26 mai 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ROLUL FOLCLORULUI MILITAR CA SURSĂ ŞI MIJLOC DE ISTORIE ORALĂ

11 august 2014 р. | Categorie: Noutăţi

În cadrul Şcolii de vară pentru profesorii care predau în şcolile româneşti din afara graniţelor României, organizată de Centrul de Studii Transilvane (CST) din cadrul Academiei Române la Sibiu, în perioada 7-12 iulie 2014 (la care au participat şi 4 profesori din Herţa şi Cernăuţi), am prezentat,  în calitate de reprezentant al Asociaţiei STINDARD Bucureşti (partener din România al Fundaţiei „Gheorghe Asachi” Herţa, reg. Cernăuţi), la cererea CST, o conferinţă în care subliniez rolul deosebit al folclorului militar ca sursă şi mijloc de istorie orală, în înţelegerea stării de spirit a ostaşilor români, obligaţi să lupte, în urmă cu 100 de ani (1914-2014), în armata austro-ungară, pe fronturile din Galiţia, Polonia Rusească sau în Carpaţii Păduroşi (azi în Ucraina) sau din munţii Carst şi Tirol (Austria şi Italia). Deoarece profesorii români din reg. Cernăuţi, participanţi la şcoala de vară, n-au avut timp să-şi noteze informaţiile interesante cuprinse în această conferinţă, vă transmit alăturat textul conferinţei, însoţit de câteva imagini, cu rugămintea de a le publica, fiind convins că acesta va suscita interesul profesorilor de limba română şi de ştiinţe sociale care predau în limba română (şi nu numai).

Folclorul militar, cules de folcloristul ardelean Gheorghe Cernea, despre drama românilor ardeleni înrolaţi în armata austro-ungară în anii de început (1914-1916) ai primului război mondial (informaţii inedite la 100 de ani de la declanşarea primului război mondial – 1914-2014).

1. Introducere. Câteva cuvinte despre personalitatea etnofolcloristului Gheorghe Cernea.

Învăţătorul şi  etnofolcloristul  Gheorghe Cernea (1898 – 1965), născut în inima Transilvaniei (comuna Paloş, jud.Târnava Mare, azi sat în jud.Braşov) şi a României Mari, a nutrit de-a lungul întregii sale vieţi, o înaltă admiraţie faţă de Armata română, faţă de vitejia legendară şi profesionalismul militarului român (de la general la soldat); fiind conştient că, fără o armată puternică, bine înarmată şi echipată, independenţa României va fi mereu în pericol. Gheorghe Cernea a fost o personalitate complexă, modest, dar dârz în împlinirea misiunii sale, care s-a dăruit permanent celor din jur, mai ales ţăranilor şi militarilor români. Era un creştin practicant, cunoscător a zeci de cântece religioase, patriotice, doine şi balade.Semnificative, pentru a înţelege respectul şi dragostea cu care era aşteptat să cânte şi să vorbească, mai ales de către  ţărani, dar şi de muncitori şi militari, sunt următoarele versuri create de un tânăr plugar din zona Făgăraşului: “Foaie verde de cicoare/Chiar în 12 februarie (1943)/Ne-am adunat toţi la şcoală,/Că se ţine-o şezătoare,/Şezătoare culturală,/Culturală şi cam rară./Domnul Cernea, Român bun/Român bun şi învăţat/A sosit la noi în sat/Ca pe noi să  ne înveţe/Cu-ale sale dulci poveţe/Şi cu drag să povestească/De viaţa românească…”.(versuri aparţinând tânărului ţăran Aurel Bica din Voivodenii Mari, jud. Făgăraş).

Respectul deosebit şi admiraţia pe care o purta armatei României l-a determinat să adune cu pasiune şi folclor militar,  grupat în broşurile “Doine de războiu”, “Cu ochii mereu înspre Tisa”, “Cântece ostăşeşti”, “Biruinţa de la răsărit”, “Patriotism ardelean”, apărute în perioada interbelică în mai multe ediţii, multe din doinele şi cântecele compuse de militari pe front sau în spitale militare rămânând doar sub formă de manuscrise aflate în parte în biblioteca Academiei Române (majoritatea, câteva mii de pagini, fiindu-i distrusă de comunişti în 1948 după ce a fost întemniţat la Aiud ca deţinut politic), câteva zeci, cântate cu vocea de Gheorghe Cernea (după eliberarea din penitenciar, în anul 1953), se află înregistrate în arhiva Institutului de Etnografie şi Folclor Bucureşti.

2. Încercare de analiză a valorii informaţiei istorice şi militare, cuprinsă în creaţiile populare (în versuri) culese de Gheorghe Cernea de la foştii combatanţi sau de la rudele acestora, adunate apoi în culegeri de folclor sau conferinţe ţinute în cazărmi sau unităţi militare, închinate „bravilor ostaşi români” şi  editate de folclorist în anii 1930 – 1945.

În acest scop, am analizat informaţiile istorice şi militare cuprinse  în minunatele versuri şi doine de război,  culese de Gheorghe Cernea de la ostaşii întorşi de pe front după 1918/1919 şi editate în lucrările “Doine de răsboiu (1914-1919)” şi  “Cu ochii mereu înspre Tisa (1939)”. După cum se poate observa, folclorul militar, cules de marele folklorist din zecile de sate ale judeţului Târnava Mare, include, mai ales, perioada de neutralitate a României (1914-1916), perioadă în care românii ardeleni au trăit o mare tragedie în consecința mobilizării lor în armata austro-ungară, tragedie atât de sugestiv prezentată de Gheorghe Cernea în căteva cuvinte potrivite:

„În 1914 izbucneşte războiul mondial. Kaiserul Wilhelm II al Germaniei sfidează Europa, spunând că sus, în Cer, Dumnezeu e mai mare, iar jos pe pământ, mai mare e el… Împotriva Germaniei, Austro-Ungariei, Bulgariei şi Turciei se ridică o formidabilă coaliţie (în frunte cu Anglia şi Franţa) care, după 4 ani de răsboiu… obţine victoria. Din Ardeal au plecat să lupte sub steag străin peste 600.000 de români.Ei luptă în Serbia, Italia, Galiţia, Polonia Rusească, căci sunt siliţi de unguri. Dar ei erau conştienţi că luptă pentru o cauză străină neamului nostru, de aceia, de câte ori aveau ocazia, aruncau armele la pământ şi se îmbrăţişau cu aliaţii (României n.n.): sârbi, italieni, francezi.” (citat din lucrarea „Cu ochii mereu înspre Tisa”, Prefaţa, pg.2)

În prefaţa la culegerea „Doine de război”, folcloristul ne mărturiseşte şi unul din motivele publicării acestora: „din cuprinsul acestor doine de răsboi, tineretul de azi (1930-1940) îşi va face o idee despre suferinţele noastre sub unguri.”…şi „Doinele de răsboiu” reflectă cu adevărat această grea suferinţă, care nu trebuie uitată, chiar dacă victimele şi-au iertat de mult călăii, respectând credinţa strămoşească. Românii ardeleni n-au revendicat vreun holocaust antiromânesc în Transilvania în sutele de ani de opresiune maghiară, deşi poate că ar fi fost îndreptăţiţi, (pentru că aşa au/am fost educaţi ca creştini – „s-a făcut voia lui Dumnezeu”, nu se târguiesc şi nu se tânguiesc, când e vorba de voia Bunului Dumnezeu),

Citind cu atenţie aceste  vechi creaţii (numite „doine” pentru că, sigur, multe dintre ele erau cântate de ţăranii români, inclusiv de Gheorghe Cernea şi sora lui - poeta Rozalia Cernea, cu multă jale, adâncă tristeţe, dar cu multă credinţă şi speranţa că Dumnezeu o să-i ajute – aşa au putut să-şi păstreze religia, limba şi tradiţiile peste 100 de ani ), vom observa că ne oferă multe informaţii de interes pentru istoria noastră militară; astfel, aflăm de la tinerii militari că au fost luaţi din satul natal cu arcanul, împotriva voinţei lor, fiind mobilizaţi (începând cu 1914) pentru a lupta în armata imperială austro-ungară, într-un război nedrept, pe fronturile îndepărtate din Galiţia, Rusia, Polonia rusească, Italia, Serbia, ş.a. Am grupat aceste creaţii după mai multe criterii:

 Criteriul geografic-istoric (locul unde s-au dat luptele) astfel:

Versuri extrase din scrisorile în versuri, compuse de  soldaţii români ardeleni concentraţi în Ungaria, Galiţia, Carpaţii păduroşi (azi în Ucraina) la graniţa cu Rusia sau în Tirol la graniţa cu Italia şi adresate familiilor rămase acasă:

„Foaie verde de saschiu, /Am tot dorit ca să scriu, /Şi iar verde de colie, /Cum petrec în cătănie. /Cătăni-re-aş, cătăni/Numai război de n-ar fi... Şi iar verde de-alămie/Şi noi tot în bătălie,/În depărtata  Rusie...” (Gh.Cernea nota cu grijă şi alte date istorice necesare monografiilor pe care le pregătea: Compusă de soldatul-plugar Maftei Rusu, din fostul jud. Târnava Mare, în perioada martie-iulie 1916, pe timpul bătăliei de la Ivangorod - Polonia rusească, azi în Ucraina - când armata austro-ungară încerca să oprească ofensiva generalului rus Brusillov. Feciorul Maftei Rusu, înrolat cu forţa de unguri, a mai luptat şi la Isonso în mai 1917 şi Assiago în iunie 1918, pe timpul ofensivei austriece din munţii Carst şi Tirol - nordul Italiei. Dumnezeu l-a ajutat să se întoarcă acasă în satul natal, Paloş, după ce, ca prizonier, intrase în rândurile Legiunii Române din Italia).

„Frunză verde de trei flori/Vai de noi, săraci ficiori/Suntem tare-nstrăinaţi/Şi prin Rusia băgaţi/Lupta-i tare/Geru-i mare/Nu-i nădejde de scăpare” (Versuri din doina „Foaie verde de secară”, compusă de tânărul soldat-ţăran Dumitru Cruţu din fostul jud. Târnava Mare, pe câmpul de luptă din Polonia rusească, la 30.06.1915. Dumitru Cruţu a fost mobilizat forţat de unguri, împreună cu cei doi fraţi ai săi, Sandu şi Zaharie, căzuţi pe front, fiind înrolat în R.2.I de elită K.n.K. „Alexandru von Rusland”, şi s-a întors  acasă, singur, în 1917, după 2 ani de prizonierat în Rusia).

(V a urma)

Alexandru TEODOREANU,
membru al Asociaţiei STINDARD şi colaborator al Fundaţiei
„Gheorghe Asachi” Herţa