14 august 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

CERCETĂTORUL ISTORIC VASILE ILICA – LA VÂRSTA NONAGENARĂ

11 noiembrie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Astăzi, bucovineanul devenit orădean, colonelul şi publicistul Vasile ILICA, desemnat membru de onoare al Asociaţiei pentru Cultul Eroilor, al Asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina”, al Societăţii „Mihai Eminescu” din Cernăuţi, al Asociaţiei „Civic Media”, distins cu „Premiul Document” al Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova şi Biroului de Informare a Comisiei Europene din Republica Moldova,  de Asociaţia „Civic Media” şi portalul „Basarabia-Bucovina. Info”, cu Premiul „Mile Carpenisan” pentru Curaj şi Excelenţă în Jurnalism,” împlineşte 90 de ani.

Îi dorim distinsului confrate,  patriotului român Vasile ILICA, multă sănătate, o perpetuă bunăstare să i se reverse mereu din izvorul nesecat al împlinirilor, anii să-i deschidă a lor poartă cu mai mult noroc şi împliniri. La mulţi ani, cât mai multe toamne bogate în viaţă, încărcate de tot ce vă doriţi!

Publicistul şi cercetătorul istoric Vasile ILICA din Oradea, veteran al celui de-al doilea război mondial, a văzut lumina zilei la 11 noiembrie 1924 în s. Broscăuţi Noi, raionul Storojineţ. În 1944, când Bucovina a fost cotropită de bolşevicii ruşi, s-a refugiat în Patria istorică.

Neobositul cercetător şi martor direct al tragediilor românilor din nordul Bucovinei  ce au culminat cu masacrul de la  1 aprilie 1941 de la Varniţa, Fântâna Albă, unde au fost seceraţi de mitralierele grănicerilor sovietici câteva mii de români bucovineni nevinovaţi, unica vină a cărora era că doreau să trăiască liberi în Ţara lor, alături de fraţi şi rude,  cu deportările conaţionalilor în Siberia, Kazahstan, Karelia, în lagărele morţii de pe ţărmurile lacului Onega, cu exterminarea lor în gulaguri şi închisori,  ani de zile a cercetat arhivele,  pentru a scoate la lumină adevărul istoric, a adunat şi publicat fotografiile troiţelor din localităţile româneşti din ţinutul bucovinean, înălţate în memoria victimelor regimului totalitar stalinist, listele celor deportaţi şi masacraţi de regimul barbar comunist, titanica-i muncă văzând lumina adevărului în volumele „Fântâna Albă – o mărturie de sânge” (1999), „Martiri şi mărturii din nordul Bucovinei” (2003), „Bucovina abandonată” (2010), „Bucovina pe calea reîntregirii – 1775-1918”, „Momente din istoria zbuciumată a Bucovinei –  episodul:  Nordul Bucovinei zonă de ocupație a URSS (1940–1991)” (2011), “Bucovina noastră – Antologie istorica 1775 -2011” (2012),  „Basarabia la întâlnire cu istoria – 1917–1918”.

Evident, după descoperirea adevărului istoric, oglindit de osârduitorul cercetător în volumele respective, în special în cartea  „Momente din istoria zbuciumată a Bucovinei – episodul: Nordul Bucovinei zonă de ocupație a URSS (1940–1991), lucrare în care e descrisă o nouă descoperire şocantă, pentru prima dată se publică un număr de șase liste, traduse în limba română, cu numele a 222 de deținuți politici bucovineni – români şi ucraineni –  ce se aflau în iunie 1941 în Închisoarea din Cernăuți, care au fost condamnați la moarte și executați de către organele KGB-ului în perioada 28 iunie–3 iulie 1941 şi aruncaţi într-o groapă comună, după prima ocupare a Bucovinei de iscoadele sovietice, în aprilie 2012, Vasile Ilica a devenit „persona non grata”, cu interdicţia de intrare în Ucraina pe un termen de cinci ani.

Deşi a decăzut demult regimul criminal al lui Ianukovyci, care l-a pedepsit pe nedrept pe  Vasile ILICA doar pentru faptul că a îndrăznit să spună şi să publice adevărul despre soarta dramatică a românilor bucovineni, exterminaţi în masă pentru a nimici neamul românesc, că Patria noastră istorică – România, e o susţinătoare fidelă a integrităţii teritoriale a Ucrainei,  îi sprijină pe ucraineni în cursul lor de integrare europeană, verdictul interdicţiei de intrare a lui Vasile Ilica în Ucraina n-a fost încă anulat.

Considerând interdicţia nejustificată şi ştiindu-i dorinţa lui Vasile Ilica de a-şi sărbători  jubileul nonagenar la baştină, în Broscăuţii natali, conducerea ziarului „ZORILE BUCOVINEI” şi  Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi,  s-a adresat către Valentyn Nalyvaicenko, şeful Serviciului Securităţii de Stat al Ucrainei, şi către Iuri Feloniuk,  şef interimar al Direcţiei Serviciului Securităţii de Stat în regiunea Cernăuţi, cu o cerere de a-i anula interdicţia, însă până ce n-a primit nici un răspuns. Sperăm ca el să fie pozitiv, căci altfel nici nu poate fi în condiţiile actuale, când Ucraina speră spre Europa, iar România a fost prima ţară care a sprijinit-o şi o susţine, ca bucovineanul Vasile ILICA să poată sosi Acasă, oricând îi este dor de Bucovina.

Felicia NICHITA-TOMA