28 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Alegeri sub ţeava automatelor

3 noiembrie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Ignorând Memorandumul semnat la Minsk, liderii autoproclamatelor republici Doneţk şi Lugansk au desfăşurat simultan, la 2 noiembrie, în teritoriile ocupate de separatiştii proruşi alegeri parlamentare şi legislative. De tot în Donbas au fost deschise 450 centre de votare. În regiunile Rostov-pe-Don, Voronej şi Belgorod din Federaţia Rusă, de asemenea, au fost deschise secţii pentru refugiaţii din Ucraina. În privinţa datei de 7 decembrie, fixate de autorităţile de la Kyiv, liderul separatiştilor din Doneţk, Aleksandr Zaharcenko, a declarat: „Noi avem consiliul nostru şi vom decide singuri ce fel de alegeri organizăm şi la ce dată”. Un anunţ similar a făcut şi şeful autoproclamat al Luganskului, Aleksei Kariakin. Farsa acestor pseudoalegeri a fost încurajată şi înalt apreciată de autorităţile de la Moscova, fiind substanţial stimulată de convoiul umanitar sosit la Doneţk şi Lugansk chiar în ziua scrutinului. Pe reţelele de socializare au fost publicate imagini care dovedesc că votul cetăţenilor din estul Ucrainei pentru RPD şi RPL au fost „cumpărate” cu produse alimentare, cartele sociale, sume mizere de bani. Or, locuitorii din zona acţiunilor antiteroriste, în principal de vârstă pensionară, care supravieţuiesc în condiţii infernale, pot fi uşor „mituiţi” cu o pâine sau câţiva cartofi. Ajunşi la limita disperării, locuitorii paşnici nu-şi doresc decât să se termine coşmarul războiului, fiindu-le indiferent cine va veni la putere.

Imediat după încheierea scrutinului MAI al Rusiei a difuzat o declaraţie în care se spune că „Moscova respectă voinţa locuitorilor din sud-estul Ucrainei şi că reprezentanţii aleşi vor primi mandat pentru rezolvarea obiectivelor de restabilire a vieţii normale în teritoriile respective”. Serviciul Securităţii de Stat al Ucrainei a calificat „alegerile” din 2 noiembrie drept crimă contra poporului ucrainean, iar observatorii străini care au fost prezenţi acolo au fost declaraţi persoane indezirabile pe teritoriul ţării noastre. Legitimitatea alegerilor din Donbas n-a fost recunoscută de SUA şi statele Uniunii Europene. Aşadar, scrutinul desfăşurat prin intimidarea locuitorilor din teritoriile ocupate a acutizat conflictul, îndepărtând catastrofal şansa păcii.

Fugarii Ianukovyci şi Azarov

primesc pensii de la statul ucrainean

Nu se poate aşa ceva! Va striga orice om cu mintea întreagă la auzul acestei ştiri. Ba se poate, ne spune un corespondent de la „Zerkalo nedeli”, care a cercetat cazul şi a cerut Fondului de Pensii al Ucrainei informaţii privind plata pensiilor ex-preşedintelui V. Ianukovyci şi ex-premierului N. Azarov după demiterea lor din februarie 2014 şi după ce aceştia au părăsit ilegal teritoriul ţării. Răspunsul a fost că asemenea informaţii sunt confidenţiale. Însă, se ştie că Direcţia principală de anchetă a MAI cercetează cazul şi a deschis un dosar penal în legătură cu irosirea mijloacelor bugetare prin plata de pensii acestor două persoane. În ce mod se executa decontarea banilor şi ce sumă au încasat aceşti „sărmani” pensionari, rămâne o enigmă pentru contribuabilii de rând care plătesc cinstit şi sistematic cotizaţii Fondului de Pensii.

Maria TOACĂ