Actor în rolul propriului destin: CEALALTĂ ROMÂNIE

CEALALTĂ ROMÂNIE! Am dat această denumire, cu ceva ani în urmă României aflate în afara granițelor fizice ale României, acelei Românii din fiecare teritoriu locuit de comunitățile românești ce dăinuie de secole în Serbia, Ucraina , Moldova, Bulgaria, Ungaria, Macedonia, Albania. România aceasta unică, superbă, mândră și neîngenunchiată de opresiunile orchestrate împotriva minorităților, are nevoie de politicienii de la București și de românii frați din țara mamă, pentru a se simți protejați și siguri pe lupta lor nesfârșită pentru afirmarea identității. Iar România, aceasta și nu cealaltă, nu duce lipsă de structuri de stat croite sub pavăza aceleiași meniri de a apăra România Cealaltă. Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni joacă un astfel de rol esențial și pentru că el este de profesie actor, aș putea spune că joacă rolul propriului său destin: CEALALTĂ ROMÂNIE!

Îmi amintesc cu plăcere de faptul că la un moment dat, când se contura cel de-al doilea Guvern Ponta, imediat după alegerile parlamentare din anul 2012, noua structură a Executivului avea să cuprindă și un post de ministru delegat pentru românii de pretutindeni. Un rol nou, dar extrem de important, gândit de Ministerul Afacerilor Externe ca o interfață cu românii din afara României, care avea să contureze o nouă viziune despre relația țării mame cu etnicii români, deosebit de mulți, răspândiți pe toate continentele, fie în diaspora, fie în comunitățile istorice. Milioane de români ce trăiesc departe de țară, cu visele și aspirațiile lor, cu grijile lor de zi cu zi și cu dorul lor nestins de plaiurile mioritice. Firește că acești oameni, fie că sunt sau nu cetățeni români, fie că trăiesc în țări adoptive definitiv sau temporar, fie că trăiesc în comunități istorice, fără drepturi și fără identitate apărată cum trebuie, aveau nevoie de un simbol al lor, de un om pe care să îl vadă, să îl pipăie și să îl asalteze cu bucuriile sau nefericirea lor, ori de câte ori l-ar avea în mijlocul lor. Și, slavă Domnului, oricare dintre demnitarii români au fost primiți în comunitățile românești din afara granițelor cu bucurie și respect!

Spuneam, așadar, că a fost momentul în care românii de pretutindeni aveau un ministru al lor și numai al lor. Primul astfel de ministru a fost Cristian David, iar apoi, după schimbarea configurației politice guvernamentale, i-a urmat Bogdan Stanoevici, în cel de-al treilea Guvern Ponta. Primele informații de la vremea în care acest nou demnitar era audiat de comisiile de specialitate ale Parlamentului României aveau să indice că era vorba de un actor, unul celebru, întors în România după ce el însuși fusese, așa cum îi place mereu să spună „un român de pretutindeni”, un român care se întorcea în glorie în țara natală și căreia dorea să îi ofere întreaga sa experiență, expertiză și pricepere. Cineva i-a oferit șansa să facă acest lucru din postura de demnitar al statului român și, actor fiind de profesie, Bogdan Stanoevici avea să intre repede în cel mai responsabil și real rol al vieții lui, rolul de a-și juca propriul destin, acela de responsabil cu destinele românilor de pretutindeni.

Și pentru că pe lumea asta nimic nu e întâmplător, încerc să pornesc de la un fragment din CV-ul domnului ministru, decupat de pe site-ul DPRRP: „Revine în România în anul 2011, cu ocazia premierei filmului <>, o producție israelo-franco-română, în care interpretează un rol dramatic, foarte apreciat de critica de specialitate. Cu această ocazie, își anunță intenția de a se stabili din nou în România și de a reveni în viața teatrului românesc”. Spuneam că nimic nu e întâmplător, pentru că iată rolul foarte apreciat s-a mutat acum parcă în alt film: „Misiunea ministrului românilor de pretutindeni”, iar de această dată „critica de specialitate” e mult mai exigentă, iar rolul este cel al propriului destin: Misiunea de a-i ajuta și coordona pe românii de pretutindeni, o misiune deloc ușoară, un destin deloc facil, dar un destin și o misiune, până la urmă, nobile!

Continui să citesc CV-ul postat pe site și realizez faptul că este foarte bine rezumat și foarte elocvent: „Bogdan Stanoevici a fost numit ministru delegat pentru românii de pretutindeni, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, prin Decretul nr. 261 din 5 martie 2014. A absolvit Institutul de artă teatrală și cinematografică I. L. Caragiale din București. Încă din primul an de facultate joacă pe scena Teatrului Național din București, alături de nume sonore ale scenei românești. Tot în primul an de facultate debutează și în cinematografie, sub îndrumarea și atenția profesorului său, Amza Pellea. În perioada 1977-1979, este prezent în multe producții cinematografice, de teatru și de televiziune. Interpretează roluri importante în 13 lungmetraje, peste 15 filme de televiziune și joacă în zece piese de teatru. În anul 1989 se stabilește în Franța unde își continuă cariera, jucând alături de nume importante ale cinematografiei franceze. De asemenea, reușește să înregistreze o bogată carieră teatrală. Bogdan Stanoevici s-a remarcat în toate aparițiile și interviurile sale prin discursul pro-român și pro-România. Numirea în funcția de ministru delegat îi oferă ocazia să devină ambasadorul românilor de pretutindeni și să pună în slujba acestora toată experiența acumulată în emigrație”.

Elevul maestrului Amza Pellea este un „român verde”, cum ar fi spus regretatul actor în rolurile în care își spunea simplu „Nea Mărin”, pentru că, nu de puține ori, Bogdan Stanoevici a discutat cu românii din afara granițelor verde în față, direct și tranșant, încercând să repare multe dintre greșelile trecutului și multe dintre metehnele și mentalitățile acestora. Îmi amintesc o discuție celebră, filmată integral și postată pe Timoc Press de Dușan Pîrvulovici, ce a avut loc la Zajecear cu liderii comunității românești din Valea Timocului. Le spunea atunci ministrul că trebuie să eficientizeze banii primiți pe proiectele depuse la DPRRP și să se unească, să fie o singură voce și să colaboreze. „Aș prefera ca în loc de șapte asociații ce depun șapte proiecte similare, să avem șapte asociații unite care depun un proiect grandios, eficient!” – le spunea atunci Stanoevici. A schimbat fundamental viziunea finanțării proiectelor și a introdus transparența totală asupra cheltuirii acestor fonduri. Pentru prima oară, pe site au apărut și sumele alocate fiecărui proiect aprobat, iar atunci când s-au depus contestații și au existat suspiciuni, fie ele chiar și nefondate, ministrul a dispus reanalizarea tuturor proiectelor depuse, pentru că așa era firesc și normal și pentru că lucrurile durabile se bazează pe transparență și corectitudine.

Au urmat pentru ministrul Bogdan Stanoevici deplasări continue în diaspora, printre românii din Spania, Italia, Israel și din alte locuri, vizite în acele comunități și contacte cu românii pentru care a fost creat ministerul condus de el. Am simțit mereu că acest om este dedicat muncii sale și că simte pulsul românilor de departe, deoarece a trăit la fel ca și ei, departe de țară. Și am mai simțit că acest om nu dă semne că ar purta cu el metehnele și obiceiurile preluate de oameni atunci când devin politicieni. Nu se comportă nici pe departe ca un politician și nu epatează cu asta, ci cu discursul direct și pliat pe problematica fiecărei comunități în parte.

Aș fi vrut, însă, tot în contextul acestui comentariu, să surprind ministeriatul lui Bogdan Stanoevici și dintr-un alt unghi, acela al omului căruia îi place la nebunie ceea ce face. Iar aici, emblematic este ultimul său tur de forță în Balcani, pornit după o discuție tranșantă de la Comisia pentru românii de pretutindeni din Camera Deputaților. Mai exact, pe 10 septembrie 2014, Stanoevici era audiat de respectiva comisie pentru promovarea unei idei în care credea și crede în continuare: Organizarea Congresului Românilor de Pretutindeni pe 30 noiembrie 2014, exact de Ziua Românilor de Pretutindeni. Punct! Restul speculațiilor făcute de politicieni cu sau fără vocație, solicitarea unei demisii și alte astfel de aberații venite pe fondul unor raționamente politicianiste nici nu mai au importanță și nici nu merită detaliate. Ca să te gândești să ceri demisia unui om care s-a dedicat românilor de pretutindeni după ce a provenit chiar dintre ei, e parcă mult prea mult.

A urmat, însă, după acest episod, ceva ce avea să arate că Stanoevici se simte mai bine audiat de românii de pretutindeni decât de comisiile de specialitate ale camerelor parlamentare din România. Și asta pentru că pe 11 septembrie 2014 Bogdan Stanoevici începe un tur de forță prin zone ale comunității românești din Balcani, în care, atenție mare din partea celor care ar fi dispuși să emită speculații de tot felul, trăiesc români fără drept de vot! Între 11 și 12 septembrie 2014 merge la Ujgorod – Ucraina, între 18 și 19 septembrie 2014 Bogdan Stanoevici vizitează românii din Bulgaria (Vidin și Sofia), pentru ca între 19 și 20 septembrie 2014 să ajungă și la românii din Macedonia (Skopje și Bitola). În perioada 20 – 21 septembrie 2014, Bogdan Stanoevici ajunge la Korcea, în Albania, în locuri prin care responsabilii români pentru românii de pretutindeni nu mai ajunseseră de multă vreme. Informațiile care ne vin din toate aceste zone bătute la pas de ministru, arată faptul că a fost foarte bine primit și că românii de aici au putut să ia act de preocuparea reală a statului român față de problemele lor de zi cu zi. Ca să nu mai vorbim de cărți! De toate acele cărți duse cu el în toate zonele locuite de români. Un actor, în rolul propriului destin!

Romeo-Dorian Crîşmaru