16 octombrie 2021
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Festivalului Internaţional de Carte Transilvania,

29 septembrie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

În perioada 6-12 octombrie a.c la Cuj-Napoca se va desfăşura cea de a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Carte Transilvania, proiect inițiat de Asociația Culturală Eikon din Cluj, preşedinte cunoscutul scriitor clujean  Vasile Dâncu.

Această  prestigioasă Asociația are un caracter educativ, științific, cultural și social, fiind înființată în scopul promovării cercetării științifice, a culturii române, a spiritului civic, a susținerii publicațiilor științifice de specialitate, a materialelor de popularizare, a organizării de manifestări științifice și expoziționale, cointeresării opiniei publice în activitatea de ocrotire a patrimoniului transilvănean și național.  

Festivalul la care ne referim se desfăşoară în parteneriat cu Universitatea „Babeș-Bolyai”, Uniunea Scriitorilor din Romania Filiala Cluj, Ministerul Culturii și Patrimoniului Cultural, Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca,  Consiliul Județean Cluj, Camera de Comerț și Industrie Cluj, Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj.

În cadrul festivalului vor fi prezente cele mai importante edituri naționale și internaționale, vor avea loc peste 150 de lansări de carte, întâlniri cu peste 150 de scriitori români și străini, urmate de sesiuni de autografe și lecturi publice, recitaluri de poezie, conferințe, colocvii, spectacole de teatru și dans, concerte cu peste 20 de artiști, ateliere de scriere creatoare pentru tineri. Festivalul  Internațional de Carte Transilvania va reuni astfel toate laturile artei într-un proiect unic european, contribuind direct la stimularea interesului pentru cultură și lectură.

Printre editurile invitate să participe la  acest Festival al cărţii se număra şi Editura Alexandru cel Bun Cernăuţi, director Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române şi Grupul Editorial „Cuvântul” de la Herţa, director Vasile Bâcu, care  vor prezenta producţia editorială în limba română din regiunea Cernăuţi.

Vedetele acestui  eveniment cultural de amploare internaţională vor fi însă cei cinci  invitaţi speciali, oaspeţi de onoare ai Festivalului. Şi anume: renumitul  romancier António Lobo Antunes (Portugalia),  considerat şi pe bună dreptate cel mai valoros scriitor portughez contemporan, nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură; cunoscutul poet francez contemporan Jean Poncet (Franţa), care a tradus integral opera poetică a lui Lucian Blaga în limba franceză; cea mai importantă prozatoare  norvegiană Hanne Ørstavik (Norvegia), câștigătoare a premiilor Dobloug Prize și Brage Prize pentru activitatea literară; cel mai mare grafician de carte din România Emil Chendea, distins cu numeroase premii naționale și internaționale pentru prezentare grafică și ilustrație, actualmente stabilit în SUA şi binecunoscutul poet român din Cernăuţi, Vasile Tărâţeanu(Cernăuţi, Ucraina), laureat al multor premii internaţionale pentru poezie, membru de onoare al Academiei Române, versurile căruia au fost traduse în limbile ucraineană, franceză, suedeză, albaneză, engleză, macedoneană şi sârbă.

Invitaţii speciali vor avea nenumărate întalniri cu publicul cititor, vor susţine conferinţe şi recitaluri de poezie, vor acorda autografe în Paţa Centrală a oraşului, vor dialoga cu tineretul studios de la diverse instituţii de învăţământ din Cluj, vor asista la  concertele şi spectacolele prevăzute în program  deosebit de bogat şi variat alături de cunoscuţii scriitorii români  Nicolae Manolescu, Varujan Vosganian, Gabriela Adamişteanu, Adrian Alui Gheorghe, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Mircea-A. Diaconu, Gellu Dorian, Ioan Groşan,  Mircea Mihăieş, Nicolae Prelipceanu, Ioan Moldovan, Liviu Ioan Stoiciu, Casian Maria Spiridon, Arcadie Suceveanu, Cornel Ungureanu, Nicolae Oprea Irina Horea, Marian Drăghici, Dan Mircea Cipariu şi mulţi alţi participanţi.  

Vasile Arcaşul