22 octombrie 2021
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

CUM TREBUIE SĂ TRĂIM CA SĂ NU MURIM

9 noiembrie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

LECŢIE DE CREDINŢĂ, CUVÂNT CU PUTERE DE LA GRIGORE BOSTAN

Ne mai rămâne loc pentru nemoarte

Peste seninul ars,

Peste lumini?

De somnul veşniciei ne desparte

Cărarea de la poale de grădini…

(Grigore Bostan, 1975)

Atât de simplu, atât de apropiat sufletelor noastre de români crescuţi la vetre ţărăneşti, este drumul care ne duce spre veşnicie. E o cărare de la poale de grădini sau de la rădăcina unui nuc, e un urcuş prin munţii noştri tineri… Dar câţi ajung spre Înălţime şi Mister, câştigându-şi un loc pentru nemoarte? Câţi rămân să trăiască, aidoma autorului citat mai sus, câţi se învrednicesc să li se rostească pios, cu dragoste numele şi după ce se prefac în „ram înmugurit”, se ascund „prin floarea din livadă”, „învelit cu-o frunză de pelin”? Acum zece ani, subit a plecat dintre noi Grigore Bostan – poetul, profesorul, academicianul, savantul care şi-a asumat continuitatea idealurilor înaintaşilor, menţinând oaza de românism şi vectorul demnităţii la Universitatea Cernăuţeană. S-ar putea adăuga încă multe din titlurile şi distincţiile ce-i înnobilează personalitatea. Însă mai presus de toate rămâne prestanţa sa în mijlocul conaţionalilor, dar şi în faţa autorităţilor. Grigore Bostan a fost omul al cărui cuvânt avea putere ziditoare, semăna unire şi pace între români. El era pacificatorul şi unificatorul tuturor, căci pe unde trecea dădeau rod seminţele concordiei.

Deşi nu cred că există situaţii, împrejurări, când moartea unor oameni atât de importanţi ne găseşte pregătiţi, plecarea la cele sfinte a lui Grigore Bostan a fost cu totul imprevizibilă şi păgubitoare pentru unitatea naţională a comunităţii noastre. Sunt sigură că altfel ar fi decurs mersul nostru înainte, că mai puţini corbi care „se visează vulturi în Carpaţi” ar fi coborât „în mirişti şi dumbrăvi bucovinene” şi n-ar mai umbla în mască Iuda printre noi, dacă nu pleca de prea timpuriu la Eterna.

Totuşi nu s-a pierdut sămânţa cea curată, şi, astăzi, la un deceniu de când a încetat să-i bată inima, tineri cu chipuri luminate de dragostea ce a revărsat-o pe acest meleag poetul şi profesorul vin să-i asculte prelegerea – neobişnuita lecţie de lumină, de credinţă de slujire cuvântului matern şi Mioriţei. I-am văzut pe aceşti tineri cu universul frumosului în priviri, adunaţi în Sala Roşie a Universităţii să asculte lecţia lui Grigore Bostan. De obicei, la comemorarea unor ilustre personalităţi, se spune că au lăsat un mare gol – în istorie, în cultură, în patrimoniul naţional al unui popor… Nu ştiu dacă e corect să ne exprimăm astfel regretele când îl evocăm pe Grigore Bostan. Or, în urma sa n-au rămas goluri, ci o neasemuită moştenire, care necesită perpetuare, are nevoie de demni continuatori. În jurul acestui deziderat s-au unit şi s-au cimentat momentele elogioase ale întâlnirii cu Grigore Bostan după cei zece ani de când a rămas printre noi doar cu Poezia, cu seminţele de înţelepciune şi îndrumările testamentare.

Să crezi şi să lupţi

Fiinţa care i-a cunoscut toate frământările şi-l vede mereu prin „vechiul geam înlăcrimat”, după cum i-a fost menit („Şi poate numai tu mă vei găsi/ cu primul bob de rouă, luminat/ voi trece-n stol de păsări peste zi/ pe lângă vechiul geam înlăcrimat…”), dna profesoară dr. doc. Lora Bostan, a iniţiat manifestarea comemorativă ca pe o sărbătoare a folclorului străbun, culturii, Limbii Române, şi catedrei căreia i-a slujit mai mult de un sfert de veac ilustrul ei soţ. Calea de comunicare deschisă la cimitir de preasfinţia sa arhimandritul Melchisedec, stareţul Mănăstirii Putna, şi cucernici părinţi Vasile Covalciuc, protopopul raionului Storojiţeţ, şi Vasile Paulencu, parohul Bisericii din Crasna, a continuat cu preludiul dnei Halyna Zahaiska, şef-interimar al Catedrei de Filologie Română şi Clasică, cu emoţionanta evocare a rectorului Stepan Melniciuk, care a menţionat meritele academice deosebite ale regretatului savant la consolidarea relaţiilor cu universităţi din România şi armonizarea unităţii spirituale dintre ambele părţi ale Bucovinei. Rectorul s-a adresat către studenţi cu îndemnul să fie demni de moştenirea uneia dintre cele mai erudite personalităţi pe care le-a avut ţinutul nostru.

În clipele cele mai cumplite pentru soţia îndoliată, cuvinte de linişte, de potolire a durerii şi susţinere au venit de la dna Eleonora Moldovan, pe atunci reprezentant al misiunii diplomatice a României la Cernăuţi. Acum, în calitatea-i de Consul General al României la Cernăuţi, Excelenţa Sa le-a ţinut o prelegere de aleasă sensibilitate sufletească studenţilor şi profesorilor, ca o preluare a lecţiei neterminate de compatriotul Grigore Bostan: „Şi la zece ani după plecarea la cele sfinte profesorul ne cheamă, ne învaţă, ne îndrumă arătându-ne ce trebuie să facem. Să-l urmăm, să-l studiem, să ne întărim cu moştenirea, cu patrimoniul naţional, lăsat de unul dintre cei mai însemnaţi apostoli ai românismului de aici, din Bucovina”. Referindu-se la eforturile academicianului pentru ca limba română să-şi recapete statutul ştiinţific în spaţiul academic ucrainean, iar Catedra să revină în albia ei firească, dna Consul General a readresat tinerilor mesajul lăsat de profesor: „Luptaţi fraţilor, luptaţi!”. E vorba de o luptă corectă, edificatoare întru perpetuarea valorilor româneşti, dusă în permanenţă de Grigore Bostan în condiţii mult mai dificile decât cele de astăzi. Nu e o cale uşoară, dar nici imposibilă, căci credinţa fără de fapte este lipsită de vigoare. Dând glas gândurilor din inimă, doamna Consul General i-a îndemnat pe tineri: „Să ne păstrăm conştiinţa naţională curată, să ne respectăm predecesorii, să ne cinstim părinţii, străbunii, să promovăm cultura noastră în mediul celor ce n-o cunosc. Misiunea profesorilor de limba română, educaţi la Catedra condusă de Grigore Bostan, dar şi cei care le-au venit din urmă, este de a duce mai departe acest tezaur şi a-l promova în rândurile colegilor ucraineni. Aveţi această posibilitate de a conştientiza mesajul profesorului care ne îndrumă să-i continuăm activitatea. Fiţi mândri de ceea ce aveţi ca patrimoniu şi apelaţi în momente dificile la tezaurul cultural al lui Grigore Bostan”.

Vă vrem liberi, vă vrem creatori

Bucuria de a fi împreună, ca într-o familie care îşi cinsteşte părinţii, şi dorinţa fierbinte ca Dumnezeu să rânduiască să fim mai mulţi în asemenea momente, a vibrat în îmbrăţişarea evlavioasă prin cuvântul de lumină al Arhimandritului Melchisedec, sosit cu dragoste duhovnicească de la Putna. Preasfinţia Sa a amintit de un eveniment ancorat în istorie, mulţumind dnei Eleonora Moldovan pentru reuşita întrunirii recente de la Kolomya, prilejuită de împlinirea a 530 de ani de la epocala întâlnire a lui Ştefan cel Mare cu regele polonez Casimir. Stareţul Mănăstirii Putna şi străjerul odihnei Domnitorului Creştinătăţii l-a cunoscut târziu, abia în ziua prohodului, pe cel care ca nimeni altul a păstorit cuvintele pe meleaguri carpatine. Dar din mesajul Preasfinţiei Sale către tineri se evidenţiază profunzimea cunoaşterii şi dragostea pentru regretatul dispărut în nemurire. Stareţul le-a lăudat pe studente şi profesoare pentru că au îmbrăcat costumul popular, venind la întâlnirea, cu cel care le-a fost model, în veşmintele ce-l fac pe român să fie cu inima curată, cu privirea luminată, mintea limpede şi gândurile bune. Gândul sfinţilor părinţi de la Putna, transmis tinerilor noştri de cucernicul stareţ este: „Vă vrem liberi, vă vrem creatori”. Aşa a dorit să-şi vadă învăţăceii şi regretatul profesor, lăsându-le cuvântul care zideşte şi întăreşte, „CUVÂNTUL CU PUTERE”. „Să fiţi conştienţi de ceea ce sunteţi şi ce voiţi să ajungeţi. La zece ani de la moarte, Grigore Bostan ne spune că neamul nostru are cu ce merge înaintea lui Dumnezeu. Să împodobiţi şi să înmulţiţi moştenirea ce va lăsat-o”, le-a dorit Preasfinţia Sa tinerilor. Şi pentru a le uşura această cale, le-a înmânat daruri de suflet – reviste „Cuvinte către tineri”, „Caiete de la Putna”, precum şi un album de excepţie, editate la Mănăstirea Putna.

Măicuţa Alexia de la Mănăstirea Suceviţa ne-a îndreptat privirile şi ne-a purtat cu inima prin necropola şi zbuciumata istorie a Movileştilor. Prin mijlocirea ei ne-am atins de inefabilul verdelui, ca simbol al reînnoirii duhovniceşti. Vibraţia de sacralitate a scânteiat în valuri de lumină, revărsate din omagiul lui Grigore Bostan închinat călugărilor din Bucovina (poezia „Înălţare”, recitată de studentul Denis Apetri).

Clipe tulburătoare ne-a prilejuit pelicula „Calea spre Eterna”, filmată de redacţia românească a televiziunii regionale. De ardentă actualitate şi de luat aminte pentru actualii lideri ai societăţilor naţional româneşti sunt avertizările preşedintelui fondator al Societăţii „Mihai Eminescu”: „Aceste disensiuni sunt mortale pentru noi”, adresate şi din secvenţele filmului. Ştim că Grigore Bostan a luptat cu dezbinările, suferind dureros falsul patriotism şi vorbele de paradă. A adunat fărâmă cu fărâmă perioada de aur a ştiinţei româneşti la Cernăuţi, s-a  trudit să lege valorile neamului, să unească tot ce s-a creat până la el, s-a zbătut să ne vadă cuminţi şi uniţi. Astfel, şi-a câştigat un loc în nemoarte şi rugăciunea tuturor sfinţilor pentru veşnica-i odihnă, ca să avem cu ce ne potoli foamea de veşnicie, să avem şi noi un loc de trecere „dincolo de orice cădere”.

Maria TOACĂ