11 noiembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Acum toţi românii din nordul Bucovinei sunt ca în gură de lup – numiţi separatişti şi trădători

31 iulie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

 „În spatele blocării şoselelor în nordul Bucovinei se află adepţii fostului regim”, a declarat Ion Muntean, liderul organizaţiei regionale „Батьківщина” din Cernăuţi, la o recentă conferinţă de presă, accentuând că situaţia confuză cu blocarea, timp de cinci zile, a şoselelor de importanţă naţională şi internaţională, atât de români, cât şi de ucraineni, s-a creat din cauză că puterea ţinutală prea puţin discută cu oamenii, ultimii nu sunt auziţi de cei de la conducere. Dacă li se lămurea situaţia,  circulaţia nu era stopată sau, cel puţin, şoselele erau demult deblocate”.

Cât vor fi marionete în mâinile unor şmecheri politicieni, care n-au făcut nimic bun pentru conaţionali, dar acum simt că le fuge de sub picioare pământul şi  rămân fără portofolii, profită de durerea şi naivitatea oamenilor simpli pentru a-i folosi în scopurile lor mârşave, românii din Ucraina  nu vor şti cine sunt şi încotro se duc. Or, majoritatea dintre ei, în deosebi cei din Herţa, dar şi Noua Suliţă, prea au fost ascultători şi servili fostului regim criminal şi, pare-se, unii dintre ei încă nu s-au descotorosit de această slugărnicie, de care profită adepţii Partidului Regiunilor, care încă se ţin de firicelul de speranţă de a-şi întoarce zilele de „aur”..

Am rămas nedumerită cum unii conaţionali, cu mai multe feţe, slugi la mai mulţi stăpâni, ne vând şi ne cumpără, cu câtă uşurinţă ne folosesc în scopuri personale pentru a-şi revindeca poziţiile pierdute, dar  şi de modul în care unii colegi de breaslă, unele mijloace mass-media, publicaţii online şi bloguri din România, au încercat să ne susţină în clipe grele, însă au fost duse  în eroare de unii patrihoţi.

.

Oare, noi românii, răpiţi de la sânul Ţării şi înstrăinaţi de Patria Străbunilor, care zeci de ani am fost uitaţi, n-am fost sprijiniţi cu nimic, pe nimeni nu-l durea nici măcar în spate că suntem ucrainizaţi, că ni se calcă în picioare drepturile,  avem nevoie de o asemenea susţinere din partea  mass-media din România? Ne-aţi făcut un serviciu prost! Acum toţi românii din nordul Bucovinei sunt ca în gură de lup – numiţi separatişti şi trădători. Ar fi trebuit  să verificaţi mai întâi informaţiile celor câţiva jurnalişti români din Ucraina, „care au dorit să rămână în anonimat”, unul de „peste” 60 de ani”, dornici de senzații şi de bani, harnici la semănat duşmănie, şi-apoi să scrieţi de „carne de tun”, că „numai românii din ţinut au protestat”, „primind în masă ordine de mobilizare” etc.  Ucrainenii din Chiţmani, de exemplu, continuă încă să blocheze şoselele, iar cei din raionul Secureni au început acest proces.  Trebuia să vă informaţi şi de la alţi jurnalişti şi publicaţii, precum, de exemplu, au făcut ziariştii de la „Crai nou” din Suceava şi mulţi alţii. Voi vă simţiţi bine în Ţară, n-aţi suferit ca noi, ca buneii şi părinţii noştri, ca să ne puteţi înţelege.

Noi, ziariştii de la „Zorile Bucovinei”, ne-am străduit şi ne străduim să fim obiectivi în măsura posibilităţilor. Am luptat şi luptăm cu răul şi neadevărul. Dar nu prea ne-aţi auzit durerile şi ne-aţi susţinut aspiraţiile, nici măcar informatorii D-v, şi nici acei români din ţinutul bucovinean, care au protestat zilele acestea împotriva recrutării. Înţeleg foarte bine durerile şi îngrijorările mamelor, soţiilor, rudelor care sunt împotriva mobilizării fiilor şi soţilor, e adevărat şi au perfectă dreptate că am fost întotdeauna consideraţi de mâna a doua.  Poate anume din această cauză ne-a lipsit la mulţi şi sentimentul de patriotism faţă de ţara în care trăim. Am avut nu puţine atacuri la adresa publicaţiei şi la persoană, dar majoritatea colegilor ucraineni, totuşi, ne-au înţeles şi ne înţeleg. Cu această durere au trăit părinţii noştri şi noi la fel. Ne-am bucurat că, în sfârşit, după zeci de ani, când nu am trebuit nimănui –  nici ţării în care trăim, nici Patriei noastre istorice, România s-a întors cu faţa  spre noi, românii din Ucraina. Speram că alegând legitim şi cinstit, împreună cu ucrainenii şi alte etnii conlocuitoare,  un Preşedinte democrat, pe care ni l-am dorit,  se va schimba atitudinea faţă de noi, românii, nu vom mai fi trataţi ca fiind de mâna a doua, consideraţi antiucraineni, iar România – duşman al Ucrainei, pe când în actuala situaţie dificilă pentru chiar integritatea teritorială a statului ucrainean, anume România, nu „fratele” rus, e printre primii susţinători. Or, prietenul adevărat la nevoie se cunoaşte.
Însă, în pofida faptului că cei ce-au blocat arterele principale de circulaţie, cu toate că, după cum afirmă Ion Muntean, şi nu numai el, au fost amăgiţi de adepţii fostului regim, oamenii au într-un fel şi dreptate – conform decretului Preşedintelui nu sunt mobilizaţi deputaţii poporului, funcţionarii de stat, reprezentanţii business-ului, document legislativ neîntâlnit în nici o ţară. Iar în timp ce ucrainenii simpli luptă şi mor în războiul separatist, fiul miliardarului Ahmetov se odihneşte şi se plimbă pe riviera franceză. Mai mult, bărbaţi tineri, refugiaţi din estul Ucrainei, se odihnesc împreună cu familiile lor în centrul şi vestul ţării, în loc să ia arma în mână şi să-şi apere casa şi baştina.

Un alt revers al actualelor proteste e şi adevărul, chiar dacă doare trebuie să-l spunem, românii  protestatari sunt lipsiţi de sentimente naţionale, unii dintre ei singuri declară că „nu ştim de ce naţionalitate suntem – români, moldoveni, ruşi, ucraineni”. Într-un cuvânt, considerându-se oameni ai nimănui, vorbesc o limbă mai mult rusificată şi de-abia acum şi-au amintit de Tricolor. S-au adresat unui bărbat Român adevărat, care ştiau că are Drapelul Naţional acasă, dar care le-a ripostat: „ Abia acum, când vă frige într-un loc, v-aţi amintit de simbolul nostru naţional? Unde aţi fost până acum? Nu vă pare că sunteţi antrenaţi într-un joc politic murdar?”. Probabil, în acest caz e vorba mai mult de un sfat al „binevoitorilor” pentru a tulbura apele şi a aprinde spiritele, pentru a exagera pitorescul revoltei, decât de susţinerea unei cauze naţionale. N-aş afirma acestea, dacă cineva ar fi căutat un Tricolor, când se ucrainizau şcolile româneşti şi înscriau copiii în clase ucrainene, când trebuiau să susţină implementarea Românei ca limbă regională în ţinut, conform legislaţiei etc. 

Evident, are perfectă dreptate cunoscutul istoric român Marius Diaconescu, care a declarat la Adevărul Live: „ Urmează ca România, autorităţile române, să aibă o implicare mai mare de susţinere a românilor de peste hotare atât în plan cultural, cât şi politic, ca ei să simtă că nu sunt lăsaţi în voia sorţii...Statul român trebuie să aibă o politică consecventă faţă de  românii din jurul Ţării, care au atras  atenţia asupra unei crize de încredere faţă de clasa politică de la Kyiv. Trebuie de făcut în aşa fel ca statul ucrainean, cel de acum şi de viitor, indiferent ce partid va veni la putere, să garanteze prin Constituţie toate libertăţile culturale şi politice pentru toate minorităţile, ca ele să fie respectate. Să le spună: „Vă susţinem şi ajutăm că suntem vecini, dar nu uitaţi să-i respectaţi pe toţi minoritarii din ţara voastră...”. Iar cei care lucrează la Ministerul de Externe, la Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, urmează să fie adevăraţi profesionişti, să gândească proiecte pe termen lung pentru a le oferi românilor de dincolo de graniţă, nu pe un termen de un an doi, ci care să fie continuate, indiferent de echipa guvernamentală, ca ei să aibă încredere în Bucureşti, să afirme: „Suntem români, trăim în afara României, dar Ţara nu ne uită”. Să-i susţină nu doar în momente de criză, inundaţii, război, ci întotdeauna să avem această conştiinţă, astfel precum în cazul minorităţii maghiare”.

Cred că aici nu mai avem ce adăuga, doar atât: şi noi, românii de după sârma ghimpată, urmează să avem în inimi adevărate sentimente naţionale, dragoste de Ţară, Neam, Grai, nu doar când  ne frige..., să ne respectăm, dacă dorim să ne respecte vecinii, nu să afirmăm că nu ştim cine suntem, să fim siguri încotro mergem – spre democraţie şi libertate sau ne întoarcem la totalitarism, nu dă, Doamne!

Felicia NICHITA-TOMA