  au rezistat străbuneii, părinţii noştri, dacă  româna  a supraviețuit  imperiului  habsburgic, rus, vom rezista şi noi ca neam în Ucraina democratică.

Și astăzi, de ziua Poetului, trăim cu acest suspin în suflet. Or, Eminescu, ca nimeni altul, ne-a revelat alte zări, ne-a făcut să simţim mai pronunţat bătaia inimii pentru Limbă, să cunoaştem lacrima dorului de Neam, Grai, mândria de a fi Român.

Că Poetul nepereche nu va fi uitat pe aceste plaiuri mioritice cât va exista suflare românească ne întăreşte în speranţă şi omagiul adus în fiecare an Luceafărului poeziei româneşti. Or, spre regret, ne amintim de Eminescu de ziua lui de naştere – 15 ianuarie, şi ziua morţii – 15 iunie.

Şi în acest an, la 15 ianuarie, sub cupola geniului eminescian s-a prelins o lacrimă din tristeţea ce o purtăm în suflete. Viaţa lui Eminescu a fost tulburătoare, tulbure sunt și vremurile pe care le trăim, pe care le trăieşte dulcea limbă română.

Dar suntem optimiști și sperăm ca statul ucrainean să facă excepție pentru români, precum România susține minoritatea ucraineană, ca liceele românești să-și poată continua activitatea, iar copiii românilor să fie instruiți în limba lor maternă.

Iar noi, cei cu părul nins, ar trebui să ne întrebăm: ce lăsăm tinerei generaţii? Ce perspectivă avem ca neam? Să dispărem ca Neam în această parte de Țară, ”cea mai frumoasă parte a Moldovei” lui Ştefan cel Mare? 

Nu vreau să cred ca cineva dintre noi să-şi dorească acest lucru, să  nu mai existe limba română, limba strămoșilor noștri. Unii mi-ar reproşa chiar că asemenea gânduri negre, pesimiste, nu sunt potrivite pentru ziua când îl sărbătorim pe Eminescu.  Ar trebui să fim mai optimişti, cum, de altfel, sincere şi pozitive ar trebui să fie şi faptele noastre, ca peste ani, fără remuşcări de conştiinţă, să venim în cuget și simțire românească  la Eminescu, fericiţi că dăinuim prin Limbă şi Neam pe acest pământ străbun, sfinţit prin sacrificiul înaintaşilor noştri.

Dar până atunci să ne îngrijim de sufletul nostru, al copiilor şi nepoţilor noştri – limba română, identitatea românească. Până atunci…venim din nou, cu o floare de dor, la „marele copac din care toți ne tragem”, cum l-a numit Lucian Blaga pe Eminescu,  să sorbim vigoare şi iubire din rădăcinile lui, uniţi printr-o lacrimă de dor  pentru Eminescu.

Felicia NICHITA-TOMA, Cernăuţi, „Zorile Bucovinei