Poetul Ilie Motrescu – înveșmântat în nemurire

3 septembrie 2026 р. | Categorie: Noutăţi

Poetul Ilie Motrescu – înveșmântat în nemurire

Am scris mult pe parcursul vieții despre poetul martir Ilie Motrescu. Iar anul acesta, fiind jubiliar pentru poet  am hotărât să public mai multe materiale despre viața și creația sa, despre comemorările, expozițiile, prezentările de carte organizate atât la noi în Bucovina, cât și în alte părți.

De asemenea aduc sincere mulțumiri ziarelor tipărite și online pentru materialele publicatedespre regretatul nostru poet. Azi, aș vrea să propun cititorilor un mic grupaj de poezii începătoare ale poetului. Ele au văzut lumina tiparului în prima culegere de versuri ale poetului „Cântarea Carpaților”. Sunt versuri ale adolescentului Ilie Motrescu, cât și cele publicate în primul an de studii la Bălți.

Pe urmă, sperăm că voi putea publica și ceva din poeziile mature, dar și câteva dedicate poetului, scrise atât de poeți consarcați, cât și de poeți populari.

Toate aceste lucruri merită să fie cunoscute de toți, dar mai ales de tânăra generație.

Eleonora Schipor

Toamna

E vreme târzie și frunzele cad

Din pomi rând pe rând câte una.

Se schimbă pădurea, doar creanga de brad

Își poartă verdeața într-una.

Pe câmpuri recolta e strânsă de-acum

Și lunca rămas-a pustie,

Se simte prin aer mirosul de fum,

E toamnă, e toamnă târzie...

Regret

E timpul să vină și toamna,

Când vara, pe aripi de vânt

Strângându-și splendidul veșmânt –

Și frunze, și flori, și culoare,

Și luncile pline de soare,

Ce-s demne de slavă și cânt

S-a dus... mai veni-va ea oare?

Veni-va oare iarăși cucul,

Și rândunelele-or veni,

Uitată lunca iar va fi

De dalbe flori înmiresmată,

Iar soarele de altădată

La fel de blând va încălzi?

Mi-e dor, mi-e dor de mândra vară,

În satul meu să vină iară.

Și de eternul vers mi-e dor,

Pe care-l cântă tuturor,

În nopțile cu lună plină,

Doinirea codrului cea lină

Și-un murmur tainic de izvor.

Născutu-m-au Carpații

Născutu-m-au Carpații

Și-n crâng m-am deșteptat,

Cu șopotul de ape

Mereu m-am legănat.

Alăturea cu fagii,

M-am pomenit crescând;

Cu păsări deopotrivă,

O doină fluierând.

Iar stele policandre

Mi-au fost pe cerul-scut;

Icoană de săruturi

O floare am avut.

Atâta amintire

Voi mai păstra de-acum,

Atâta mângâiere

În nesfârșitul drum.

Dorința   Sus în munți mi-e dragă viața,

Liber să petrec;

Nu o zi – pe-ntreaga vară

-N codru-aș vrea să plec.

Ca un cântăreț, doinirea

Să mi-o spun aș vrea

Părăiașelor în spume –

Asta-i voia mea!

Ca poetu,-aș vrea-n natură

Să mă-mbăt privind

La cei brazi cu crengi pletoase

-N tihnă meditând.

Mult aș vrea ca înserarea

Să mă prindă sus,

-Nvăluit în purpuriul

Zărilor de-apus.

Carpații

Bătrâni Carpați cu mândre creste,

Cu dulci izvoare argintii

Și codrii falnici ca-n poveste,

Pe-alocuri netede câmpii.

Carpați pletoși, Carpați cu fală,

Privesc la voi mai mulți străini;

Cântarea-i voastră mondială...

Da, voiă face să te-nchini!

  ILIE MOTRESCU