06 septembrie 2026
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

După întâlnirea cu Putin, Witkoff și Kushner au ajuns la Kiev și s-au întâlnit cu Zelenski în Piața Sofia:

6 septembrie 2026 р. | Categorie: Noutăţi

După întâlnirea cu Putin, Witkoff și Kushner au ajuns la Kiev și s-au întâlnit cu Zelenski în Piața Sofia:

Emisarii speciali ai președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, au ajuns la Kiev cu trenul. Rusia nu le-a permis oaspeților să sosească cu avionul, deși aeroporturile din Ucraina erau pregătite să-i primească, a declarat președintele Volodimir Zelenski.

Despre aceasta a relatat jurnalista TSN Olena Cerniakova.

La gară, pe cei doi reprezentanți speciali i-au întâmpinat David Arakhamia, Rustem Umerov, Kirilo Budanov și Serhi Kîsliția.

Ulterior, Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit cu Volodimir Zelenski în Piața Sofia din Kiev.

„Îi așteptam de mult pe Steve și Jared… Rușii nu le-au permis oaspeților să vină cu avionul, deși aeroporturile noastre erau pregătite. Vom avea posibilitatea să discutăm pe larg cu voi. Urmează o sesiune – discuția noastră – și încă o sesiune cu partenerii europeni”, a declarat Zelenski.

Înaintea întâlnirii cu emisarii lui Trump, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că a avut o ședință cu echipa ucraineană de negociere. Din aceasta fac parte David Arakhamia, Rustem Umerov, Kirilo Budanov și Serhi Kîsliția.

Reamintim că, pe 5 septembrie, Steve Witkoff și Jared Kushner au vizitat Moscova. Negocierile cu președintele rus Vladimir Putin au început sâmbătă seara și au durat mai bine de trei ore. După încheierea discuțiilor, coloana oficială cu reprezentanții speciali americani a părăsit teritoriul Kremlinului.

Negocierile lui Witkoff și Kushner cu Putin

După discuțiile cu Putin, Witkoff și Kushner au ajuns la Kiev pentru a continua consultările privind războiul și perspectivele negocierilor de pace.

Potrivit lui Zelenski, întâlnirile de la Kiev urmează să includă atât discuții cu partea ucraineană, cât și consultări cu partenerii europeni.

Zorile Bucovinei cu referire la Ukrainska pravda, TSN ua.