28 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

„Ucraina însăşi, şi nimeni altcineva, trebuie să-şi decidă formula de organizare internă”

25 august 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Astăzi, la sediul MAE al României, premierul Victor Ponta, şi Titus Corlăţean, ministrul de externe, în cadrul unei conferinţe comune de presă, la care a participat şi Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale, s-au referit şi la situaţia actuală din Ucraina de est.

Victor Ponta, în discursul său, a menţionat faptul că în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei româneşti se va discuta poziţia României, a UE, a partenerilor transatlantici referitoare de situaţia din Ucraina:

 “…Vreau să reafirm… faptul că România a fost coordonată, poziţiile sale, complet solidară cu ceea ce s-a decis la nivelul UE, la nivelul parteneriatului transatlantic, şi anume sprijinul total şi necondiţionat pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, susţinerea tuturor sancţiunilor adoptate la nivel european şi internaţional faţă de Federaţia Rusă, decizia de a cere, alături de întreaga comunitate internaţională, ca sprijinul şi intervenţia Federaţiei Ruse pentru separatiştii din estul Ucrainei să înceteze, pentru ca Ucraina să poată, în mod liber şi democratic, sa-şi decidă viitorul parcurs democratic şi european. Aici sprijinul şi poziţia României este o poziţie extrem de clară, fermă şi unitară la nivelul tuturor instituţiilor româneşti”.

Prim-ministrul României a făcut o precizare şi despre comunitatea românească din Bucovina: „Şi acolo au beneficiat în ultimii ani de foarte multe vorbe frumoase... Am fost recent la Putna unde au fost reprezentanţi ai comunităţii româneşti de la Cernăuţi şi mi-au spus că dincolo de vorbe frumoase ar vrea să redeschidem punctul de trecere a frontierei de la Vicov care s-a închis în 2010. Şi-l redeschidem în luna septembrie. Deci, cred că dacă alături de vorbe frumoase facem şi lucruri mici, dar concrete şi importante pentru a putea să ajungă de la Cernăuţi la Putna, fără să ocolească 100 de kilometri, cred că uneori sunt chiar mai importante gesturile acestea decât declaraţiile pompoase”.

La rândul său, Titus Corlăţean s-a referit la poziţia României faţă de situaţia actuală din Ucraina de est: “Poziţia României, care s-a fundamentat în permanenţă pe principii importante ale dreptului internaţional acea, care vizează necesitatea ca toţi actorii internaţionali să respecte integritatea teritorială, suveranitatea, independenţa Ucrainei, iar în cazul  Federaţiei Ruse -  să înceteze imediat orice formă de sprijin, începând cu sprijinul militar, pentru separativii proruşi din Ucraina de est. Ucraina însăşi şi nimeni altcineva din exteriorul statului ucrainean să-şi decidă, în mod liber, şi viitorul european, dar şi să găsească printr-un dialog politic inclusiv în interiorul Ucrainei, să-şi decidă formula care să asigure stabilitatea acestui stat, securitatea statului.

Discuţiile legate de federalizare au fost lansate de Federaţia Rusă. România consideră că Ucraina însăşi, şi nimeni altcineva, trebuie să-şi decidă formula de organizare internă, poate fi o mai mare descentralizare, pot fi mai multe competenţe acordate autorităţilor locale, regionale, dar este atributul forţelor politice interne ale Ucrainei, printr-un dialog politic inclusiv, să găsească această soluţie. Pentru acest lucru e nevoie ca ceea ce înseamnă conflict militar în regiunea estică să fie stopat şi de aici solicitarea constantă a partenerilor europeni, euroatlantici, a României, a noastră, în formulele Uniunea Europeană, NATO adresate Federaţiei Ruse  solicitări foarte clare să stopeze imediat orice formă de sprijin politic şi militar pentru separatişti pentru că această condiţie va permite lansarea cu adevărat a procesului politic intern.Mai departe, nu credem că sugestii din exterior sau solicitări, poziţii din exterior, federalizări ar ajuta acest proces politic. Nu! Procesul politic ţine de suveranitatea internă a Ucrainei”.


Diana TOMA

Foto: mae.ro

Video: gov.ro