
Separatiștii au tras cu lansatoare multiple de rachete „Grad” şi mortiere, furnizate de Rusia, asupra unei
coloane de refugiați lângă Lugansk, care urmau să părăsească oraşul prin culoarul
verde, pregătit de armata ucraineană, rănind 6 şi omorând 17 persoane, printre
care majoritatea femei și copii, a declarat Andrei Lysenko, speaker-ul Consiliului
Ucrainean pentru Securitatea Naţională și Apărare.
Teroriştii au atacat convoiul de refugiați lângă Lugansk, pe şoseaua dintre Hreașciuvate și Novosvitlivka, omorând 17 civili.
Potrivit lui Anatolii Proşyn, şeful centrului de presă al comandamentului operativ „Pivnici”, automobilele în care se aflau refugiaţii, erau marcate cu steaguri albe, însă rebelii au tras în ele. Militarii ucraineni au încercat să scoată răniţii din mijloacele de transport ce au fost atacate, însă mulţi din ei au ars de viu, nereuşind să fie salvaţi.
UCRAINA DIN NOU
ÎN DOLIU
Pe frontul din estul Ucrainei mor zilnic zeci de militari. În câteva oraşe ale Ucrainei a fost din nou anunţat doliu. 11 cavouri ale militarilor ucraineni, decedaţi în războiul terorist din Donbas au fost aduse în oraşul Lviv, 2 – în regiunea Transcarpatică, 2 – în Oceakov. Marţea precedentă, rudele şi camarazii de arme i-au petrecut în lacrimi pe eroi în ultimul lor drum.
AJUTORUL UMANITAR RUSESC CONSTĂ ÎN APĂ ŞI SARE
Primele 16 camioane cu ajutor umanitar din convoiul de 280 de camioane de
tonaj au sosit la punctul de control vamal de la frontiera ucraineană duminică.
O treime din ajutorul umanitar trimis de Rusia în estul Ucrainei constă în sare
simplă și apă potabilă, informează UNIAN.
Straniu e faptul că aducerea a 700 tone de apă a coincis cu lipsa totală de apă în orașul Donețk în consecinţa deteriorării liniilor de transmisie electrică în timpul luptelor crâncene între armata ucraineană și rebelii proruși. Oamenii, rămânând fără apă potabilă, sunt nevoiţi să stea în rânduri lungi pentru a o obţine. În acelaşi timp, 500 locuitori ai oraşului au rămas fără acoperiş deasupra capului.
Ajutorul umanitar rusesc, destinat locuitorilor din estul Ucrainei, va fi predat Crucii Roșii, care va împărţi toate aprovizionările.
Diana TOMA