La 10 iulie 1466, Ștefan cel Mare a început zidirea Mănăstirii Putna, prima și cea mai importantă ctitorie a sa.

La 10 iulie 1466, Ștefan cel Mare a început zidirea Mănăstirii Putna, prima și cea mai importantă ctitorie a sa.

Potrivit cronicii lui Ion Neculce, domnitorul a ales locul trăgând cu arcul dintr-un vârf de munte, altarul fiind ridicat exact unde a căzut săgeata.

Mănăstirea a fost și a rămas un important centru cultural, fiind caracterizată de către Mihai Eminescu ca „Ierusalimul neamului românesc”. Aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase. Aici a fost înmormântat Ștefan cel Mare și Sfânt. În prezent, sfântul lăcaș deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderii, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc. Mănăstirea Putna este inclusă în Lista monumentelor istorice din România

Potrivit vechilor cronici moldovenești, zidirea mănăstirii, ctitorie a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, a început în anul 1466 și s-a terminat în 1469. Târnosirea sa a avut loc la 3 septembrie 1469, „fiind de față întreg clerul moldovenesc”, în frunte cu Mitropolitul Teoctist al Moldovei, cu Episcopul Tarasie al Romanului și cu primul egumen al Putnei, Arhimandritul Ioasaf.

Ștefan cel Mare s-a conformat tradiției, construind mănăstirea în preajma unei biserici mai vechi.

În Letopisețul Moldovei se spune că după cucerirea Cetății Chilia, în luna ianuarie 1465, Ștefan cel Mare s-a întors cu toată oastea la Suceava, poruncind mitropolitului, episcopilor și tuturor preoților „să mulțumească lui Dumnezeu pentru ce i-a fost dăruit lui...”. Nu se precizează cum trebuia să se concretizeze această mulțumire, dar, având în vedere importanța pe care o acorda voievodul însuși acestei izbânzi, este de presupus că ea urma să fie ridicarea unei mănăstiri. În Analele de la Putna și în Cronica moldo-polonă, se menționează, imediat după relatarea victoriei de la Chilia, că la 10 iulie 1466 Ștefan-vodă a început să zidească Mănăstirea Putna, cu hramul „Preasfintei Născătoare de Dumnezeu”.^[3]

Incinta, turnul de la intrare și fortificațiile ce împrejmuiau mănăstirea au fost terminate abia în 1481. S-a păstrat până în prezent pisania de pe „Turnul tezaurului”:

Binecredinciosul domn a toată Țara Moldovei, marele Io Ștefan Voievod fiul lui Bogdan Voievod, a zidit și a făcut Mănăstirea aceasta în numele Preasfințitei Născătoare de Dumnezeu în timpul arhimandritului Ioasaf în anul 6989 (1481).

Ștefan cel Mare a făcut numeroase danii Mănăstirii Putna. Astfel, în 1490, voievodul i-a „întărit” mănăstirii satele Vicșani, Frătăuți, Botășani și Climăuți, de pe râul Suceava, Greci de pe râul Siret și Cozminul din ținutul Cernăuți (numit și Șesul Cosminului – comuna Voloca de astăzi), la care a adăugat „toate morile de la târgul nostru Siret” și „vama cea mică de pe Suceava, ce este la Jicov”.

Prin uricele din același an 1490, Domnul Moldovei interzicea tuturor judecătorilor și globnicilor de a intra în vreunul din satele mănăstirii, iar protopopilor sau vornicilor oricărui mitropolit să aibă vreo treabă cu preoții din satele ctitoriei sale, aceștia din urmă fiind obligați să asculte numai de „acea sfântă mănăstire a noastră (...) și să plătească dare acolo și tot venitul ce se cuvine unui mitropolit de la popi”. Putna dobândea astfel prerogative cvasiepiscopale, devenind cea mai importantă mănăstire din Moldova acelor timpuri.

La 2 februarie 1503, simțindu-și sfârșitul aproape, Ștefan cel Mare emitea un nou hrisov, cu semnificații testamentare, în care sunt recapitulate și reîntărite toate privilegiile Mănăstirii Putna de la întemeiere și până la data respectivă.^[3]

Încă din timpul lui Ștefan cel Mare, cu îndrumarea primilor ei egumeni, arhimandriții Ioasaf, Paisie zis cel Scurt și Spiridon, mănăstirea Putna a devenit cel mai însemnat centru cultural și artistic al țării^[4].

Felicia Nichita Toma, Zorile Bucovinei, Cernăuți