Românilor din Ucraina nu li se „dăruiește” nimic. Școala în limba maternă nu este o monedă de schimb și nici o favoare ; ea este un drept organic. Fiecare liceu menținut sau reintrodus în rețea reprezintă restabilirea firească a unei stări de fapt istorice.

17 iulie 2026 р. | Categorie: Actualități

Între diplomația de la vârf și realitatea din teritoriu: o analiză a dreptului de a păstra

Evoluțiile din ultimele luni arată clar că soarta învățământului în limba română din regiunea Cernăuți reprezintă o piesă centrală pe tabla de șah a geopoliticii regionale. Dinamicile recente – de la vizitele oficiale la Crasna ale ministerului de resort, până la întâlnirile de nivel înalt dintre liderii de la București, Chișinău și Kiev – demonstrează că deciziile administrative nu apar de la sine, ci sunt rezultatul unui dialog diplomatic continuu.

Privit din interiorul comunității noastre, acest proces aduce în prim-plan o realitate fundamentală: noi nu suntem o diasporă venită de curând, care solicită favori sau privilegii noi. Suntem aici de cel puțin o mie de ani și cerem pur și simplu păstrarea a ceea ce ne aparține de drept.

Filosofia dreptului istoric: „Nu ni se dă, ci ni se păstrează”

Pe rețelele de socializare se strecoară uneori o nuanță subtilă, dar eronată: aceea că deciziile luate la Kiev sau la Cernăuți reprezintă „concesii” sau „cadouri” oferite comunității românești drept recunoștință pentru sprijinul pe care România îl oferă Ucrainei.

România a fost și rămâne un sprijin necondiționat și de nădejde pentru Ucraina. Din păcate, în anumite cercuri încă se mai resimt ecourile unor vechi stereotipuri și suspiciuni artificiale, inoculate în mod sistematic de fosta propagandă sovietică, menite să divizeze comunitățile. Depășirea acestor mentalități anacronice este esențială pentru construirea unui viitor comun, democratic și european.

Adevărul moral este simplu: românilor din Ucraina nu li se „dăruiește” nimic. Școala în limba maternă nu este o monedă de schimb și nici o favoare conjuncturală; ea este un drept organic. Fiecare liceu menținut sau reintrodus în rețea reprezintă restabilirea firească a unei stări de fapt istorice.

Crezul nostru este unul profund constructiv și loial: noi ne dorim „să iubim Ucraina în limba română”. Un stat puternic și democratic, orientat spre marea familie europeană, nu poate decât să aibă de câștigat din loialitatea unor cetățeni care își pot păstra neștirbită identitatea maternă.

Extinderea rețelei: o victorie de etapă, dar parțială

Decizia recentă a Consiliului Regional Cernăuți de a păstra încă patru instituții în rețeaua de licee reprezintă o gură de oxigen obținută prin eforturi diplomatice și comunitare.

Nucleul inițial de doar patru licee cu predare integrală în limba română: Liceul „Gheorghe Asachi” din Herța, Liceul din Dimca, Liceul „Alexandru cel Bun” din Cernăuți, Liceul din Horbova, asigura o acoperire mult prea strâmtă pentru densitatea populației românești. În acest context, așa-numitele licee bilingve nu pot suplini deficitul de școli pur românești. Sub presiunea programelor ministeriale actuale, limba maternă riscă să treacă treptat în plan secund în aceste instituții mixte.

Ar fi util să privim spre modelul din România, unde elevii minorităților susțin examenul de bacalaureat la limba maternă, ceea ce îi motivează să o studieze aprofundat. În Ucraina, din păcate, această obligativitate a dispărut, deși odinioară examenul la limba și literatura maternă era obligatoriu, alături de limba de stat, asigurând un echilibru perfect.

Noile adăugiri în rețea aduc speranță: Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu, Liceul Voloca, Liceul Ostrița și Liceul „Grigore Nandriș” din Mahala – toate situate în vetre istorice românești – sunt bastioane culturale vitale pentru păstrarea conștiinței naționale.

Totuși, textul oficial al deciziei Consiliului Regional Cernăuți ne îndeamnă la vigilență. Iată citatul:

„Astfel, în lista instituțiilor au fost adăugate Instituția de bază de învățământ mediu general de gradele I-III din Drăcineț, liceele din Ostrița, Nepolocăuți și Voloca, Liceul nr. 21 din Cernăuți, Liceul din Mahala „Grigore Nandriș” și Liceul din Carapciu „Mihai Eminescu”. În schimb, din rețea a fost exclus Liceul din Ridkivți.”

Analizând acest text, se observă că nu este specificat nicăieri în mod expres că noile instituții românești vor funcționa cu predare exclusivă în limba română, existând riscul ca unele dintre ele să fie trecute în regim bilingv. De asemenea, excluderea Liceului din Ridkivți ne arată că rețeaua este încă fragilă.

Această dinamică a deciziilor luate pe repede-înainte, adesea doar în urma unor întâlniri bilaterale la nivel înalt, sugerează o abordare destul de fragmentată. Comunitatea noastră are nevoie de predictibilitate și stabilitate legislativă pe termen lung, nu doar de decizii punctuale.

Zonele de umbră și absențele dureroase

O rețea școlară echitabilă nu are voie să ignore realitatea demografică reală. Pentru a asigura un viitor tinerilor noștri acasă, prezența unor licee teoretice pur românești în localități precum Ciudei, Crasna și Ropcea este o necesitate absolută.

În plus, un singur liceu în comunitatea teritorială Herța este insuficient. De asemenea, lipsa totală a unui liceu cu predare în limba română în zona de nord a Basarabiei istorice (fostul raion Noua Suliță și actualul raion Nistru) lasă mulți copii fără o perspectivă clară de studiu în limba maternă.

O îngrijorare este legată de Liceul din Iordănești, de Liceul din Ropcea sau de ce nu Târnauca Herței. Este evident că, din punct de vedere administrativ și geografic, nu pot funcționa mai multe licee teoretice (academice) în trei sate vecine precum Ropcea, Iordănești și Carapciu. Totuși, tocmai de aceea, dotările de excepție de la Iordănești și Ropcea merită valorificate inteligent: transformarea sau profilarea acestor instituții într-un liceu tehnic, sportiv sau de alt profil specializat ar reprezenta o soluție firească și extrem de benefică pentru întreaga zonă. Într-o perioadă de criză, în care resursele sunt limitate, nefolosirea la capacitate maximă a unor asemenea campusuri ultra-moderne, adevărate bijuterii logistice de nivel european, rămâne o decizie greu de înțeles atât din punct de vedere cultural, cât și administrativ.

Gimnaziul de mâine: între tehnologie și identitate

În același timp, nu trebuie să diminuăm importanța învățământului gimnazial. Sunt ferm convins că un absolvent eminent al unui gimnaziu în limba maternă nu își va uita niciodată limba și tradițiile, indiferent unde va alege ulterior să își continue studiile. Gimnaziul poate și trebuie să fie o instituție prestigioasă, dotată cu tehnologii moderne.

Totuși, pentru ca acest efort să aibă roade, este vital ca la absolvirea gimnaziului elevii să susțină examene obligatorii atât la limba de stat, cât și la limba maternă. Poate părea o viziune conservatoare în contextul reformelor actuale, însă experiența ne arată că atunci când existau aceste probe de evaluare națională, exista și mai multă rigoare academică, iar nivelul de cunoaștere era mult mai ridicat. Este o regulă simplă a psihologiei școlare: ceea ce nu se evaluează oficial, tinde să fie neglijat.

Dialogul diplomatic deschide drumuri, însă viitorul identității noastre se decide zi de zi, în băncile școlilor. Argumentul nostru în relația cu autoritățile trebuie să rămână ferm, dar constructiv: păstrarea învățământului în limba maternă nu slăbește statul, ci îl consolidează pe drumul său european. Respectarea drepturilor noastre istorice este dovada de bună-credință pe care o așteptăm, pentru ca împreună să demonstrăm că diversitatea culturală este o bogăție, nu o vulnerabilitate.

Nicolae Șapcă, redactor-șef al ziarului „Monitorul Bucovinean”