19 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Profeţii înfricoşătoare

10 august 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Încă în 2011, la Conferinţa internaţională a astrologilor de la Moscova, binecunoscutul Pavel Globa a spus că „al treilea război mondial va începe în Crimeea, la 5 zile după Olimpiada de la Soci”. N-am vrea să credem că deja începe să se împlinească profeţia acestui clarvăzător. Însă mai sunt şi altele care ne îngheaţă sângele în vene. Neamţul Alois Irlmaier, bunăoară, cu 60 de ani în urmă a făcut următoarea profeţie: „Al treilea război mondial va veni în vara lui 2014, izbucnind din trei locuri: Orientul Mijlociu, sudul Mediteranei şi în Balcani. Rusia va juca un rol important, iar ţinta ei este Germania”. De la Nostradamus până acum au fost făcute numeroase previziuni privind sfârşitul lumii care, din fericire, nu s-au adeverit. Însă avertismentul lui Globa conţine câteva detalii care ne înfricoşează: el a prevenit că războiul o să înceapă în timpul sau imediat după Olimpiada de iarnă de la Soci, şi că va începe din Crimeea Ucrainei, în conflict fiind implicate la început Rusia şi Ucraina, iar mai târziu SUA şi statele Uniunii Europene. Astfel, astrologul a prezis că un conflict local ar putea escalada în vara lui 1914 în unui global. Credem sau nu, realitatea nu inspiră optimism. Speranţa ni-i doar că Dumnezeu va lumina minţile marilor potentaţi de care depinde soarta omenirii.

Sensibilizări privind încălcarea dreptului internaţional

Toţi trebuie să fim egali în faţa legii, indiferent de simpatiile politice şi gradul de patriotism. Potrivit informaţiei difuzate de Nbnews.com.ua, Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului „Amnesty International” a adresat o scrisoare Procurorului General al Ucrainei, cerând anchetarea activităţii nelegitime a deputatului poporului de orientare radicală, Oleg Leaşko, în zona acţiunilor antiteroriste din estul Ucrainei. În sensibilizarea respectivă se concretizează că deputatul O. Leaşko, însoţit de o suită înarmată, dă buzna în locuinţe particulare şi localuri publice din Donbas, reţinând persoane şi impunându-le să-i respecte ordinele. „Isprăvile” sale le postează pe reţeaua de socializare. „Amnesty International” apreciază asemenea acţiuni ca încălcări crase ale dreptului omului, legislaţiei şi standardelor internaţionale, conform cărora numai organele împuternicite de lege pot să reţină şi să aresteze persoane suspecte. Organizaţia „Amnesty International” cere ca toate incidentele fixate să fie cercetate de Procuratura Generală a Ucrainei, vinovaţii de acte nelegitime asupra persoanei să fie traşi la răspundere, iar victimele lor să beneficieze de compensaţii corespunzătoare.

N-are „revoluţia” de pe Maidan sfârşit

Dimineaţa de 8 august, primarul Kyivului şi-a început-o de pe Maidanul Independenţei. Desigur, n-a fost întâmpinat ca acum jumătate de an, căci de data aceasta a venit să-i întrebe pe cei ce se consideră activişti şi protestatari ce fac ei acolo, când toţi cetăţenii cinstiţi sau luptă sau muncesc pentru binele ţării. El le-a promis cu fermitate că va asigura ordinea în centru capitalei şi va debloca străzile principale. În aceeaşi zi Procuratura Generală a Ucrainei a deschis două anchete penale în legătură cu tulburările din ziua precedentă, când lucrătorii comunali şi forţele de ordine au fost întâmpinate cu ostilitate de aşa-numiţii „locatari” ai Maidanului. În rezultatul ciocnirilor 50 de miliţieni, care au primit ordin să nu recurgă la violenţă, au fost traumatizaţi de „activiştii” care au aprins anvelope. Procuratura Generală a mai deschis o anchetă în legătură cu armele şi muniţiile găsite în orăşelul de corturi din centrul Kyivului. Până a doua zi, baricadele nimicite de incendiu au fost refăcute. Iar sâmbătă, 9 august, mulţi kyiveni, în frunte cu primarul lor, au venit în ajutorul lucrătorilor comunali, începând curăţenia generală în centrul capitalei. Cu ceva timp înainte, reprezentanţi ai Gărzii Naţionale au încercat să recruteze măcar câteva persoane de pe Maidan în rândurile celor ce apără integritatea ţării. Însă bărbaţii care se află acolo n-au chef să ajungă în zona operaţiunilor antiteroriste.

Cât va dura agonizarea grivnei?

Cursul valutar dă semne de nervozitate, fiind mai instabil ca nicicând altădată. Grivna se rostogoleşte în jos, iar conducerea Băncii Naţionale explică această situaţie prin instabilitatea politică din ţară. Cât durează conflictele militare grivna n-are sorţi de întremare. Totodată, asigurările BNU sunt optimiste, sfătuindu-i pe cetăţeni să nu creadă prognozelor de pe piaţa valutară, care prezic că spre toamnă cursul valutei naţionale va ajunge la 15-20 de grivne dolarul. Cică se aşteaptă tendinţe pozitive şi trebuie să privim cu încredere în viitor. Drept că aceasta e posibil doar în condiţii de pace, căci, după cum ştim, banii iubesc liniştea. Deşi n-a stabilit şi nici nu se pregăteşte să fixeze în viitor un coridor pentru cursul valutar, Banca Naţională, după un repaus de trei luni, a intervenit la 5 august pe piaţa valutară cu 69 milioane de dolari pentru a menţine grivna. Însă, posibila demisie a guvernului a slăbit valuta naţională cu aproape 70 de copeici.

Maria TOACĂ