17 noiembrie 2017
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

DE-O VIAŢĂ, CU „ZORILE BUCOVINEI”

28 septembrie 2014 р. | Categorie: Din poşta redacţiei

Exprimându-mă în limbajul timpurilor noastre politizate, dacă ar exista un partid al celor mai activi cititori şi mai fideli prieteni ai ziarului „Zorile Bucovinei”, probabil, m-aş afla în primele lor rânduri, adică aş fi şi eu un fel de lider. Dar, lăsând gluma la o parte, „Zorile Bucovinei”, de la primul ei redactor-şef, regretatul poet Vasile Leviţchi, şi până în ziua de astăzi, este o prezenţă vie în familia noastră. Aştept cu nerăbdare să-mi aducă poştăriţa ziarul nu numai pentru că trimit şi eu mici articole la redacţie şi îmi place să-mi văd numele în paginile acestei mult îndrăgite publicaţii.

Mai demult geanta poştaşului era mult mai grea. Intelectualii de la sate, dar şi oamenii ocupaţi cu muncile câmpului, abonau câte o revistă şi mai multe ziare. Acum, rar cine îşi poate permite să aboneze două ziare. De obicei, factorii poştali îi abonează pe pensionari atunci când le aduc pensia – în cele mai multe cazuri la gazeta raională. E de la sine înţeles că autorităţile locale au interesul ca această publicaţie să adune un tiraj cât mare, să intre în fiecare casă. Eu nu o dată le-am spus consătenilor că sunt liberi să aboneze ce doresc şi ce le place mai mult. Drept exemplu, eu nu mă las „convins”, ci abonez ziarul care mă interesează, deşi nu mi-ar fi de prisos gazeta raională sau alte publicaţii, dacă mi-ar permite buzunarul.

În condiţiile când suntem impuşi să numărăm fiecare copeică, alegem ziarul care ne satisface toate interesele. Pentru mine acesta fost şi a rămas „Zorile Bucovinei”. Ca pedagog, ca fost profesor de limba română şi de franceză, întotdeauna am găsit în paginile lui informaţii şi articole utile pentru desăvârşirea profesională. În ultimul timp mă interesează îndeosebi materialele care oglindesc momente din trecutul tragic şi prezentul satului românesc, în care sunt descrise suferinţele neamului nostru martirizat în anii regimului totalitar sovietic. În special, ţin să menţionez atitudinea ziariştilor faţă de actuala situaţie din şcolile noastre, lupta lor pentru menţinerea şi perpetuarea limbii române şi culturii naţionale. Să nu uităm că în această privinţă jurnaliştii de la „Zorile Bucovinei” au nevoie de o susţinere mai activă din partea cititorilor.

Mă bucur când găsesc în paginile „Zorilor…” materiale semnate de cunoscuţi, prieteni, foşti colegi de facultate, sau articole despre realizările lor pe tărâm pedagogic, cultural. Ca orice om, caut rubricile de divertisment, bancuri, întâmplări hazlii, care uneori sunt mai atractive decât cele cu tematică politică. Bunăoară, am citit cu interes un material despre efectul vrăjilor, despre care cred că, într-adevăr, există şi chiar am scris un ecou. Ar părea ridicol acest lucru mărturisit de un bărbat, însă aşa e natura omenească. Nu putem înghiţi numai dulce sau numai amar. Avem nevoie de toate, cu măsură potrivită, fapt de care ţin cont zoriştii noştri de astăzi, având grijă să ne servească cu mare dragoste şi respect pentru noi, cititorii.

Leon NIMIGEAN, s. Oprişeni, raionul Hliboca