05 august 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

LA MULŢI ANI, „SĂRMANA” LIMBĂ ROMÂNĂ, DAR CINE OARE POARTĂ VINA?

2 septembrie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Duminica precedentă, la 31 august, când împreună cu Patria noastră istorică sărbătoream Ziua Limbii Române, aş fi preferat să spun cu bucurie „La mulţi ani, Limba Română!”, însă sufletu-mi  era împovărat de tristeţea pierderii a ceva sacru, scump şi drag. Evident, poate că e de prisos, inutil, semnul de întrebare, conștientizând că, în primul rând, părinţii şi buneii, profesorii şi conducerea şcolii, societatea, cu toţii suntem responsabili de faptul că ni se răpeşte o parte din Suflet – Limba Română, graiul strămoşilor.  Or, ne vindem Sufletul Iudei chiar fără de arginţi. Ne e în sânge ticăloşia şi trădarea de Neam. Altfel nu-i pot înţelege pe părinţii care-şi înstrăinează copiii de Graiul Matern. Şi-apoi loviturile sunt mai dureroase, când te trăsnesc pe neaşteptate, venind din partea unor prieteni. Spre regret, din nou Inima Limbii Române sângerează în Bucovina istorică prin două răni, nu pricinuite de pumnal, ci provocate de indiferenţă şi nepăsare, de trădare şi înstrăinare de Rădăcini, Străbuni, de Limbă, de tot ce e Românesc, ce ne identifică ca Popor – două şcoli româneşti din ţinut au devenit mixte, practic, s-au ucrainizat prin deschiderea claselor ucrainene – Gimnaziul din s. Boian-Hliniţa, raionul Noua Suliţă, unde în clasa românească sunt 15 elevi, iar în cea ucraineană – 13, şi Şcoala din s. Privorochia, raionul Hliboca (Adâncata), unde în clasa românească sunt 7, iar în cea ucraineană – 12 şcolari.

SUNTEM ROMÂNI, LA NOI, ACASĂ!

Cu această durere în suflet am venit, la 31 august, de Ziua Limbii Române, la Sărbătoarea Naţională „Limba Noastră cea Română”, constatând cu regret că la cuminicarea de taină cu Eminescu din an în an venim tot mai puţini. Şi de data aceasta ne-au susţinut, în bucurii şi tristeţi, diplomaţii români  Edmond Neagoe, Lucian Indreiu, ministrul consilier Ionel Ivan, în frunte cu dna Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi. Pentru prima dată l-am avut alături la o asemenea manifestare de anvergură ce ne defineşte ca neam pe dl Bogdan Stanoevici, Ministrul Delegat pentru Românii de Pretutindeni, de asemenea, pe viceguvernatorul regiunii Olena Veriga, scriitoarea ucraineană Vera Kitaigorodska, şefa Departamentului de Cultură, delegaţii din Ţară, ziarişti, pedagogi, oameni simpli cu inimă română. Le-am îmbrăţişat cu bucurie pe profesoarele Eleonora Bizovi din Boian, de altfel, nelipsită la nici o sărbătoare naţională, la nici o manifestare culturală a spiritualităţii româneşti bucovinene, la fel precum şi docentul universitar Lora Bostan, soţia regretatului savant şi titular al Catedrei de Filologie Română şi Clasică a Universităţii Cernăuţene, Grigore Bostan, primarul Elena Nandriş din Mahala, Elena Calancea, Victoria Costinean, privighetorile cântecului nostru popular românesc de pe Valea Siretului, am dat mână cu mână cu patrioţii  români Mircea Socolovschi din Pătrăuţi, Dumitru Fedoreac din Boian, Nicolae Predii din Ceahor, Ion Semeniuc din Hruşăuţii Volocii,  Ciprian Bojescu din Suceava,  Gheorghe Melnic din Cernăuţi etc. După închinarea la Luceafăr şi depunerea de flori la monumentul juvenil al Poetului şi cel al Kobzarului ucrainean, Taras Şevcenko, ne-am adunat, într-o suflare românească, la sediul Societăţii „Mihai Eminescu” pentru a marca cei 25 de ani de la crearea Societăţii prin lansări de carte, apărută, conform specificărilor preşedintelui Vasile Bâcu,  în decursul anului. Astfel, revista „Glasul Bucovinei” ce apare fără întrerupere de 20 de ani şi e finanţată de România, a fost prezentată de dna Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române. Rodnic a decurs anul jubiliar al docentului Ilie Popescu, preşedintele Societăţii Regionale „Golgota”, care doar timp de 12 luni a scos de sub tipar 4 cărţi: „Culegere de exerciţii la lexicul şi frazeologia  limbii române, „Suferinţele pătrăucenilor sub regimul totalitar sovietic”, „Activitatea Societăţii publice „Golgota” a românilor din regiunea Cernăuţi”, "La vârsta împlinirilor”, editate din mijloace proprii, excluzând  cele sponsorizate de profesorul universitar  Corneliu Constantinescu din Elveţia. Tot din propriile mijloace, din pensia lunară, dumnealui jertfeşte pentru înălţarea monumentelor martirilor odiosului regim sovietic. Primul volum al cărţii „Durerea memoriei” a fost prezentat de osârduitorul alcătuitor, Octavian Bivolaru, preşedintele Societăţii „Golgota” a românilor din Ucraina.

„Din pridvorul toamnei” îşi soarbe seva versurilor „un poet proaspăt” ce ne prezintă o „carte minunată", menţionat de scriitorul Dumitru Covalciuc şi prin faptul că „sunt oameni care scot cărţi bune, dar nu sunt văzuţi de scriitorii noştri”. Spre regret, cele 4 cărţi, în special monografii de sate  ce trebuie să-i apară, încă  n-au ajuns, însă a reuşit să reia, cu ajutorul financiar al unor prieteni pensionari din Târgu Mureş, refugiaţi din Cernăuţi,  editarea  almanahului „Ţara Fagilor” , volumele 23 şi 24. „De ce ne-am deplasat pe monografii de sate? Fiindcă ele  sunt menţionate documentar încă de pe timpul lui Alexandru cel Bun. Iar noi nu suntem venetici veniţi de undeva. Suntem ROMÂNI, la noi acasă, suntem de demult. Din păcate, n-am trecut la ofensivă culturală de mult timp. Am strigat cu ani în urmă că dorim să avem în faţa primăriei bustul părintelui oraşului Cernăuţi, Alexandru cel Bun, s-au împlinit 510 ani de la trecerea în nefiinţă a lui Ştefan cel Mare şi doream să-i înălţăm un monument în Codrii Cosminului, dar iarăşi tăcem. Cât o să tăcem? În luna martie se discuta problema federalizării, puteam să trecem sub tutela Galiţiei, eram pierduţi ca naţiune. Şi iarăşi nu ne-am unit şi nici la noua administraţie nu ne-am înaintat cerinţele, deşi ungurii şi slovacii au făcut-o,  dar noi am lăsat limba de izbelişte, vedeţi cât de puţini suntem astăzi. Am uitat de Iancu Flondor, să-i înălţăm monument la Storojineţ, că-i erou naţional. Practic, nu toţi ajungem la Bucureşti. Nici nu ne cunosc oamenii ca să ne sprijine. Unii merg săptămânal, cu veleaturile,  însă trebuie să ştiţi că nu toată Bucovina, care are un sfert de milion de români, se rezumă la acele persoane care sunt văzute la Bucureşti. Sunt oameni care mai lucrează. Avem pedagogi, care mai menţin făclia limbii române, istorici, arhivişti, profesori în medicină, care îşi îndeplinesc datoria de cetăţean şi de român. Iar scopul nostru principal este păstrarea identităţii noastre româneşti”, a încheiat Dumitru Covalciuc.

„DACĂ TINERETUL ÎŞI PIERDE LIMBA, ATUNCI ÎŞI PIERDE ŞI IDENTITATEA”

Sensibilizând că factorul ce ne uneşte pe noi, românii, este sărbătorirea, la aceeaşi dată, a Zilei Limbii Române şi la Bucureşti, şi aici la Cernăuţi,  şi la Chişinău,  preşedinta Carmen Andronache din Rădăuţi  a mărturisit că ori de câte ori vine la Cernăuţi, trăieşte bucuria revederii cu oraşul bunelului ei, deportat  de iscoadele sovietice în Siberia, a prezentat revista Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, „Septentrionul”, într-o ediţie poligrafică de lux, constatând că e foarte puţin tineret, dornic de a sesiza cuvântul matern: „Dacă tineretul îşi pierde limba, atunci îşi pierde şi identitatea”.

Adevărul e că în sala Palatului „Tineretul Bucovinei”, unde s-a desfăşurat ce-a de-a 25 ediţie jubiliară a Sărbătorii de suflet „Limba Noastră cea Română”,  nu lipsea tineretul. Ce-i drept, au şters-o repede, cum numai au terminat de cântat şi tinerii artişti amatori, şi rudele care i-au însoţit, căci, evident, cu excepţia cântecului şi veseliei, nu le prea ardea de Limbă şi nici de problemele românilor, chestiuni care, de data aceasta, au prevalat cântecului şi dansului, sărbătoarea Sufletului nostru Românesc fiind regizată  la o notă superioară de conducerea Societăţii „Mihai Eminescu” şi moderată cu talent şi măiestrie de adevărate vedete prin ţinuta scenică distinsă, vorba dulce şi corectă, de gingaşii şi simpaticii românaşi –  Ana-Maria Şapca şi Adrian Costea, ambii înveşmântaţi în frumosul şi veritabilul costum naţional.

Mai rezistente ca unii tineri de-ai noştri s-au dovedit a fi Olena Veriga şi Vera Kitaigorodska, adresându-le felicitări celor prezenţi la Sărbătoare, Limba Noastră cea Română unindu-ne şi pe români, şi pe ucraineni în efervescenţa iubirii de Patrie, pe care, mai ales în ultimul timp, şi unii şi alţii, o simţim tot mai aproape de suflet,  fiecare cu un dor şi o speranţă în inimă.

Au dat mână cu mână cu autorităţile din ţinut dnul Bogdan Stanoevici şi dna Eleonora Moldovan şi prin urătura: „La mulţi ani, Limbă Română!”. Domnul Ministru Delegat pentru Românii de Pretutindeni a mărturisit că a câştigat prieteni sinceri în persoanele doamnelor din conducerea ţinutului, prezente la Sărbătoarea noastră Naţională, sensibilizând că pentru Domnia Sa prezenţa  la Sărbătoarea Limbii Române la Cernăuţi este extrem de importantă. „Dincolo de funcţia pe care o ocup sunt şi aş  dori să fiu considerat de toţi doar un Român de Pretutindeni, la fel precum şi voi, căci oriunde nu ne-am afla, în orice colţ al lumii, suntem şi vom fi români, ceea ce ne  uneşte indisolubil este Limba Română... De aceea este foarte important ca şi copiii noştri, nepoţii să nu-şi uite limba, să ştie de unde au plecat. Să trăim în unitate şi frăţie cu cei din jurul nostru, căci doar înţelegerea ne poate duce unde dorim”. Dnul Bogdan Stanoevici a excelat şi în calitate de interpret şi excelent actor, profesie pe care a profesat-o anterior, fredonând împreună cu întreaga sală „Somnoroase păsărele, pe la cuiburi se adună...” şi  încheindu-şi elogierea Graiului Matern cu excepţionalul vers eminescian „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, dedicând-o tuturor românilor şi ucrainenilor.

Excelenţa Sa, dna Eleonora Moldovan, a evocat cu pioşenie momentele de graţie ale constituirii în România, în 2013, a Zilei Limbii Române,  concluzionând că ne-am adunat cu toţii, la Cernăuţi, la „o rugă pentru binele nostru comun, pentru pace şi prosperitate”, or, Ziua Limbii Române este pentru fiecare dintre noi un moment de reflecţie, de conştientizare ce am reuşit să facem pentru Graiul Matern într-un an, de la  sărbătorirea  Limbii Române, simbolul ce ne menţine perenitatea. Cu alese urări pentru frumoasa şi dulcea noastră Limbă au sosit din Ţară delegaţii din Suceava, Rădăuţi, Dărăbani, Siret, Piatra Neamţ etc., prezentate de vicepreşedintele Nicolae Şapca.

 LA IZVOARELE IUBIRII DE NEAM ŞI ŢARĂ

Vasile Bâcu, actualul preşedinte al Societăţii „Mihai Eminescu”, şi foştii – Ilie T. Zegrea, Alexandrina Cernov, Mircea Lutic, Arcadie Opaiţ, au evocat momentele de graţie, când, cu 25 de ani în urmă,  mii de români din satele bucovinene – tineri şi bătrâni, cu Tricolorul  în fruntea coloanei, îmbrăcaţi în haine naţionale au  aderat la deşteptarea naţională, unindu-se, în Sala Sinodală arhiplină a fostei Reşedinţe Mitropolitane, la constituirea Societăţii „M. Eminescu”. Anume atunci, în calendarul naţional a fost inclusă una dintre cele mai mari Sărbători Naţionale „Limba Noastră cea Română”, constatând cu regret că, la depărare de un sfert de veac, nu mai există acest entuziasm, limba română degradează, este marginalizată cu mâinile noastre, mulţi dintre noi înstrăinându-se de rădăcini, uitând că suntem Români, că suntem Acasă, că trebuie să ne păstrăm identitatea. 119 activişti, care au stat la baza societăţii, s-au dus în lumea umbrelor, printre care şi regretatul academician, poetul şi savantul Grigore Bostan, primul ei preşedinte, iar noi, după cum a specificat scriitorul Dumitru Covalciuc „am pierdut prin dispariţia lor un mare potenţial uman, suntem dezuniţi, ce-i drept, avem multe societăţi... unu-i tata naţiei, altu-i mama ei”, în cataloage profesorii scriu în ucraineană, unele obiecte precum biologia, geografia, istoria etc. sunt predate de către proaspeţii pedagogi în ucraineană, în general, continuă ucrainizarea şcolilor, iar noi cântăm şi dansăm, înstrăinându-ne odraslele de limba maternă, de rădăcinile neamului.

Or, evident, nu prea avem cu ce ne lăuda la capitolul Limba Română, iubirea de Neam, cum o fac unii, vorbind de succese, doar la... cântec şi dans, „săraca” limba română e uitată şi înstrăinată, căci unora  cântecul le place, dar nu şi limba străbunilor. Sărbătoarea de  Suflet a Graiului nostru Românesc a avut gust cam amărui. Ce-i drept, s-au îndulcit doar cei ce cu adevărat îşi iubesc Materna şi au rezistat până la finele sărbătorii, care, de altfel, nici n-a durat atât de mult ca altă dată, ca tineretul indiferent să părăsească cu cârdul sala, ci vreo trei ore, însă sezisând piesele patriotice ale maeştrilor Corului „Dragoş Vodă”, dirijaţi de Dumitru Caulea, admirând vocea trepidantă şi fermecătoare a Carolinei Jitaru, revărsată pe strune de chitară în „Poem Bucovinean”, versurile aparţinându-i regretatului poet Grigore Bostan, a talentatului şi îndrăgitului interpret Gheorghe Posteucă, a ciocârliei Maramureşului istoric, Elena Botoş, tinerelor steluţe Emilia Nicorici, Ana Maria Calancea,  Maria Penteleiciuc, Snejana Apetri, Alina Apetraşoaie etc, clipa de graţie dăruindu-ne-o cei doi mari, cunoscuţi şi îndrăgiţi  rapsozi – Nicolae Mintencu din Voloca şi privighetoarea cântecului popular românesc de pe Valea Siretului, Victoria Costinean, care ne-au cântat cu dor, încheind Sărbătoarea Limbi Române la „Bis!”, am sesizat cu bucurie că vom exista atâta timp, cât va dăinui cântecul popular, dulcele nostru Grai, care îşi are albia din izvoarele iubirii de Neam şi Ţară.

Felicia NICHITA-TOMA 

Foto Nicolae Paulencu