
Cernăuți și Constanța - „Porțile de Est” – un nou pas spre dezvoltarea comună a comunităților : crearea Grupării Europene de Cooperare Teritorială (GECT) „Porțile de Est”, din care vor face parte Ucraina, România, Republica Moldova și Bulgaria.
În județul Constanța, România, a început ceremonia publică de semnare a Convenției și Statutului Grupării Europene de Cooperare Teritorială „East Gate”.
La eveniment participă peste 270 de delegați plenipotențiari – lideri ai administrațiilor publice locale din Ucraina, România, Republica Moldova și Bulgaria.
Din partea regiunii Cernăuți este prezentă o delegație reprezentativă, formată din primari ai comunităților teritoriale, reprezentanți ai celor trei consilii raionale și conducerea Consiliului Regional Cernăuți. La 16 iulie 2026, în cadrul ședinței plenare, Consiliul Regional a aprobat intenția de aderare la GECT.
Printre invitații care au rostit mesaje de salut se numără reprezentanți ai Parlamentului European, ai instituțiilor europene, ai autorităților centrale și ai ambasadelor statelor partenere.
”Astăzi, împreună cu președinții consiliilor raionale și ai comunităților teritoriale din regiunea Cernăuți, lucrăm la Constanța.
Am convenit asupra Declarației privind crearea Grupării Europene de Cooperare Teritorială (GECT) „Porțile de Est”, din care vor face parte Ucraina, România, Republica Moldova și Bulgaria.
Pentru Cernăuți, acesta este un pas important spre un nou nivel al cooperării internaționale și transfrontaliere.
GECT oferă posibilitatea nu doar de a menține contacte, ci de a realiza împreună proiecte concrete: dezvoltarea infrastructurii, economiei, educației, medicinei, culturii și turismului, precum și consolidarea legăturilor dintre comunități.
Urmează adresarea oficială către autoritățile centrale ale Ucrainei pentru aprobarea documentelor de constituire.
Cred că „Porțile de Est” vor deveni un mecanism real pentru atragerea de noi parteneri, investiții și oportunități pentru comunitățile noastre.
Construim o cooperare care trebuie să aducă rezultate concrete pentru oameni și să deschidă Bucovinei și mai multe oportunități în spațiul european”, scrie dl Kuțak.
Zorile Bucovinei cu referire la CR Cernăuți