19 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

SCOPUL ŞI SARCINILE CELEI DE-A TREIA ETAPE A MOBILIZĂRII PARŢIALE

31 iulie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Marţea precedentă, Vitali Ciurai, Comisarul militar al regiunii Cernăuţi, în cadrul unei conferinţe de presă, a relatat despre înfăptuirea celei de-a treilea etape a mobilizări parţiale ce presupune de la 20 până la 45 de zile de pregătire către acest proces, perioadă de timp în care comisariatele militare vor înfăptui recrutarea celor supuşi serviciului militar, care vor fi trimişi în subdiviziuni de instruire ale unităţilor militare, în corespundere cu specialitatea şi gradul militar. Abia după acest termen ei vor fi asiguraţi totalmente cu mijloace de protecţie şi toate cele necesare, fiind în caz de necesitate trimişi în estul separatist al Ucrainei.

Cea de-a treia etapă a mobilizării se înfăptuieşte în toate regiunile Ucrainei, or. Kyiv, în volum proporţional şi în timpul ei vor fi trecute în stare de luptă 15 unităţi militare şi 44  pentru asigurarea necesităţilor de apărare.

- În prezent, a început anunţarea celor supuşi serviciului militar să sosească pentru trecerea examenului medical şi alegerea psihico-profesională, după care vor fi înrolaţi pentru completarea Detaşamentului 31 de grăniceri. Din regiunea Cernăuţi în această subunitate vor fi mobilizate  aproape 500 de  persoane. Am primit, de asemenea,  o adresare şi din partea conducerii trupelor de desant de înaltă mobilitate şi cei care doresc să-şi facă serviciul în ele, urmează să se adreseze la comisariatele militare, deoarece pentru pregătirea lor se creează un centru de instruire al Brigăzii aeromobile 80, dislocate în or. Lviv, a  relatat Vitali Ciurai.

Referindu-se la caracterul transparent şi deschis al înfăptuirii mobilizării, Comisarul militar al ţinutului a menţionat că a propus obştimii satelor, raioanelor şi centrului regional să participe la procesul respectiv, creând consilii obşteşti pe lângă comisariatele raionale, care să hotărască cine să fie mobilizat.

Etapa a treia a mobilizării parţiale se înfăptuieşte pentru consolidarea forţelor armate, accentuându-se asupra aprovizionării şi asigurării unităţilor, înfăptuirii parţiale a rotaţiei militarilor.

Redacţia noastră a primit din partea lui Vitalie Ciurai un material suplimentar, în care se menţionează că unii bucovineni au primit înştiinţări  de mobilizare ce nu sunt încă ordine, ci doar documente administrative ce-i informează pe cei supuşi serviciului militar că comisariatele îi stabilesc în una sau altă formaţiune şi contează pe ei în termenul stabilit pentru unitatea dată. Totodată, încă nu înseamnă că cei ce au primit înştiinţările respective vor fi trimişi în zona înfăptuirii acţiunii antiteroriste. Formaţiunile după care sunt stabilite persoanele respective vor începe să acţioneze doar în cazul când, nu dă Domnul, se va ajunge la o agresiune militară deschisă din partea altei ţări şi va fi anunţată mobilizarea totală şi starea de război pe teritoriul întregii Ucraine.

Diana TOMA