17 noiembrie 2017
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

„CASA PĂRINTEASCĂ NU SE VINDE”

6 ianuarie 2015 р. | Categorie: Din poşta redacţiei

Vorba cântecului: „Satule, satule, vatră frumoasă, /Departe mai sunt de casă” –  urmează destăinuirea tristă, jinduită, ca o părere de rău. Auzind cuvintele acestui cântec popular, te furnică parcă ceva în piept. La noi, românii, o astfel de tristeţe se numeşte „dor”, cuvânt introdus în limba Esperanto, alături de cuvântul „doină”. E şi firesc pentru noi – te apucă un dor şi te pui pe doinit.

La o primă analiză pragmatică, s-ar părea totul simplu.  De fapt, actul acesta e simplu, căci a fost şlefuit de povara vieţii milenare a românului. Da, însă e un simplu sublim Dor de vatră. Această tristeţe nu ne vorbeşte doar de nostalgia unui moment, ci ne învăluie fiinţa. Dar ce e vatra – platformă înălţată, amenajată în tinda caselor ţărăneşti, pe care se face focul pentru a pregăti bucate etc.; locuinţă, aşezământ stabil, casă (părintească); locul central al unei aşezări, vatra satului, vatra jocului etc. Ea, vatra, devine, deci, un loc al nostru în spaţiul lumii, fiind asemuită cu hrana spirituală a vieţii noastre.

Românul a pierdut multe în viaţă: bani, averi etc., dar nu s-a dat bătut. A luat-o de la început. Cu dor şi cu Dumnezeu în suflet a mers înainte. Nu şi-a pierdut vatra. Însă când pierde vatra, românul pierde totul, căci „nervurile fiinţei lui stau înfipte în acea vatră” (V. Vetişanu).

Românii „când se strâng

Şi-n petreceri se avântă,

La un colţ de masă plâng,

La alt colţ de masă cântă”,

Scria Grigore Vieru. Deci, atotputernicia acestui sentiment este valabilă şi pentru viaţa colectivă a românilor. Şi azi mii şi mii de români sunt nevoiţi să-şi părăsească vatra. Însă pleacă cu imaginea locului natal şi trăiesc cu sentimentul întoarcerii la baştină. Sunt şi dintre acei, care au murit de dorul vetrei. Aşa-i românul.

„Lume, lume, soro lume!...”, zice un alt cântec românesc. Îl cânt şi eu, bunăoară, adresându-mă către veneticii ce s-au oploşit pe pământurile noastre. Unde-i vatra lor? Pentru ei vatra e, pur şi simplu, un loc unde trăiesc bine.

E cazul să vă amintesc cum ne-au invadat din Rusia zeci şi sute de mii de „eliberatori”, specialişti, lucrători de partid etc., care au primit imediat apartamente (la oraş), case (la sat) şi din urma lor au început să curgă râuri de neamuri – părinţi, bunei, socri, verişori ş.a. Unde-i dorul, tristeţea, sufletul lor?

De ce atunci separatiştii din estul Ucrainei nu-s mulţumiţi şi o fac pe apărătorii. Ce apără ei? Vatra? Dacă mai au un pic de suflet, de ce nu se duc la mormintele strămoşilor lor? Să facă măcar curăţenie la ele.

Un român, dacă moare în străinătate, Doamne, fereşte, este adus şi îngropat la vatră cu ajutorul altor conaţionali, care plătesc pentru aceasta zeci de mii de euro.

Scriu toate acestea nu pentru că aş pretinde la un loc în altă parte sau la altul mai presus ori mai bun. „Ce-i al meu, e pus deoparte”, zice vorba populară. Fiind un dascăl al românaşilor, aş dori să le amintesc că vatra, casa părintească nu se vinde.

 Vasile MITRIC,

orăşelul Crasna, raionul Storojineţ