05 aprilie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

CICATRICELE DOR

16 martie 2013 р. | Categorie: Istoria neamului

Cicatricele dor

Se apropie luna aprilie, înscrisă cu sânge în istoria neamului nostru. Odată cu sosirea acestei luni se deschid şi rănile sângerânde ale bucovinenilor. Am mai scris despre grozăviile de la Varniţa (1.04.1941), dar încercările mele, cu regret,  n-au fost înţelese de toţi. Încă o dată încerc să-mi susţin spusele, deoarece m-am folosit de materialele adevăraţilor martori oculari, de cele auzite personal de la diferiţi oameni, trăitori ai acelor vremuri grele, care se orientau în situaţia dificilă de atunci (demobilizaţi din armată, foşti şcolari şi studenţi, jurnalişti ş.a.). Şi să nu uităm că în acele timpuri lumea era extrem de politizată.

În cele relatate de mine („ZORILE  BUCOVINEI” din 21.03.2012), am căutat să demonstrez adevăratul motiv ce i-a făcut pe oameni să-şi părăsească ce aveau mai scump şi s-o apuce încotro îi duceau ochii. Am spus şi o mai spun că principalul vinovat este numai şi numai noua stăpânire. Am fost şi rămân împotriva celor ce afirmă că acea gloată a fost pregătită şi condusă de instructori naţionalişti români. Însă în acea perioadă agenţii naţionalişti nu prea aveau posibilităţi şi nici loc pentru activitate.

Satele au fost împânzite de diverşi agenţi sovietici. Consiliile săteşti erau încredinţate străinilor. Fiecare sat (comună) avea câte 20-25 de „striboci” în frunte cu un fanat devotat. Satele au fost împărţite în sectoare a câte 15-20 de case. Şefii de sector îşi informau regulat superiorii despre situaţia de pe loc. În fiecare sat numai ochi şi urechi erau miliţianul, „уполномосенный” (împuternicitul) şi câţi alţii, de care nici nu ştim. Unde mai încăpeau şi cei naţionalişti? Iată care era situaţia.

1.În odiosul pact Molotov-Ribbentrop (1939) nu erau indicate pretenţiile uniunii sovietice referitoare la Bucovina, ci numai la Basarabia, motivându-se că în această parte a României populaţia e cu precădere ucraineană (această părere şi astăzi e susţinută de istoricul ucrainean A. Jukovskii (vol.II, pag. 171-173).

2.Repatrierea nemţilor şi polonezilor din Bucovina îi face pe oameni să creadă că şi ei, românii, au dreptul la ea. Şi cu adevărat au avut-o. Plecarea românilor în România era (a fost) permisă până la 15.11.1940... (şeful NKVD-ului din regiunea Cernăuţi O. M. Martânov raporta, la 25.12. 1940 lui I. Gruşeţki, primul secretar al comitetului regional al PK (b) din Ucraina că, după încetarea trimiterii în România a persoanelor de naţionalitate română, au rămas nesatisfăcute 500 de cereri (au rămas?!). În alte documente e indicată altă cifră – 10001.

3.În acea vreme în nordul Bucovinei toţi o ţineau una şi bună – suntem daţi numai pentru o perioadă de 20 de ani!

4.Sărăcia, frica, necunoaşterea limbii, închiderea bisericilor etc. au avut rolul lor negativ.

5.Săparea tranşeelor pe malul stâng al Siretului şi alte comportări ale sovieticilor îi înnebunea de-a binelea pe oameni. Anume acestea sunt motivele principale ale ridicării şi pornirii românilor spre Fântâna Albă şi nu agitatorii.

Se mai vorbea că dacă mulţimea va purta însemne bisericeşti, va avea şi un steag alb şi coloana va fi mai mare de 50 de persoane, grănicerii sovietici nu vor avea dreptul să deschidă foc. Totodată, se mai spunea că anume la 1 aprilie frontiera va fi deschisă. De aceea oamenii au pornit spre graniţă, dar  nu pe ascuns şi înarmaţi, cum susţin unii, ci cu ştirea autorităţilor, trecând prin Hliboca şi cerând autorizare. Refuzându-li-se, au pornit spre frontieră, cântând cântece religioase şi rugăciuni. Mânaţi de instinctul salvării, dar nu de instructori naţionalişti. Spun „gloată”, fiindcă nu toată lumea mergea pe drum, ci şi pe cărări, prin pădure, în cete mari şi mai mici. Oare fiecare ceată îşi avea instructorul său, care, cu ciomagul îi obliga pe oameni să meargă înainte, cum afirmă unii?

Faptul că această mişcare purta un caracter paşnic îl găsim şi la jurnalistul ucrainean Nicolai a lui Leon Rubaneţ, candidat în ştiinţe, colaborator al Institutului în problemele naţionale, originar din s. Petriceni, raionul Hliboca, care în arhivele de stat a găsit Actul de predare comenduirii a armamentului luat de grănicerii pichetului 16 (Fântâna Albă): 1(una) puşcă retezată, 60 de cartuşe, 1(unul) pistol şi 1 (unul) pistol defectat. Iată cu ce „arsenal” militar era ameninţată frontiera sovietică!

În spusele mele încerc să demonstrez că principalul vinovat al acelor tragedii a fost numai şi numai politica făţarnică a uniunii sovietice. Venind încoace, „eliberatorii” au găsit în persoana bucovinenilor un popor blând, supus şi harnic. Războiul bătea la uşă. Bucata aceasta de pământ răpită cu hăbăuca trebuia menţinută cu orice preţ, iar preponderenţa românilor urma să fie redusă la minimum. Era nevoie de un motiv şi l-au găsit.

Bucovina le sta în gât sovieticilor. Cu mult înainte de începerea războiului, în părţile noastre au fost trimişi diferiţi agenţi. În satul nostru, bunăoară, apare un Ştefan. Om frumos, liniştit, care vorbea perfect româneşte. S-a căsătorit şi a avut doi copii. Foarte mult îi plăcea să se afle printre oameni. Cu câteva zile înainte de începerea războiului a dispărut şi dispărut a fost până prin anii’ 80, când de la primărie s-a cerut o informaţie despre el. Peste un timp, vin două persoane, care nu se recomandă, dar doresc să stea de vorbă cu soţia lui Ştefan. Nimeni nu ştie ce au discutat. Se ştie doar că după această întâlnire soţia a început să primească un fel de pensie. Dar câţi au fost de aceştia ca Ştefan!

Un alt document ce mărturiseşte  făţărnicia politicii comuniste. La 2.02.1941, de la Moscova a sosit o telefonogramă cu nr.658/6 a lui L. Beria, comisarul poporului pentru afaceri interne al U.R.S.S., adresată comisarului pentru interne al R.S.S..U., comisarului securităţii I. Serov, şefului direcţiei NKVD în regiunea Cernăuţi, căpitanului O. Martânov, în care se spunea: NKVD propune verificarea cu atenţie a persoanei fiecărui solicitant şi temeinicia cererii lui privind plecarea (vizitarea soţului, soţiei, copiilor, rudelor ş.a.m.d.) şi să se permită plecarea în România a acestor persoane... cu condiţia lipsei materialelor compromiţătoare  (părea totul să fie normal, dacă nu era caşcaval în capcană!).

După tragedie  toţi slugoii se străduiau să raporteze suspuşilor despre bravurile săvârşite. Astfel, la 9 iunie 1941 Gruşeţki îi raporta lui Hruşciov: „Stările de spirit sunt înlăturate după deportarea primelor două contingente de familii ale trădătorilor patriei... a fost elaborată o acţiune amplă de curăţire a regiunii de aşa-numitul element antisovietic”.

Consecinţele tragicului din poiana Varniţa, de lângă Fântâna Albă, au fost şi mai straşnice. A fost o adevărată vânătoare de oameni. Poate chiar una dintre cele mai sălbatice, pe care le-a văzut acest pământ. Ce a îndurat satul meu natal, am scris în „ZORILE  BUCOVINEI” în articolul din 21.03.2012.

Todor NICOLAEVICI, s. Suceveni, raionul Hliboca