
În pofida acordului de încetare a focului, semnat cu aproape două luni în urmă la Minsk, pe frontul din estul separatist al Ucrainei continuă luptele între forţele ruse şi cele ucrainene, zilnic decedând atât militari, cât şi oameni paşnici.
Astfel, la 13 octombrie curent, în războiul din Donbas şi-a găsit moartea încă un bucovinean – tânărul ostaş Serghei Poberejnik, în vârstă de 32 de ani, care a decedat în consecinţa exploziei unei grenade.
Eroul ucrainean s-a născut în 1982, în or. Hotin, a absolvit gimnaziul local, apoi Facultatea de Juridică a Universităţii Naţionale „Iu. Fedkovyci”, a activat la Vama Cernăuţeană. La 14 septembrie curent, a plecat benevol pe frontul din estul separatist pentru a-şi apăra ţara, iar la 13 octombrie a fost omorât. Orfan de tată i-a rămas fiul de 5 anişori.
Patriotul ucrainean e al 22-lea bucovinean, ucis în războiul din Donbas. Corpul neînsufleţit al tânărului va fi dat ţărânei vineri, găsindu-şi veşnicul repaos pe Aleea Eroilor din Cimitirul central din Cernăuţi.
Diana TOMA