23 mai 2022
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

O MÂNĂ DE AJUTOR PENTRU NEVĂZĂTORII DIN UCRAINA, ROMÂNIA ŞI MOLDOVA

19 decembrie 2014 р. | Categorie: Noutăţi

Întunericul, umbrele, siluetele abia vizibile, punctele de lumină – aceasta este viaţa nevăzătorilor, care sunt lipsiţi, din diferite cauze, de privilegiul de a cunoaşte culorile, formele, de a vedea raza soarelui ş.a. În prezent, persoanelor cu acest defect le este foarte greu să trăiască. Însă primii paşi pentru ai ajutora au început să prindă contur.

Datorită proiectului „Consolidarea comunicării între nevăzătorii din regiunea transfrontalieră”, realizat în cadrul Programului de Cooperare „România-Ucraina-Moldova 2007-2013”, în or. Cernăuţi şi Chişinău au fost amenajate clase cu calculatoare ce au fost utilate cu programe speciale cu sonorizarea textului de pe ecranul calculatorului, cu excepţia graficii, pentru nevăzători.

Mirela Penişoara, reprezentant al Asociaţiei Nevăzătorilor din România (secţia municipală Suceava), referindu-se la înfăptuirea acestui proiect, a menţionat importanţa lui pentru nevăzătorii din România: „Este primul proiect, pe care l-a derulat Asociaţia Nevăzătorilor din România, şi constituie o oportunitate de a rezolva problemele persoanelor cu deficiențe de vedere. În primul rând, dobândirea cunoştinţelor minime în lucrul la calculator. În cadrul proiectului, în România au fost instruiţi 40 de participanţi privind  citirea în sistemul Braille şi în lucru cu calculatorul. Cursurile s-au desfăşurat pe parcursul a patru luni. De asemenea, a fost procurat un microbuz pentru transportarea nevăzătorilor la training”.

Prezent la întrunire, Oleksii Kaspruk, primarul Cernăuţiului, a mulţumit organizatorilor, partenerilor şi realizatorilor acestui proiect pentru munca depusă şi a înmânat diplome participanţilor la trening-ul din Cernăuţi.

Diana TOMA