05 august 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

VICTOR PONTA ÎN VIZITĂ LA CERNĂUŢI (Video)

7 noiembrie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Astăzi, într-o vizită de lucru de o zi, în regiunea Cernăuţi s-a aflat dl Victor Ponta, prim-ministrul României, care a sosit la Cernăuţi de la Suceava. Înaltul oaspete a fost însoţit de Emil-Radu Moldovan, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, şi omologul său de la Suceava Cătălin-Ioan Nichifor, iar în capitala Bucovinei V. Ponta a fost întâmpinat de doamna Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, Mihail Gainiceru, preşedintele Consiliului Regional, şi Olena Veryga, locţiitoare a şefului Administraţiei Regionale de Stat.

În incinta misiunii diplomatice a României la Cernăuţi, premierul român s-a întâlnit cu conducătorii societăţilor naţional-culturale româneşti din nordul Bucovinei, cu reprezentanţii mass-mediei locale, întâlnire moderată de Excelenţa Sa, dna Eleonora Moldovan,  în cadrul căreia V. Ponta a relatat celor prezenţi despre relaţiile bilaterale active din ultimul timp ale României cu Ucraina, în particular despre semnarea, la Kyiv, a Acordului micului trafic de frontieră între V. Ponta şi omologul său ucrainean Arsenii Iaţeniuk, despre susţinerea în continuare a proiectelor societăţilor româneşti din ţinut.

- Există şi unele proiecte pe care Statul Român şi Guvernul poate să le sprijine şi despre care doamna Consul General mi-a vorbit, începând cu refacerea Casei lui Aron Pumnul şi miercuri e şedinţa de Guvern, unde vom aloca toţi banii necesari pentru reparaţia acestei locuinţe. Dar sunt şi alte proiecte importante, pe care noi putem să le sprijinim pentru că, mulţumim lui Dumnezeu, a fost un an bun în România, avem mai mulţi bani decât înainte şi vreau ca acest lucru să se întâmple şi să fie simţit de toţi românii…Trebuia să fie un început. Când am aflat că nici un prim-ministru al României n-a ajuns în ultimul timp la Cernăuţi, îmi cer iertare, că de acum încolo  sper să vin tot atât de des la Cernăuţi, cum am mers la Chişinău şi că împreună cu dumneavoastră putem să facem ceea ce nu s-a făcut în ultimii ani, a menţionat V. Ponta.

A urmat o discuţie concretă între înaltul oaspete şi cei prezenţi, axată, în special, pe problemele ce le întâmpină românii din ţinut în direcţia păstrării identităţii naţionale.

În continuare V. Ponta a vizitat Casa lui Aron Pumnul, unde a stat în gazdă Mihăiţă Eminovici şi actualul premier al României a promis să finanţeze din bugetul de stat al Ţării reparaţia capitală a acestei clădiri istorice, unde se va afla muzeul „Mihai Eminescu”.

Desigur, aflându-se în fosta provincie istorică a României, actualul conducător al Guvernului Român a făcut o scurtă vizită în satul martir Mahala, s-a întâlnit cu primarul Elena Nandriş şi cu românii din localitate .


Diana TOMA

video: "Zorile Bucovinei"

Fotografii de autor şi Nicolae Hauca