Țara de Sus a Moldovei lui Ștefan cel Mare – Bucovina – vândută austriecilor. Anexarea, la 7 mai1775, a deschis drumul rutenizării Bucovinei

7 mai 2026 р. | Categorie: Bucovina

Țara de Sus a Moldovei lui Ștefan cel Mare – Bucovina – vândută austriecilor. Anexarea, la 7 mai1775, a deschis drumul rutenizării Bucovinei

Istoria aduce toate dovezile ca Țara de Sus a Moldovei lui Ștefan cel Mare, numită de austrieci Bucovina, a fost răpită din teritoriile românești. Să mulțumim Austriei pentru aceasta, care prima a anexat-o! Aceasta anexare a deschis drumul rutenizării Bucovinei si ideii ca, de fapt, aparține ucrainenilor, deși istoric aducem toate dovezile că întreaga Bucovina a fost răpita din teritoriile românești

După Marea invazie mongolă din Europa, teritoriul Bucovinei a făcut parte încă din secolul al XIV-lea din Principatul Moldovei, ce a avut capitala la Suceava din 1388 până în 1565. În secolul al XVI-lea, Moldova a intrat sub influența otomană, păstrându-și însă autonomia. La începutul secolului al XVIII-lea, Moldova a devenit o țintă a expansiunii spre sud a Imperiului Rus, începută de către țarul Petru cel Mare în timpul Războiului Ruso-Turc din 1710-1711. În 1769, în timpul Războiului Ruso-Turc din 1768-1774, Moldova a fost ocupată de trupele rusești.

În urma Primei împărțiri a Poloniei din 1772, Monarhia Habsburgică  a dorit să obțină un teren care să facă legătură între Principatul Transilvaniei  și nou-dobânditul Regat al Galiției și Lodomeriei. După încheierea în iulie 1774 a Tratatului ruso-turc de la Kuciuk-Kainargi, austriecii au început negocieri cu Sublima Poartă din octombrie 1774 și au obținut în cele din urmă un teritoriu de aproximativ 10.000 de kilometri pătrați pe care l-au numit Bukowina, anexat oficial în 7 mai 1775. Istoria confirmă faptul ca acest ținut a fost efectiv vândut habsburgilor de către Sublima Poartă.

Deoarece s-a opus și a protestat contra anexării părții de nord-vest a Moldovei de către Imperiul Habsburgic, domnitorul moldovean Grigore al III-lea Ghica  a fost asasinat de către otomani.

Marele vizir otoman a trimis un capugiu care l-a sugrumat pe Grigore Vodă în palatul sau în 1777. Acest moment istoric este descris de Ion Druță în romanul său Biserica Albă”.

Deşi trupele austriece au ocupat Bucovina încă din toamna anului 1774, din punct de vedere juridic ea va deveni oficial provincie austriacă la 7 mai 1775, prin convenţia încheiată între Imperiul Habsburgic şi Sublima Poartă – sub a cărei suzeranitate se afla Moldova. Delimitarea graniţelor s-a perfectat prin Convenţia din 12 mai 1776. Timp de 12 ani (între 1774-1786), Bucovina s-a aflat sub administraţie militară austriacă, fiind condusă de guvernatorii militari Gabriel Fleiherr von Splény (1774-1778) şi Karl Freiherr von Enzenberg (1778-1786).

Bucovina istorică era, la data anexării ei de către Habsburgi (Imperiul Austriac), o parte constitutivă a Principatului Moldovei. Toponimul slav „Bucovina“ („Ţara Fagilor“), preluat ulterior de către austrieci cu aceeaşi semnificaţie („Buchenland“), este atestat documentar pentru prima dată într-un document emis de cancelaria domnească a Moldovei din timpul lui Roman I (la 30 martie 1392). Prin urmare, istoria Bucovinei din perioada 1359-1774 este parte integrantă din istoria principatului moldav, de la întemeierea ţării şi până la anexarea provinciei de către Imperiul Habsburgic.

Războiul ruso-turc din 1768-1774, în cursul căruia Imperiul Rus a ocupat şi Ţările Române, înlăturându-i pe domnitorii fanarioţi, a impus Imperiul Otoman să ceară pace. În urma păcii de la Kuciuk-Kainargi (10/21 iulie 1774), Rusia a câştigat dreptul de a interveni pentru protejarea Ţărilor Române.

Odată încheiată pacea dintre Rusia și Turcia, nesățioasa monarhie habsburgică s-a gândit că ar putea scoate un profit de pe urma slăbiciunii Porții și a rolului jucat de Viena în domolirea ambițiilor rusești. Metodica și minuțioasa birocrație vieneză evaluează prin colonelul Carol Enzenberg valoarea nordului Moldovei la 21 milioane de florini.

În septembrie 1774, cancelarul Mariei-Tereza, Kaunitz, îl informează pe internunțiul Thugut, ambasadorul austriac la Istanbul, că Viena s-a decis să ocupe nordul Moldovei, considerat punct strategic prin care se putea realiza mai ușor legătura dintre teritoriile acaparate în 1772 și Transilvania. Totodată, Kaunitz îi furniza lui Thugut și pseudoargumentul istoric conform căruia Moldova de Nord aparținuse în trecut Pocuției (fostă provincie poloneză, devenită acum austriacă) și care ar fi trebuit, în virtutea acestui așa-zis drept istoric, să revină Habsburgilor. Baronul Thugut era sfătuit în același timp să facă toate demersurile necesare pentru a calma autoritățile otomane, cărora trebuia să li se reamintească că fostul sultan, Mustafa al III-lea (1757-1774), promisese austriecilor Valahia Mică (Oltenia). Ca să fie și mai convingător, trimisul vienez la Poartă era îndemnat să nu precupețească niciun efort, inclusiv financiar, pentru ca tranzacția să se perfecteze cât mai repede. Conștiincios, Thugut execută, neuitând să trimită cancelarului „lista de cheltuieli” necesară obținerii bunăvoinței înalților dregători ai Porții: 10.312 piaștri dați marelui dragoman Constantin Moruzi și 3.100 de piaștri oferiți lui Tahir Aga, cel însărcinat cu trasarea viitoarelor granițe ale nou-anexatei provincii. În același timp, este mituit și feldmareșalul rus Piotr Rumianţev, învingătorul de la Cahul și comandantul trupelor țariste din Moldova, care, în schimbul a 5.000 de ducați de aur și a unei tabachere de aur incrustată cu briliante, va permite intrarea trupelor austriece în Bucovina, înainte chiar de semnarea convenției din 7 mai 1775, prin care era consfințită în plan diplomatic răpirea Bucovinei. Această anexare chipurile era necesară Austriei pentru a-i uşura trecerea către sudul Poloniei, pe care-l căpătase la o primă dezmembrare a Poloniei în 1771.

Deci, Bucovina a fost la început un district militar închis din 1775 până în 1786 și apoi a fost încorporat ca districtul cel mai mare, Kreis Czernowitz (ulterior Kreis Bucowina), al Regatului Galiției și Lodomeriei, teritoriu al coroanei austriece. Până atunci, nobilimea moldoveană a format în mod tradițional clasa conducătoare în acel teritoriu. Împăratul habsburgic Iosif al II-lea a dorit să uniformizeze regiunea cu celelalte provincii ale monarhiei austriece (deși nu cu Sfântul Imperiu Roman); el a colonizat zonele nepopulate ale Bucovinei cu șvabi dunăreni, cunoscuți mai târziu sub numele de germani bucovineni, și, de asemenea, cu ucraineni (ruteni) din Galiția.

În 1804, regiunea a devenit parte a nou-înființatului Imperiu Austriac. După tulburările politice produse în timpul Revoluției de la 1848, Adunarea Națională i-a cerut guvernului de la Viena să ridice Bucovina la rangul de Kronland (ținut al coroanei) austriac. Începând din 4 martie 1849, fostul Kreis a fost declarat Herzogtum Bukowina, ducat ce a fost inclus nominal în titlul oficial complet al împăratului austriac. El a fost guvernat de un k.k. Statthalter (stadtholder) numit de către împărat, ce a avut, începând din anul 1850, reședința oficială la Cernăuți.

În 1860 Bucovina a fost din nou alipită Galiției, dar a fost repusă în drepturi ca o provincie separată, încă o dată, potrivit Patentei din februarie 1861emise de către împăratul Franz Joseph I. Ținutul coroanei a primit dreptul de a avea propriul Landtag, inclusiv o autoritate executivă Landesausschuss, iar acest statut politic va dura până în 1918.^[ În 1867, odată cu reorganizarea Imperiului Austriac ca Austro-Ungaria, Ducatul Bucovinei a devenit parte a teritoriilor Cisleithaniei („Austriei”). După promulgarea Constituției din decembrie 1867,  Consiliul Imperial, la inițiativa guvernului Cisleithaniei condus de Karl von Auersperg, a decis să acorde fostului Statthalter titlul de Landespräsident, însărcinându-l cu conducerea unui Landesregierung (guvern statal). Nouă (începând cu alegerile din 1907: 14) delegați au reprezentat Bucovina în Camera Reprezentanților Cisleithaniei (Wikipedia).

Adevărul e că imperialii austrieci au luat masuri administrativ-organizatorice care au schimbat fata ținutului răpit și au deschis populației o noua perspectivă. Au făcut-o din dragoste pentru romanii localnici oare? Nu, a fost expansiunea lor economică și militară. Au acaparat teritorii cu bogății naturale si populație pe care le-au introdus in sistemul riguros de exploatare tipic austriac, folosind populația  la purtarea războaielor, colonizarea Bucovinei cu populații loiale imperiului și schimbarea structurii etnice a acesteia.

Ne-au anihilat simțul etnic, ne-au făcut docili, fricoși și lași, dar buni și disciplinați militari. Dragonii Regimentului din Cernauți și-au vărsat sângele pentru împărat mai în toate războaiele duse de imperiu. Prin ruperea de Mitropolia Moldovei și subordonarea către biserica sârba,ne-au ajutat" să parcurgem mai ușor slavizarea numelor românești.

Prin politica de amestecare a etniilor si învrăjbire a acestora, habsburgii urmăreau întărirea puterii lor și nicidecum înflorirea naționalităților. Caci cine erau majoritari în școlile medii și superioare din Bucovina sau în administrație și justiție sau proprietari de întreprinderi - austriecii și alogenii. Romanii si huțulii-tot cu vacile și oile, tot la coarnele plugului, sau cu pușca în mană, scrie Coca Nicolai.

Aceasta anexare a deschis drumul rutenizării Bucovinei.

„Zorile Bucovinei”, Cernăuți, nordul istoric al Bucovinei cu referire la Historia ro. Wikipedia, Analele Bucovinei