LA CRASNA – ÎN LEAGĂNUL ROMÂNISMULUI

Plecam pe urmele sufletului românesc spre pitorescul şi legendarul orăşel Crasna, fascinanta aşezare de răzeşi români de la poale de Carpaţi, atestată documentar încă pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun, o adevărată oază de eternitate românească,  împreună cu conferenţiarul  universitar, dna Lora Bostan, însoţind-o pe Excelenţa Sa, dna Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, la  invitaţia părintelui Vasile Paulencu, parohul Bisericii Acoperământul Maicii Domnului, chiar în înălţătoarea zi, când sfântul locaş îşi venera protectoarea.

Deşi nu vizitam pentru prima dată acest loc mirific şi purificator din  Bucovina istorică, am avut senzaţia că contemplam pentru prima oară aceste podoabe  naturale ce-ţi orbesc privirea şi te îndeamnă să le tot admiri ori de câte ori treci hotarele acestui colţ de rai, plasat de Providenţă în inima  miraculosului pridvor carpatin. Vis-a-vis de toate suspiciunile ce ne întunecă încă existenţa identitară, port în inimă o admiraţie sinceră pentru acest vrednic şi curajos neam de români, aşezat de veacuri în leagănul acestei frumoase localităţi, care îşi păstrează cu sfinţenie limba, tradiţiile, datinile şi credinţa.

La biserica din centrul orăşelului Crasna, ctitorită de preacucernicul părinte paroh Vasile Paulencu în stil vechi brâncovenesc, având hărăzit hramul Acoperământul Maicii Domnului, nu aveai unde călca. Nu numai sfântul locaş, ci şi curtea lui încăpătoare era bucşită de credincioşi, românaşi tinerei şi români mai vârstnici, care, în pofida vicisitudinilor istoriei,  şi-au menţinut  cultura, tradiţiile,  portul popular  şi identitatea,  îmbrăcaţi în frumoase şi veritabile costume naţionale, odoare scumpe, moştenite din moşi strămoşi şi scoase în zi de mare sărbătoare din lada bunicilor, au venit să se roage şi să se închine la Icoana Făcătoare de Minuni. Evident, marea dragoste a urmaşilor dacilor liberi din Crasna faţă de credinţa străbună a fost binecuvântată de Domnul prin această minune cerească, prin vestigii sfinte, menite să le tămăduiască atât durerile trupeşti, cât şi cele sufleteşti.

Pictată în anii’50 ai secolului trecut de către pictorul rus Smirnov pentru Istrati Andronic, icoana cu chipul Maicii Domnului cu Pruncul în braţe a fost dăruită apoi familiei lui Mihai Mitric din Crasna, care a păstrat-o împreună cu alte daruri sacre.   Din cauza timpurilor tulburi, prigonirii bisericii de către sovietici,  aceste  sacre relicve ale credinţei strămoşeşti au fost tăinuite, iar când posesorii icoanelor au plecat la ceruri, urmaşii le-au păstrat cu sfinţenie, fără a înţelege adevărata lor valoare. Prin anii’90, în ajunul Sfintelor Paşti,  soţia lui Constantin Mitric, feciorul regretatului Mihai Mitric, a observat o lacrimă pe chipul Maicii Domnului. Minunea s-a repetat şi atunci familia a hotărât să jertfească icoana bisericii. De sărbătoarea Sfântului Gheorghe preoţii şi enoriaşii au fost surprinşi de o aromă deosebită ce se revărsa de la icoană, iar apoi au observat că pe faţa Pruncului a început să apară mir, care a acoperit sfântul chip, pătrunzând pe cealaltă parte. Or, din petele de mir s-a conturat chipul Fiului, aidoma celui desenat pe faţa icoanei. Enoriaşii au înţeles că e un semn ceresc, rugându-se cu şi o mai mare credinţă. De altfel, mulţi simţind tămăduiri miraculoase.

Apropo de adevăr, e în spiritul locului ca, de sărbătorea hramului bisericii, oamenii, cu mic şi mare, să îmbrace frumosul strai naţional. Or, aici, la Crasna, în leagănul romanismului, sentimentul naţional e mai pronunţat ca oriunde în Bucovina înstrăinată, crăsnenii păstrând cu sfinţenie tradiţiile, iubirea de grai şi străbuni. I-am admirat cum îşi poartă, cu mândrie, costumul popular şi fermitatea de Român. O fac din dragoste, din îndemnul sufletului. Şi-apoi au şi un bun îndrumător, un păstor evlavios, părintele paroh Vasile Paulencu, care susţinut nu doar de un impunător sobor de feţe bisericeşti şi diaconi, ci şi de fiul Valentin, student la Academia Teologică din Kyiv, care nu demult s-a întors dintr-o misiune religioasă din zona operaţiunilor militare din Severodoneţk, estul Ucrainei, de tinerii însurăţei –  fiica Natalia, profesoară de română la ŞM Voloca, şi ginerele Andrei Sergiu Asăvoaie, profesor la un colegiu din Suceava,  nu încetează să le amintească crăsnenilor, ca şi în ziua hramului bisericii, după oficierea serviciului divin, că au ieşit în lume cu o zestre, moştenită din bătrâni – credinţa prin care dăinuie fiinţa naţională. De aceea urmează să împărtăşească praznicul bucuriei de a fi ctitori şi binefăcători ai credinţei şi binelui pentru a cultiva bobul vieţii fericite, iubirea faţă de aproapele, generozitatea şi facerea de bine, ajutorarea celor sărmani şi bolnavi, daruri atât de necesare pentru eternitate şi dăinuire cu pace în suflet şi în gând, cu seninătate şi fericire în familie.

Îndemnându-i pe credincioşi la rugăciune, la înfrumuseţarea sufletului prin virtuţi, schimbarea vieţii spre lumina credinţei şi înălţării, la purificare prin iubire, Excelenţa sa, dna Eleonora Moldovan,  a sensibilizat că Biserica este locul unde, prin evlavie şi închinare dumnezeirii,  biruim singurătatea, răul şi înstrăinarea de cele sfinte. Omul care nu se mai roagă, care nu are credinţă în suflet, se înstrăinează nu doar de străbuni, ci şi de el însuşi, nu-şi găseşte linişte, consolare şi pace. Deşi tăvălugul vremurilor au fost nemiloase şi poate că mai continuă, dacă e să nu uităm de războiul din estul Ucrainei, sufletul românului veghează dragostea de cele sacre, dăinuirea prin credinţă. Faptele crăsnenilor, continuatori fideli ai graiului, obiceiurilor străbune, iubitori de Neam şi Ţară, vorbesc cu mândrie despre ceea ce au ştiut să păstreze cu sacralitate, despre iubirea lor faţă de valorile lăsate de strămoşi. Dna Eleonora Moldovan şi-a exprimat gratitudinea faţă de aceşti români semeţi, evlavioşi şi curajoşi pentru că şunt păstrători fideli ai  tradițiilor, credinţei şi  limbii materne, faţă de păstorul care le arată calea cea bună, pe care trebuie s-o urmeze.

Preacuviosul paroh Vasile Paulencu, după împărtăşania cu sfintele taine ce constituie hrana duhovnicească a fiecărui credincios, i-a invitat pe toţi creştinii să servească şi din hrana trupească. Or, toată lumea prezentă la hramul bisericii a savurat bucate delicioase, pregătite cu dragoste de bucătărese iscusite, ajutate de preoteasa Silvia Paulencu.

Adevărul e că, în acest colţ de românitate, am rămas plăcut surprinşi şi de hrana trupului şi de cea a sufletului, admirând cântările evlavioşilor români din Crasna, în deosebi, duetul Vasile Paulencu şi Dumitru Tocar, parohul Bisericii din Hruşăuţi, de altfel, finul primului, momente sublime ce ne înveşnicesc trecerea prin timp şi identitatea.

Felicia NICHITA-TOMA