
Duminică dimineaţă, 21 septembrie, Preşedintele Petro Poroşenko ne-a felicitat cu Ziua mondială a păcii. Această sărbătoare a fost instituită de ONU în 1981, ca zi în care sunt recomandate acţiuni de propagare a păcii pe planetă şi oprirea focurilor în toate zonele de conflict armat. Cu o zi înainte, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Minsk s-au făcut noi încercări de a opri războiul declanşat de separatiştii proruşi în estul Ucrainei. După şapte ore de negocieri, grupul de contact a semnat Memorandumul de pace, care include nouă puncte. Reprezentantul Kyivului, Leonid Kucima, a declarat jurnaliştilor că documentul din nouă puncte prevede, în principal, încetarea focului din ambele părţi, crearea unei zone de demilitarizare pe o rază de 30 km, încetarea utilizării armelor şi retragerea cu 15 km a artileriei grele din partea celor două tabere, interzicerea folosirii artileriei în zone populate, precum şi a avioanelor de luptă şi celor fără de pilot, cu excepţia aparatelor de zbor ale OSCE. Un punct important rămâne retragerea tehnicii, mercenarilor şi formaţiunilor militare străine de pe teritoriul Ucrainei. Despre „statutul special” al autoproclamatelor republici Doneţk şi Lugansk nu s-a discutat în cadrul acestor negocieri, fapt confirmat şi de liderii lor, prezenţi la tratative. Amintim că la 5 septembrie, acelaşi grup de contact a semnat un protocol de încetare a focului, formulat în mod vag, care n-a oprit războiul, dar, totuşi, a permis slăbirea escaladării violenţelor, schimbul de prizonieri şi reducerea numărului victimelor.
Maria TOACĂ