
La mulți ani în leagănul muzicii, pasăre măiastră a Bucovinei, dnă Maria Dovghei!!
Cu vocea-i inegalabilă de soprană, cultivată în grădina dorului românesc, interpreta Maria Dovghei din Cernăuţi, originară din vechea vatră românească, Voloca pe Derelui, cântă ca o pasăre măiastră…
Deşi Pasărea cântecului îşi sălta aripile în sufletul ei încă în pruncie, legănată duios de vocea melodioasă a tatălui Procopie, ca apoi să-şi desfacă aripile cu zvâcniri de zbor măreţ în timpul studiilor la Conservatorul din Chişinău. Paralel a cântat, fascinând cu vocea-i măiastră de un lirism tulburător atât publicul bucovinean, cât şi pe cel de după sârma ghimpată, din Patria noastră istorică – România, Republica Moldova, Budapesta, Ungaria, fiind solistă în renumita Orchestră “Mărţişor”, dirijată de maestrul Nicolae Hacman.
A cântat apoi în corul de cameră al Filarmonicii Regionale, în orchestra “Bucovyna”, conducător artistic Iurii Blyşciuk, evoluând în spectacole cu mari vedete ale României, printre care şi Benone Sinulescu. „Cu vocea-i de soprană de o divină fineţe, cultivată în grădina miraculoasă a cântecului românesc”, apreciere exprimată de o altă personalitate de valoare - diplomatul român, profesorul şi poetul Romeo Săndulescu, interpreta Maria Dovghei ne bucură şi ne aduce soarele primăverii în suflet prin frumoase romanţe, doine şi balade, cântece populare şi lirice, patriotice, unele chiar compuse de ea.
Le-a cântat jalea şi înstrăinarea fraţilor de dincolo de Prut, din sora Basarabia, unde îşi putea edifica o carieră artistică de invidiat, însă dorul i-a fost mereu ACASĂ, în dulcea Bucovină, în frumoasa şi pitoreasca sa baştină, comuna de vrednici români, Voloca pe Derelui. Vocea ei catifelată a rămas să-i fascineze pe harnicii ei consăteni, să le mângâie dorul românilor din Bucovina înstrăinată, paralel cu cântecul activând ca profesoară de canto şi muzicologie la Şcoala de Arte “Is. Vorobchievici” din Cernăuţi.
O aşteptăm mereu să ne bată cu aripa măiastră a cântecului la fereastra inimii cu o inedită piesă populară, dar şi să ne cânte duios şi dulce, cu vocea-i de soprană de un tulburător lirism, frumoase romanţe pe versuri eminesciene.
Acum, când destinul îi ţese cu măiestrie povestea vieţii, iar primăverile îi murmură dnei Maria Dovghei încântător de dulce „La mulţi ani!”, când din oglinda anilor ne zâmbeşte aceeaşi fiinţă talentată, frumoasă la trup şi la suflet, aceeaşi voce inegalabilă neschimbată, care ne adună bucurii în suflet, cu toate minunile şi frumuseţile vieții, cu vibrante armonii ale cântecului românesc, venim şi noi, prietenii, cu o sinceră îmbrăţişare, urându-i dăruitei cu har interprete multă sănătate, zbor cât mai înalt spre piscul muzicii, cât mai multe clipe primăvăratice şi împliniri în viaţă.
La mulți ani în leagănul muzicii!
Prietenii de la Zorile Bucovinei