23 iunie 2026
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Ce frumoasă e tinerețea, e ca o floare de trandafir!

23 iunie 2026 р. | Categorie: Bucovina

Ce frumoasă e tinerețea, e ca o floare de trandafir!

Rămas bun, iubită școală!

Vrem noi sau nu, această zi vine. Este o ultimă lecție între pereții școlii dragi. O lecție de rămas bun de la anii de școală. Una mai deosebită, cu mai multe emoții, cu nostalgie, cu regrete, cu planuri de viitor. Balul de absolvire.

Acum,  în aceste timpuri nu prea ușoare, absolvenții noștri, ca și profesorii și părinții, sunt cam îngrijorați de viitorul care îi așteaptă înainte. Iar ei și iau rămas bun de la cei mai fericiți ani din viața lor – anii de școală.

Într-o atmosferă solemnă, dar și puțin tristă, a decurs balul de absolvire al absolvenților acestui an de învățământ, la liceul din Cupca. Cu emoții și regret adolescenții de azi, tinerii de mâine, au mulțumit în proză, versuri și în cântece frumoșilor ani ai copilăriei petrecuți între pereții acestei instituții de învățământ. Calde cuvinte de mulțumire au adus părinților care le-au dat viață și i-au educat, primei învățătoare, dnei Rodica Țugui, cea care le-a îndrumat primii pași în lumea miraculoasă a cunoștințelor. N-au uitat nici de diriginții lor de clasă, prima care a fost dna Lilia Sucevan, iar cea actuală dra Ariana Tovarnițchi. Bineînțeles, că le-au adus sincere mulțumiri, tuturor profesorilor care i-au instruit și altoit dragostea de carte, de muncă, viață, sat, frumos.

La rândul lor, atât prima învățătoare, dna Rodica Țugui, cât și actuala dirigintă, dra Ariana Tovarnițchi, directoarea liceului, dna Maria Lazurca, dar și alți profesori, au vorbit cu sinceritate și emoții, dorindu-le în ciuda tuturor obstacolelor, zilelor de azi, un viitor fericit. Cu toții i-am îndemnat să nu uite de părinți, liceul natal, satul, baștina, graiul, credința...

Profesorilor, liceului drag,le-au mulțumit și părinții actualilor absolvenți. Cu emoții, sinceritate, recunoștință... A vorbit dna Olimpia Bojescu, ca profesoară și ca mamă a absolventei Nicoleta Bojescu, care are și certificat de mențiune, adică de eminenție... A vorbit și dna Dorina Plevan, lucrătoare tehnică a liceului. Cu certificate de mențiune au mai absolvit  liceul: Elena Șinderiuc, Sorina Irimescu, Tatiana Irimescu. Daniela Costinean și Maria Ovaciuc.

Atestatele de absolvire, diplomele de merit, foile de laudă le-au fost înmânate de directoarea liceului.

Valsul de rămas bun, florile frumoase,baloanele multicolore... sunt ca un simbol, al copilăriei, ce deasemenea a trecut ca un zbor, ca un cântec, ca o amintire frumoasă.

Viața e complicată acum, dar sperăm că în ciuda tuturor greutăților, absolvenții tuturor instituților medii de învățământ din acest an, vor reuși să-și găsească drumul în viață. Noi le dorim drum bun și cu Doamne ajută în noua etapă a vieții în care au pășit.

Eleonora Schipor, pedagog-organizatoare a liceului din Cupca