18 mai 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

O CARTE CÂT ACUTA REVERBERAŢIE A DANGĂTULUI UNUI CLOPOT DE CATEDRALĂ

15 decembrie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Două conştiinţe aparţinând unor generaţii diferite, una din Bălţi şi alta din Iaşi, regăsite într-o frumoasă prietenie bazată pe idealul naţional, aruncă un arc peste Prut, realizând o captivantă carte intitulată Declinul istoric al Basarabiei şi Bucovinei. Mărturii şi imagini, apărută la editura PIM din Iaşi, în 2014.

Autorii, Diana Vrabie, cadru didactic la Universitatea „Alecu Russo” din Bălţi, este cunoscută în spaţiul cultural românesc datorită prezenței active în presă, dar şi prin volumele publicate Urme pe nisip, 2005;

Cunoaştere şi autenticitate (drama cunoaşterii şi tentaţia autenticităţii în literatura românească interbelică), 2008;

Dialoguri francofone (în coautorat), 2012, iar Constantin Chirilă este cunoscutul şi îndrăgitul publicist ieşean, nelipsit de la manifestările de suflet românesc din urbea bahluviană.

Lansarea volumului s-a constituit într-o manifestare de referinţă, care a avut loc în deosebita ambianţă a Muzeului Unirii din Iaşi, în ziua de 28 iunie, dată de tristă amintire, când România primea, în 1940, cea de-a doua notă informativă din partea Guvernului sovietic.

Cartea se deschide cu un pertinent excurs istoric, o necesară şi utilă punere în temă, asupra destinului a două din instrăinatele provincii surori: Basarabia şi Bucovina. Problematica basarabeană este plasată de Diana Vrabie sub semnul cuvintelor lui M.

Sadoveanu, care, în cunoscuta carte Drumuri basarabene, surprindea mutaţia sufletească a locuitorilor acestor meleaguri: „Ţara aceasta rar s-a bucurat deplin de bunurile ei. Pe pamântul ei au curs atâta sânge şi lacrimi, a fost atâta încălcare şi silă, încât privirile şi cântecele urmaşilor au rămas triste”.

În aceeaşi idee, Diana Vrabie adaugă: „Mai mult în retragere decât pe baricade şi aproape niciodată în ofensivă, Basarabia şi-a profilat o imagine de ţinut paşnic, contemplativ, arborând o tăcere îndurerată, ce curge din pliurile unui mioritism angajat (...).

Conservată în cercul strâmt arhaic, această muţenie asumată este menţinută pentru a nu tulbura sacrul ceremonial la care a fost condamnată” .

Ţara Fagilor, deşi „nu a constituit o unitate teritorială cu individualitate istorică”, a fost prima provincie ruptă din trupul milenarei Moldove şi botezată Bucovina de ocupantul habsburgic.

Sunt menţionate ceasurile astrale care marchează pierderea, redobândirea şi iarăşi pierderea teritoriilor din estul şi nordul României, cărora li s-a adăugat în mod cu totul arbitrar, ţinutul Herţei.

Sub semnul rememorării aşează Constantin Chirilă paginile sale atunci când relatează despre discuţiile dintre fratele mamei, ofiţer, şi tatăl său, soldat, ambii combatanţi entuziasmaţi la celebrele cuvinte ale mareşalului Antonescu: „Ostaşi, Vă ordon: Treceţi Prutul”.

Fără să o spună explicit, pentru C. Chirilă versurile cunoscutului cântec ostăşesc:

„Azi-noapte la Prut, 

Războiu-a-început.

Românii trec dincolo iară, 

Să ia înapoi, prin arme şi scut,

Moşia răpită ast-vară”.

au vibrat profund în sufletul său, nereuşind, poate, să înţeleagă, copil fiind, de ce tatăl său, care a răspuns chemării patriei, întorcându-se invalid de pe front, aceeaşi patrie l-a pedepsit anulându-i pensia.

Cartea pune în evidenţă antiteza, pe de o parte, dintre uriaşul entuziasm şi înflăcăratele speranţe care au pus stăpânire pe românii înstrăinaţi fără vrerea lor, exprimate cu ocazia cunoscutelor Poduri de flori, şi, pe de altă parte, indiferenţa, politicianismul fariseic dâmboviţean, (Halal guvernanţi!; Treziţi-vă, domnilor politiceni! Trezeşte-te, ţară!, exclamă C. Chirilă), bădărănismul unor amploiaţi de la Consulatul românesc de la Cernăuţi, ori, „K.G.B-ismul” vameşilor şi poliţiştilor de frontieră de pe malul drept al Prutului.

C. Chirilă îşi exprimă fără echivoc dezamăgirea: „După revoluţia din 1989, am rămas profund afectat întrucât am conştientizat că pentru Basarabia, Bucovina şi tot ce înseamnă pământ românesc, NU s-a făcut ceea ce ar fi trebuit să se facă” (p. 25) şi trimite la celebra zisă a lui Grigore Vieru: „Eu nu sunt supărat pe Ţară, sunt supărat pe ticăloşi!”.

Pentru starea de spirit din nordul Bucovinei, autorii fac apel la un text al lui Grigore Bostan, primul preşedinte al Societăţii „Mihai Eminescu” din Cernăuţi, dar şi la poezia Pentru Bucovina a lui Vasile Posteucă, publicată în 1941.

Pagini scrise cu tristeţe sunt cele care redau drama trăită de mama patriotului Ilie Ilaşcu, care clama îndurerată: „Pentru ce, dragul mamei, eşti condamnat de două ori la moarte? Pentru că eşti român? Iată eu pentruPrutul aista, pentru graniţa aiasta şi sârma aiasta nu am aer”.

În paginile cărţii sunt redate primele ore de libertate ale lui Ilie Ilaşcu şi este reprodus un incitant interviu realizat de Diana Vrabie cu Ştefan Urâtu, membru al grupului Ilaşcu, despre războiul transnistrean şi încarcerarea la Tiraspol.

Comemorarea masacrului din 1 aprilie 1941 de la Fântâna Albă, cunoscută ca fiind Katin-ul românesc, şi deportările în ţinutul îndepărtat al Siberiei, dincolo de cercul polar, le prilejuieşte autorilor să facă apel la poeziile Fântâna Albă şi Trenul Morţii, ale poetului cernăuţean Vasile Bâcu, care sugerează metaforic dimensiunile crimelor sovietice, pe care Diana Vrabie le readuce în atenţia românilor cu ocazia comunicărilor prezentate la diferite ediţii ale Simpozionului Internaţional „Experimentul Piteşti, reeducarea prin tortură”, reţinând în mod deosebit, prezentarea volumului lui Alexei Marinat, Călătorii în jurul omului, considerat a fi „o excelentă frescă a anilor regimului comunist, realizată prin prisma destinului unui scriitor”. În acelaşi context al prezentării ororilor regimului comunist sunt discutate cărţile lui Nicolae Costenco, cel deportat „în tovărăşia înrăiţilor prin nenorocire”, Povestea Vulturului, conţinând dureroase pagini memorialistice, şi Din bezna temniţei... Scrisori din Gulag, considerată de Diana Vrabie ca fiind locul unde se „descoperă dimensiunea exactă a omului rupt de matricea lui spirituală, zbaterile şi dramele lui morale, reuşitele şi eşecurile intelectuale, realizările şi aspiraţiile, într-un cuvânt toate meandrele unei vieţi trăite dramatic de responsabil, cu o intensitate impresionantă...”.

Diana Vrabie alocă spaţiu importantei reviste „Limba română”, tribună a culturii româneşti, căreia celebrul lingvist Eugen Coşeriu îi prezicea rostul „cultivării limbii române”, savantului fiindu-i alocate pagini în ultima secvenţă a cărţii, alături de cele dedicate lui Grigore Vieru, Andrei Vartic, Paul Goma, Sergiu Grossu ori Vlad Bejan, cel care a dat viaţă cunoscutei societăţi „Ginta latină”.

Cartea beneficiază de o bogată iconografie ce imortalizează momente deosebite din acţiunile culturale la care au participat personalităţi de marcă de pe ambele maluri ale Prutului şi din nordul bucovinean. Pe copertă stă bine o acuarelă Basarabia, Bucovina şi Herţa, semnată de tânăra şi talentata pictoriţă Daniela Vrabie.

Declinul istoric al Basarabiei şi Bucovinei. Mărturii şi imagini constituie o apariţie de referinţă în peisajul publicistic românesc prin apelul făcut la trezirea de conştiinţe şi prin efectul de reverberaţie al unui uriaş clopot de catedrală mitropolitană care ar trebui să cuprindă întreaga noastră fiinţă naţională.

SPAŢII CULTURALE, nr. 37, noiembrie/decembrie 2014