19 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ÎN RĂZBOIUL DIN ESTUL UCRAINEI AU MURIT PESTE 500 DE MILITARI

12 august 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Conform datelor oficiale, anunţate de Andrii Lysenko, speaker-ul  Consiliului Securităţii şi Apărării Naţionale a Ucrainei,  în Donbas, în timpul operaţiunilor antiteroriste, au murit 568 de militari şi 2120 au fost râniţi, mulţi sunt daţi dispăruţi.

Doar într-o zi şi o noapte, în confruntările armate din estul Ucrainei au murit 6 militari şi 31 au fost râniţi. În prezent, în aceste două regiuni estice separatiste continuă lupte crâncene.

ACORDAREA DE AJUTOR UMANITAR UCRAINEI

Președintele Petro Poroşenko a discutat telefonic cu Preşedintele american şi cu Angela Merkel, cancelarul german, despre acordarea unui ajutor umanitar Ucrainei, în special regiunilor Lugansk şi Doneţk, unde continuă luptele între insurgenţi şi forţele militare ucrainene, iar locuitorii civili au rămas fără apă, pâine, medicamente, fără electricitate, informează Interfax-Ucraina.

Preşedintele american Barack Obama şi-a exprimat sprijinul pentru acţiunile Preşedintelui Petro Poroşenko privind acordarea de ajutor umanitar, demararea unei misiuni umanitare internaţionale pentru cele două regiuni separatiste ce se va desfăşura  sub egida Crucii Roşii, în comun cu Uniunea Europeană, Rusia, Germania etc.

De altfel, Federaţia Rusă negociază şi ea cu Ucraina, cu Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, cu organizaţii umanitare internaţionale din sistemul ONU privind trimiterea de ajutoare umanitare în regiunile estice separatiste. Autorităţile moscovite au convenit cu Kyivul detaliile operaţiunii umanitare din estul Ucrainei. Deci, coloana cu ajutor umanitar din partea Rusiei  va veni doar până la postul vamal din regiunea Harkiv, de unde ajutorul umanitar va fi preluat de Crucea Roşie, însoţit de reprezentanţi ai Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), transportat şi repartizat doar populaţiei civile în estul Ucrainei.

În schimb, Jose Barroso, Preşedintele Comisiei Europene, îl avertizează pe liderul de la Kremlin împotriva unei intervenţii armate în Ucraina, indiferent care ar fi motivul acesteia, inclusiv umanitar.

100 DE CRIMINALI AU FUGIT DINTR-O ÎNCHISOARE DIN DONEŢK

În noaptea de 10 august a.c., din colonia penitenciară cu regim sever nr.124 , situată în cartierul Kirov din  Doneţk, au evadat 100 de deţinuţi, după ce clădirea a fost avariată de tiruri de artilerie, informează TSN.

Un deținut a fost ucis și alți cinci — răniți. De asemenea, au fost râniţi şi doi lucrători ai acestei închisori. 34 de persoane, mai conştiincioase, care au fugit din colonie, s-au reîntors la penitenciar. În afară de aceasta, în timpul bombardării clădirii au fost afectate cartierul general al coloniei, stația electrică și zona industrială a închisorii.

DOLARUL A DEPĂŞIT 13 GRIVNE

Grivna continuă să se devalorizeze. Astfel,  dolarul american a depăşit de acum 13 grivne.

De asemenea, s-a scumpit şi euro, ajungând la 17,53 de grivne.  Ministerul de Finanţe al Ucrainei  propune ca în Bugetul de Stat să fie fixat cursul grivnei la nivelul de 12,1 grivne pentru 1 dolar.

S-AU SCUMPIT CĂLĂTORIILE CU TRENUL

De la 8 august preţurile la bilete pentru călătoriile cu trenul au fost majorate cu 10 %, următoarea scumpire  a acestor tarife va avea loc în octombrie a.c. – încă cu 10 %, cu excepţia trenurilor Intercity+.

Respectivele schimbări sunt efectuate pe baza ordinului Ministerului Infrastructurii de la 21 iulie 2014. Acest fapt este lămurit prin majorarea preţurilor la electricitate şi benzina Diesel.

Diana TOMA

Foto UNIAN