11 decembrie 2018
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

MAI VECHI CA UNIREA

30 noiembrie 2014 р. | Categorie: Istoria neamului

Nu-mi amintesc unde şi când l-am auzit prima dată. Dar după emoţiile ce mă cuprind când îl aud, după fiorii şi furnicarii simţiţi din tălpi şi până-n creştet, îmi dau seama că întotdeauna a fost cu mine acest cântec. L-au cântat cu mândrie bunicii la 1918, l-au intonat părinţii în primii ani de şcoală, ca mai târziu să-l îngroape în inimă, să-l acopere cu frunze de pelin... Şi totuşi, aşa cum era înecat în amar, „Treceţi batalioane române Carpaţii”, era îngânat în surdină, în intimitatea casei, undeva în câmp, când se adunau femeile la umbra vreunui copăcel rătăcit, să-şi tragă răsuflarea după istovitoarea muncă de pomană în folosul statului sovietic. Atâta jale şi dor reverberau vocile lor, că nu putea fi vorba doar de un îndemn la trecerea Munţilor Apuseni. La alţi Carpaţi se gândeau românii bucovineni când chemau paşnic, prin cântec, batalioanele „cu frunze şi flori”.

Nu pot uita momentul când l-am văzut prima dată, ridicându-se în picioare şi cântând cu toată sala acest cântec, pe academicianul Grigore Bostan. Mă aflam la Gălăneşti, printre delegaţii la primul Congres al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina. Atunci credeam sincer că „nădejdea e numai la noi, că ne aşteaptă izbânda” înainte. Atunci ştiam bine ce dorim, spre care izbândă ne îndreptăm. După mai bine de două decenii de la acel eveniment, citind zilele trecute, cu atâta întârziere al doilea roman din „Eterna” scriitorului Grigore Bostan – „Eterna -2 sau Peştera Urşilor”, mi l-am imaginat pe autor urcând creste abrupte în ritmul „Înainte, înainte... să cucerim ce-avem de cucerit”. În urcuşul său, eroul romanului fredonează „Ne-aşteaptă şi cerul, ne-aşteaptă şi munţii!”, cu înflăcărarea pe care l-am văzut la Gălăneşti pe autor cântând „Treceţi batalioane...”. – crezul vieţii sale.

Acesta, însă, e un subiect pentru mai târziu. Acum aş vrea să le ofer cititorilor câteva informaţii despre acest cântec drag. Deşi rar spectacol, prezentat de artişti din România, la care să nu răsune, la solicitarea spectatorilor, această melodie, deşi ne aprindem şi ne avântăm s-o ţinem într-un glas cu interpreţi de vază, puţini cunoaştem istoria cântecului. De fapt, nici nu există prea multe informaţii concrete. Se presupune că a fost compus în primul război mondial, ca un cântec de luptă. Versiunea originală conţine numai trei strofe şi a fost interpretată prima dată de corul bărbătesc din Finteuşul Mare, Maramureş. Acest cor îl interpretează din 1918 şi până astăzi. Iată, cele trei strofe istorice care-s „mai veci ca UNIREA” (versiunea originală):

Treceți batalioane române, Carpații

La arme cu frunze și flori

V-așteaptă izbânda, v-așteaptă și frații

Cu inima la trecători

Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă

Nădejdea e numai la noi

Sărută-ți copile părinții și frații

Și-apoi să mergem la război

‘Nainte! ‘Nainte cu sabia-n mână,

Hotarul nedrept să-l zdrobim

Să trecem Carpații, ne trebuie Ardealul

De-o fi să ne-ngropăm de vii.

Acestor trei strofe li s-au adăugat încă şase – una la început şi alte cinci la final, de către cenaclul „Flacăra”. Faptul este recunoscut de poetul Adrian Păunescu. După stil, după patosul versurilor, putem presupune că el este însuşi autorul. „Din acest cântec excepţional trei strofe sunt cele istorice, iar restul le-am scris noi, în vremea noastră, cu gândurile noastre, cu starea noastră de spirit, cu dorinţa noastră de pace, dar şi cu sentimentul că decurgem dintr-o galerie puternică de înaintaşi demni”, dezvăluie părintele cenaclului „Flacăra”. Despre melodie, se spune că una din variante aparţine compozitorului Iosif Romulus Botto, organizatorul a 30 de coruri de fanfară din Banat, dar sunt şi cântece străine cu melodii similare, bunăoară unul polonez din 1927 – „Szara piechota” („Infanteria gri”).

Versurile adăugate, care formează versiunea actuală se referă la Marea Unire, de aceea ne sunt atât de apropiate sufletului:

Un cântec istoric ne-aduce aminte

Că frații în veci vor fi frați!

Un cântec de luptă bătrân ca Unirea

Voi compatrioți ascultați:

Treceți batalioane române Carpații

La arme cu frunze și flori,

V-așteaptă izbânda, v-așteaptă și frații

Cu inima la trecători.

Ardealul, Ardealul, Ardealul ne cheamă

Nădejdea e numai la noi!

Sărută-ți copile părinţii și frații

Și-apoi să mergem la război

'Nainte, 'nainte spre Marea Unire,

Hotarul nedrept să-l zdrobim.

Să trecem Carpații, ne trebuie Ardealul

De-o fi să ne-ngropăm de vii.

Cu săbii făcură Unirea, ce inimi!

Spre Alba cu toții mergeam;

Toți oamenii țării semnau întregirea

Voința întregului neam

Cu toții eram regimente române

Moldova, Muntenia, Ardeal

Fireasca unire cu patria mumă

Ne-a fost cel mai drept ideal

Aceasta-i povestea Ardealului nostru

Și-a neamului nostru viteaz,

Istoria-ntreagă cu lupte și jertfe

Trăiește-n unirea de azi!

Dreptatea și pacea veghează Carpații

Și țara e frunze și flori,

A noastră izbânda, ai noștri sunt frații;

Trăiască în veci trei culori!

Vrem liniște-n țară și pace în lume,

Dar dacă-ar veni vreun blestem,

Carpații și frații sări-vor ca unul

Urmând comandantul suprem!

Treceți batalioane române Carpații

La arme cu frunze și flori,

V-așteaptă izbânda, v-așteaptă și frații

Cu inima la trecători.

Zilele acestea am primit un mesaj de la profesorul Marin Lucian Mihai din Bucureşti, directorul revistei online „Limba română”, care, referindu-se la emoţiile ce le trăim acum, îmi scrie: „A venit momentul ca „semincerii” (îi are în vedere pe purtătorii de memorie şi datini de la vechile vetre româneşti, n. a.) să înceteze treptat (dar cât mai rapid posibil) de a mai purta durerile neamului, a venit momentul ca ei să înceapă a purta Bucuriile Neamului şi să devină specialişti în asta!”. Pe aici, pe la Cernăuţi, asemenea momente vin la depărtări de secole pentru români. Dar în prag de iarnă avem şi noi motive de bucurie – 28 Noiembrie şi 1 Decembrie fiind Zilele care ne aduc un dram de fericire în orice situaţii, asemenea cântecului evocat mai sus.

Maria TOACĂ