06 decembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

CU SUFLET, AŞA CUM SE SCRIE ADEVĂRUL…

15 octombrie 2014 р. | Categorie: Limba noastră cea română

În ziua sărbătorii creştine Înălţarea Sfintei Cruci, Centrul de creativitate Benefica din Bucureşti, preşedinte prof. Lucian Mihai Marin, a lansat oficial primul număr al Revistei online de Lingvistică şi Cultură Românească, care poate fi accesată la link-ul revista limbaromana. org . Anunţând, în ziarul nostru, apariţia acesteia în peisajul publicaţiilor online, gândul mă poartă în primul rând la studenţii de la Catedra de Filologie Română şi Clasică a Universităţii Cernăuţene, care nu numai că vor găsi în paginile noii publicaţii informaţii inedite, interesante şi foarte utile pentru îmbogăţirea bagajului de cunoştinţe, ci sunt invitaţi să colaboreze, să trimită materiale la compartimentele Lingvistică sau Cultură, legate de investigaţiile lor pe teren, de expediţii folclorice, problemele din mediul lingvistic în care conlocuiesc etc.

Dar până a trece la desfăşurarea subiectului, adică la o prezentare mai detaliată a revistei, mă simt obligată să fac o abatere importantă, accentuând că scriu aceste rânduri, în special, şi pentru românii din Culiceni, raionul Herţa. Or, anume oamenilor de acolo le datorez atenţia şi interesul din partea co-fondatorului revistei respective, prof. Lucian Mihai Marin. Primul mesaj l-am primit de la profesorul din Bucureşti la 26 iunie, după ce am publicat în „Zorile Bucovinei” articolul „Împărţind din lacrimi şi bunătate, românii din Culiceni îşi trăiesc veşnicia”. Găsindu-l în pagina de pe Facebook a „Zorilor Bucovinei”, dumnealui a rămas impresionat de cuvântul „semincer”, folosit la Culiceni ca termen definitoriu al oamenilor în vârstă, exponenţi ai statorniciei, ai unei sănătoase regenerări a neamului.

Iată ce-mi scrie sensibilul cititor bucureştean referitor la acest cuvânt, care, posibil, e răspândit şi prin alte localităţi din ţinutul nostru, dar în acest sens l-am auzit doar la Culiceni: „Face referire la un mod de dăinuire specifică neamului. Nu auzisem vocabula semincer până acum. Este foarte puternică, este un concept, un mod de viaţă, o trăsătură identitară fundamentală”. E impresionant sensul profund al acestui cuvânt, atât de firesc la ţăranii din Culiceni. Dar nici mie nu-mi deschidea atâtea înţelesuri până a primi sensibilizarea profesorului din Bucureşti.

Astfel, de dragul „semincerilor”, împreună cu românii din Culiceni, am avut onoarea să fim găzduiţi în paginile primului număr al revistei online de Lingvistică şi Cultură Românească, scopul căreia este de a dezvălui, după cum menţionează redactorul-şef Mihai Vinereanu, „aspecte mai puţin cunoscute ce ţin de adevăruri legate de spiritualitatea, limba şi cultura românească”. Din editorialul redactorului-şef mai aflăm că „Studii de istoria limbii vor prezenta limba română dintr-un punct de vedere aproape cu totul nou. De asemenea, studii de arheologie, genetică şi antropologie vor juca un rol major. Revista are menirea de a informa pe cititorul român interesat de problemele de limbă şi spiritualitate românească, dar şi pe specialistul străin care doreşte să afle lucruri noi despre fascinanta limbă şi cultură română”.

Una din motivaţiile principale pentru echipa redacţiei este nevoia de a fi cunoscuţi, toate eforturile fiind orientate la a rupe „gheaţa necunoaşterii peste graniţe”. În această ordine de idei, menţionăm că revista este bilingvă, cu articole în limbile română şi engleză, care se adresează atât cercetătorilor străini, cât şi tuturor doritorilor de a ne cunoaşte valorile spirituale. Revenind la specialiştii şi studenţii noştri de la Catedra de Filologie Română şi Clasică, aş vrea să le atrag încă o dată atenţia la următorul apel din editorialul primului număr al publicaţiei: „Sperăm ca, încă de la început, să trezim interesul cititorilor români şi străini. În acelaşi timp, conducerea revistei invită posesori de adevăruri ce ţin de domeniile de interes ale acestei publicaţii bilingve – specialişti sau nespecialişti – să nu se sfiască să ne contacteze”.

Pentru potenţialii colaboratori – studenţi, profesori de limba şi literatura română sau, pur şi simplu, posesori de tezaur folcloric, voi face o succintă prezentare a tematicii abordate în primul număr al revistei. La compartimentul Lingvistică, din punctul meu de vedere, se evidenţiază studiul „Altcumva despre originea românilor” (un nou mod de abordare a „romanizării” locuitorilor Daciei, prof. Mihai Florea expune noi argumente privind formarea limbii şi a poporului român), dar şi celelalte materiale – „Soluţii „romanice” în falsă haină latină”, „Momente din istoria ortografiei româneşti”, „Cuvinte care definesc noţiunea de APĂ în diverse familii de limbi de pe glob” – sunt adevărate provocări pentru specialiştii în domeniu.

De un interes mai larg, pentru cititori de diverse categorii sunt articolele din compartimentul Cultură. Pentru a ne forma o închipuire despre tematica selectă, e suficient să enumer titlurile: „Rugăciunea ostaşului român – repetare a unui ritual benefic”, „Nicolae Spătaru-Milescu redescoperit”, „Muzeul cu suflet şi opere de artă” (despre opera maestrului Ion Irimescu), „Jucării româneşti tradiţionale din lut” (din care aflăm ce jucării aveau copiii din satul tradiţional), „Nostalgia plutelor” (despre ocupaţia multiseculară a locuitorilor bazinelor multor râuri din România), „Cotul Donului 1942 – o carte cât un tratat de istorie” (periplul lui Vasile Şoimaru pe urmele tragediei ostaşilor români şi nepăsării faţă de jertfele lor), „Ultimul Constantin. Romanul Brâncovenilor” (prezentarea cărţii Ilenei Toma, dedicată unui Sfânt Martir).

Mă voi opri aici, cu speranţa că am reuşit să trezesc interesul tinerilor care navighează pe Internet să caute, să descopere frumosul şi folosul acestei reviste. Ca imbold, le mai ofer mesajul cu care Revista online de Lingvistică şi Cultură Românească a pornit la drum: „Cinstite, iubite cititorule, Puternicul Dumnezeu să-ți dăruiască odată, cândva și veac mai slobod, întru care să ai vreme să te străduiești să-ndrepți firea vorbirii și firul viețuirii noastre nu după altele străine, ci după puterea spirituală hristică dinlăuntrul limbii române, certând, de va fi nevoie, fără zăbavă, însăși firea neamului. Că, spirit ivit în țara străbună, nu este altă iscusință și mai frumoasă și mai de folos în toată viața omului decât a înlesni în lume ieșirea duhului înnăscut românesc”. Mult aş vrea ca aceste cuvinte să ajungă la sufletul tinerilor cititori, pe care îi îndemn să-şi întremeze sufletul, sorbind vigoare dinlăuntrul Limbii Române.

Maria TOACĂ