28 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

DIN GHEMUL DE AMAR AL FAMILIEI BILEŢCHI

10 decembrie 2014 р. | Categorie: Social

Numele de familie Bileţchi este foarte răspândit în satul Oprişeni. Se spune că purtătorii lui îşi au originea din vechime, de la nişte polonezi stabiliţi pe teritoriul localităţii noastre. Însă toţi au fost şi sunt buni români. Casian Bileţchi, bunăoară, a avut un frate care a îndeplinit funcţia de primar în perioada românească. Din această cauză, ocupanţii sovietici l-au deportat în Kazahstan, unde a rămas să-şi doarmă somnul de veci. Pe locul gospodăriei de azi, pe timpuri s-a aflat casa boierului Paris, care avea locuinţă şi la Cernăuţi. Pintelei Bileţchi, tata lui Casian, a trăit nu departe de pădure, pe locul unde astăzi locuiesc eu cu familia.

Până atunci avea o gospodărie frumoasă, cu grajd şi şură. Într-o noapte, careva din flăcăi, întorcându-se de la fete, s-a culcat în podul şurei. A adormit cu ţigara în mână, din care cauză din marea gospodărie s-a ales numai scrumul. După acea nenorocire, locul a fost vândut, iar Pintelei a cumpărat gospodăria lui Paris. Mai târziu în această casă s-a aflat postul de jandarmi, condus de şeful Marin Preda. După cum îşi aminteau sătenii, în acea perioadă în sat era linişte, oamenii fiind deprinşi cu disciplina. Dacă cineva încălca legea sau se comporta urât, era adus la şeful de post şi silit să taie lemne cu-n ferestrău cu numai doi zimţi. Putem să ne imaginăm ce chin avea persoana pedepsită în acest fel. Apoi această casă a găzduit clubul satului. Când a început colectivizarea bolşevică, şura de 16 metri pătraţi a fost luată la kolhoz, fără ca stăpânul să cârtească.

Casian al lui Bili, cum era numit de săteni, a avut cinci copii – Aurica, Vasile, Domnica, Virgina şi Anuţa, care suferea de o boală. Unicul fecior, Vasile, a fost un bărbat voinic şi simpatic. Când i-a venit timpul să se căsătorească, i-a căzut tronc la inimă Anuţa lui Efrim al lui Nichita. Împreună au adus pe lume patru copii – trei fete şi un băiat. Toate cele trei fiice s-au măritat, fiecare urmându-şi drumul lor. Tata lor a fost un meşter iscusit în ale construcţiei. Muncind în kolhoz ca şef de echipă, a construit prin sat multe case şi grajduri. Era înzestrat şi cu un simţ deosebit al umorului. Îmi amintesc că i-am dat odată să-mi ascute un ferestrău. După serviciu, ieşind de la lecţii, am intrat pe la el să-l iau. Dumnealui m-a primit cu bucurie, strigând la nevastă: „Tovarăşa mea femeie, pune ceva pe masă să ne mai treacă de urât”. Anul acesta, „tovarăşa” Anuţa a împlinit 80 de ani. Are o memorie bună şi îşi deapănă cu durere amintirile despre necazurile suferite în copilărie.

Fratele Visparian s-a îmbolnăvit de scarlatină. A fost dus la spital la Cernăuţi, unde a şi murit, fiind înmormântat în cimitirul de la Horecea. Şi mamă-sa şi-a sfârşit zilele în chinuri grele, pe timp de război. Familia a fost nevoită s-o ducă la mormânt fără de preot şi toate cele necesare unei înmormântări creştineşti. Degrabă cei trei copii supravieţuitori au rămas orfani şi de tată, de ei având grijă nişte persoane din Budineţ, evacuate la Oprişeni. Anuţa nu poate uita, mai ales, foametea din 1947. Pentru doi pumni de făină de porumb îşi dădea hainele şi alte lucruri din casă. Copiii îşi potoleau foamea cu borş din urzici şi lobodă. Cu astfel de mâncare, oamenii se umflau la burtă, umplând cimitirul de morminte.

Când a început organizarea kolhozului, şurele cele mai mari erau „naţionalizate”, materialele fiind folosite la construcţia grajdurilor pentru animalele gospodăriei colective, forţat luate de la săteni. „Sărmanul meu frate, Vasile, avea numai 14 ani, când a fost trimis la Corceşti, cu alţi căruţaşi să aducă butuci. Nenorocirea a venit pe loc. Împreună cu alt bărbat, au luat un butuc pe umere diferite. Era iarnă, lunecuş. Vasile era încălţat în papuci cu talpă de lemn. A lunecat şi butucul l-a culcat la pământ pentru totdeauna. Eu l-am îmbrăcat în sicriu cu pieptăraşul şi opincile mele şi aşa mi-am luat rămas bun de la frăţiorul drag”, îşi deapănă amarul Anuţa. Pe locul unde a fost postul de jandarmi, bărbatul ei a construit o altă casă, în care locuieşte octogenara. Are noroc că o ajută fiicele să nu sufere de singurătate.

Şi cumnata ei, Virginia, sora lui Vasile, păstrează mult amar în suflet. Nu poate uita ziua când le-au intrat satrapii în casă, căutându-i pe frate şi tatăl ca să-i deporteze. Mama ei era însărcinată cu Anuţa, care acum are 69 de ani şi se luptă cu boala. Locuieşte singură într-o casă mică. Deşi cumnată-sa cu acelaşi nume, Anuţa, este mult mai în vârstă, ea are grijă de ruda bolnavă. Suferinţa trupească a acestei femei se trage de la un rus, care a intrat în casă strigând: „Gde hozeain?”. El a tras cu arma înaintea mamei, care atunci era gravidă. A născut-o greu, a umblat cu ea pe la diferiţi doctori, dar în zadar. Virginia a fost căsătorită cu Radu Piţu. El a murit de inimă lângă căsuţa lor dragă, lăsându-şi nevasta în singurătate, deoarece n-au avut copii. Vecinii o stimează pentru omenia şi blândeţea ei.

Leon NIMIGEAN, s. Oprişeni, raionul Hliboca.

În imagine: Familia Bileţchi, anul 1954