Marea deportare din 12 spre 13 iunie 1941- cea mai neagră zi din istoria românilor din Bucovina cedată, răpită și înstrăinată! ÎNCĂ O CRUCE A DURERII ŞI-A ÎNĂLŢAT MARTIRII SUB CER ŞI PE PĂMÂNT ROMÂNESC - ca numele martirilor ce şi-au jertfit viaţa la altarul credinţei şi iubirii de Neam să nu zacă în bezna uitării, ca asemenea tragedii să nu se mai repete

Marea deportare din 12 spre 13 iunie 1941- cea mai neagră zi din istoria românilor din Bucovina cedată, răpită și înstrăinată! ÎNCĂ O  CRUCE A DURERII  ŞI-A ÎNĂLŢAT MARTIRII  SUB  CER ŞI PE PĂMÂNT ROMÂNESC - ca numele martirilor ce şi-au jertfit viaţa la altarul credinţei şi iubirii de Neam să nu zacă în bezna uitării, ca asemenea tragedii să nu se mai repete

Printre cei 56 de martiri, „vânaţi” cu forţa, încarceraţi, apoi încărcaţi în vagoane pentru vite şi duşi în neagră străinătate ca să se piardă urma neamului românesc din Bucovina cedată şi înstrăinată de Ţară, nimiciţi, în 1944-1945, de regimul barbar sovietic în lagărele morţii de pe ţărmurile lacului Onega, în Siberii de gheaţă, care nu au nici morminte, nici cruci la căpătâi, dar care au „revenit” după 71 de  ani, la baştină, doar prin numele dantelate cu lacrimi în piatră, pe  această cruce a durerii neamului românesc, sfinţită la 14 august 2016, în Ziua scoaterii Sfintei Cruci, e şi numele bunelul după tată, Nicolae NICHITA al lui Gheorghe.

Înălţat sub cer şi pe pământ românesc, în pridvorul sfântului locaş de închinare – Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din comuna Voloca pe Derelui, prin osârdia preacucernicului paroh Ioan Gorda, protopop de Hliboca,  şi a enoriaşilor, a rudelor care sincer îşi deplâng părinţii, fraţii, decedaţi în chinuri cristice de foame, ger şi muncă silnică, la iniţiativa  dl Ilie Popescu, preşedintele de atunci al Societăţii Regionale „Golgota”,  care a „pus” primele 500 de grivne la temelia Troiţei,  simbolicul monument ce le-a înveşnici eroilor nemurirea, le va aminti volocenilor, în deosebi celor tineri, de trecutul sângeros,  de pagina neagră şi sângeroasă a tristei şi dramaticii noastre istorii, îndemnându-i la neuitare, ca numele martirilor ce şi-au jertfit viaţa la altarul credinţei şi iubirii de Neam să nu zacă în bezna uitării, ca asemenea tragedii să nu se mai repete. Or, la această sfântă datorie i-au îndemnat pe voloceni la sfințirea Troiței preacucernicii părinţi Ioan Gorda, Vasile Paulencu, parohul Bisericii din Crasna, Dumitru Tocar, parohul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Hruşăuţi, cu un pios elogiu înveşnicindu-le nemurirea.

Or, prin acest monument sfânt, prin această Troiţă istoria şi viitorul nostru sunt împreună. Nu putem avea un viitor adevărat fără trecut. Aceşti români martirizați nu vor fi uitați. Sacrificiul lor rămâne veşnic.

Dincolo de orice, la Troiţa eroilor ce s-au jertfit pentru continuitatea neamului vor veni nepoţii şi strănepoţii cu o floare, vor aprinde o lumânare în neuitare

150 de bărbaţi tineri şi voinici din Voloca,  chinuiţi prin foamete, ger şi muncă silnică la construcţia canalului Belomor, decedaţi  în anii 1944-1945 în lagărele morţii din Karelia, în zona lacului Onega, printre care şi Bunelul după tată, Nicolae NICHITA al lui Gheorghe al lui Petrea Marandei, care avea o tăbăcărie de dubit piei şi un mic atelier de făcut încălţăminte, au fost arcăniţi de o coadă de topor din sat, un trădător de neam, slugoi al bolşevicilor, Pricoche Avasâloaie, şi duşi la munci silnice în lagărul morţii de pe ţărmurile lacului Onega, unde mulţi au murit de foamete…

Înţelegând că-l părăsesc ultimele puteri, că vine cea cu coasa în spinare să-l scape de suferinţă, bunelul Nichita Nicolae a dorit să-şi găsească liniştea veşnică în pământul scumpei sale Baştine, rugându-i pe cumnatul său Iluţă şi pe vecinul Procopie Poclitar, să nu le spună bolşevicilor c-a decedat,  ci să-l ducă acasă, apoi a închis ochii pe veci, iar trenul fluierând asurzitor, îl ducea, în fuga mare,  spre mica sa Patrie, la care atât de mult a visat în surghiun. 

La morgă, la Cernăuţi, bunica, soţia-i Leontina cu greu l-a recunoscut, după o muşcătură de cal la şold. Dar îi rămase doar semnul, căci carne nu mai avea pe oase, decât pielea întinsă. Nu avea nici buze, dinţii îi erau dezveliţi şi cântărea vreo  25 de kilograme, din bărbat voinic de 80 kg.. Cum de s-a mai ţinut sufletul în trupul lui atât de vlăguit era de neînţeles.  Or, îl mai ţinea în viaţă speranţa că o să-şi odihnească osemintele chinuite în glia străbună. Şi soarta i-a îndeplinit ultima dorinţă.

Rană sângerândă – 12-13 iunie, mii de conaţionali deznaţionalizaţi, masacraţi, deportaţi în lagărele morţii, exterminaţi în gulaguri şi închisori staliniste, după răpirea nordului Bucovinei, Ţinutului Herţei şi Basarabiei de către armata „eliberatoare” rusă, în anii de groaznică teroare bolşevică – 1940-1941, 1944.

Spre regret, timpul pe care îl trăim este la fel unul tragic. Or, istoria se repetă. Acum, în Ucraina e jale mare - sunt omorâţi cu sânge rece de criminali, de aceeaşi „eliberatori” ruşi, copii, oameni paşnici nevinovaţi. Sunt distruse, frânte şi schilodite atâtea destine, răpite atâtea vieţi, atâtea suflete nevinovate… Cine şi când va răspunde, când îşi va primi răsplata pentru toate crimele? Deşi e o întrebare mai mult retorică, îi cunoaştem răspunsul din drama românilor „eliberaţi” de „eliberatoarea” şi „pacificatoarea” armată rusă, care le-a adus şi românilor „raiul” promis. Să ne ferească Dumnezeu de acest „rai!”.

Trăim în lacrima amintirii. Nu mai putem face altceva nimic decât să nu-i uităm şi să-i pomenim pe sfinţii noştri martiri, care  s-au sacrificat pentru continuitatea Neamului.

Felicia NICHITA-TOMA, Zorile Bucovinei, Cernăuți