17 noiembrie 2017
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Eminescu, în ianuarie 2015

20 ianuarie 2015 р. | Categorie: Eminesciana

Deoarece Viorel Varvaroi, directorul-general al Centrului Cultural Bucovina, m-a întrebat dacă merg şi la Cernăuţi chiar în clipele de după momentul cu depunerile de coroane şi cu alocuţiunile dedicate atât lui Eminescu la 165 de ani de la naştere, cât şi festivalului literar pe care i l-au consacrat sucevenii, ajuns în acest ianuarie 2015 la a XXIV-a ediţie, drumul de la bustul Poetului din Suceava spre Călineşti Cuparencu l-am străbătut gândindu-mă la casa dascălului său din capitala istorică a Bucovinei.

Când am văzut-o prima dată, cu ani în urmă, condusă acolo de colega mea Maria Toacă de la ziarul “Zorile Bucovinei”, căzuse deja seara şi geamurile luminate care îi dădeau viaţă ne umpleau sufletele de tristeţe. Era o viaţă străină de ceea ce însemna pentru noi, un spaţiu sacru ca al unei biserici, cu locuitorii ei de atunci care nu doar că nu ştiau cine fuseseră Aron Pumnul şi Mihai Eminescu, dar probabil nici nu vorbeau româneşte. Eliberarea casei pentru amenajarea aici a unui muzeu i-a însufleţit şi i-a unit pe românii cernăuţeni într-o luptă care a durat ani, dar care, spre deosebire de alte proiecte – al ridicării unui monument închinat lui Ştefan cel Mare în Codrii Cosminului, de pildă – şi-a avut partea sa de izbândă. “Partea”, deoarece eliberată în cele din urmă, casa a rămas închisă: şubrezită de vreme, reclama mulţi bani pentru consolidări, întoarcerea la compartimentarea iniţială, poate chiar rezidiri/rezidirea. Banii strânşi în ţară, în principal, după câte ştiu, la chemarea Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, dovedindu-se un leu prea mic pentru acest ateneu, nu e de mirare că vestea reparării ei cu fonduri de la Guvernul României a fost primită cu îndelungi aplauze. Mă refer la aplauzele pe care le-am auzit, ale participanţilor la sărbătorirea Centenarului Muzeului din Fălticeni din 8 noiembrie 2014, cărora preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, le-a comunicat-o în deschidere, după vizita sa din ajun la Cernăuţi, însoţindu-l pe premierul Victor Ponta, dar neauzit au răsunat cu siguranţă peste tot unde românilor le mai pasă de Eminescu.

Poetul Vasile Tărâţeanu este încrezător, deşi nepotrivirile dintre legislaţia statului nostru şi cea a statului ucrainean amână lucrurile. Cu soţia, Elena Tărâţeanu, directoare a viitorului muzeu, refacerea casei lui Aron Pumnul a devenit de două ori o cauză a vieţii sale de-acum înainte, cum mi-a spus odată. Dar nu am apucat să vorbim prea mult nici despre aceste nepotriviri, nici despre soluţia amenajării casei, probleme de rezolvat înaintea licitaţiei pentru organizarea şantierului: ne găseam la Colegiul Tehnic “Petru Muşat” Suceava şi începea festivalul, la care îi reprezenta pe toţi scriitorii din nordul Bucovinei, prinşi de propriile manifestări consacrate aniversării lui Mihai Eminescu. Aşa că am continuat a doua zi, în zori, de data aceasta la distanţă, când am ţinut să fiu printre primii cu un mesaj de ziua sa onomastică, de Sf. Vasile pe vechi. Cu regretul că nu avea să ne însoţească la Putna, plecat imediat după deschiderea festivalului la Cernăuţi, şi totodată cu bucuria că se afla din nou acasă după peregrinările culturale prin România, nici pentru poet nu era prea devreme: se trezise cu ziua în cap, preocupat de pregătirea pentru a doua zi a unui Te Deum la Catedrala din Cernăuţi, a unei slujbe în memoria lui Eminescu.

Alegerea zilelor de 13 şi 14 a fost explicată de Carmen Veronica Steiciuc, coordonatoarea festivalului şi reprezentantă a ambelor instituţii cu care începe enumerarea organizatorilor, Centrul Cultural Bucovina, unde este consultant artistic, şi Societatea Scriitorilor Bucovineni, căreia îi este preşedintă, prin dorinţa de a da posibilitatea celor invitaţi să participe pe 15 ianuarie 2015 la Zilele Eminescu de la Botoşani – despre care scriitorul botoşănean Nicolae Corlat avea să spună câteva lucruri deosebite la Suceava -, cărora, a subliniat, manifestarea sucevenilor le este “o completare”, la Botoşani fiind premiată poezia, iar la Putna cele mai bune lucrări de exegeză a creaţiei eminesciene. Privite dinspre mohorâta zi de 15 ianuarie de la Suceava, zilele de 13 şi 14 ianuarie s-au dovedit inspirat alese în acest an şi prin aerul blând şi prin bogăţia lor de soare, mai rară în gerar. Însă de la ora acestor rânduri, vedem 15 ianuarie 2015 nu numai cu cerul întunecat din sudul Bucovinei, ci şi în chenarul îndoliat în care a aşezat-o Ucraina în memoria noilor victime, dar şi a tuturor celor ucişi în confruntările din războiul mocnit din estul ţării. Este un motiv în plus să ne aplecăm cu luare aminte asupra paginilor cărţii prof. dr. George Ene, “Eminescu – securitatea şi siguranţa naţională a României”, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014, premiata actualei ediţii a festivalului, alături de “Conştiinţa tragică eminesciană” de Bianca Medina Osnaga, tipărită tot la Eikon.

Această coincidenţă, a apariţiei ambelor cărţi premiate la Eikon, l-a îndemnat pe universitarul băcăuan Vasile Spiridon, membru al juriului, să observe surâzător în după-amiaza lansării lor la Biblioteca Bucovinei “I. G. Sbiera” Suceava (o altă instituţie care a colaborat la organizarea festivalului) că avem de-a face cu o veritabilă mişcare “eikonar”. Remarcă susţinută cu seriozitate şi soliditate de desfăşurarea producţiei de carte Eikon într-un veritabil covor fermecat, care l-a determinat pe unul dintre cameramanii care ne-au fost însoţit pe parcursul festivalului să-l întrebe pe Valentin Ajder, director al editurii, dacă toate sunt despre Eminescu. “Toate!” Nu numai în sensul larg, în care orice carte bună vorbeşte despre respectul faţă de Eminescu, aşa cum orice eminescolog, şi orice cititor de calitate este mai “neam” cu Eminescu decât ar fi oricare rudă de sânge.

Dar nu pe acestea le vom pomeni acum, reţinându-le în primul rând pe cele lansate, începând cu volumul unui “împătimit de Eminescu”, Theodor Codreanu, prezentat de Alexandru Ovidiu Vintilă, redactor-şef al revistei “Bucovina literară” – “Eminescu incorect politic”, Editura Scara, Bucureşti. Mulţumindu-i pentru prezentare lui Alexandru Ovidiu Vintilă, “un critic care merge la ţintă”, Theodor Codreanu i-a mulţumit pentru titlul acestei cărţi lui Horia-Roman Patapievici, “care, într-un articol, publicat în revista Flacăra (nr. 1-2/2002), intitulat, provocator, Inactualitatea lui Eminescu în anul Caragiale, scria adânc: «pentru noua tablă de valori acceptate, Caragiale a fost găsit ,corect politic’, în timp ce punerea lui Eminescu la patul lui Procust al noului canon importat din ,ţările progresiste’ a arătat fără dubiu că fostul poet naţional al României clasice e ,politic incorect’. Cum ar fi putut fi altfel? Ca poet naţional Eminescu nu mai poate supravieţui deoarece noi azi ieşim din zodia naţionalului». /Indubitabil, opinia eminentului eseist al Grupului pentru Dialog Social este o mostră emblematică de «corectitudine politică» pe care, altminteri, i-o cunoşteam de multă vreme, ideologia aceasta făcând gloria imposturii intelectuale postdecembriste, ceea ce le-a înlesnit noilor arivişti ocuparea nu numai a instituţiilor culturale, dar şi privilegiul unic de a prăbuşi vertiginos România. (…) Cartea de faţă (care valorifică texte risipite prin reviste sau din Eminesciene, 2012, altele inedite) îşi propune să facă o concesie «corecţilor politici»: să arate de ce Eminescu este incorect politic. Şi asta deoarece un domn ca Patapievici s-a grăbit să pună diagnosticul, dar uitând, în izbucnirea sa în bocet, să şi-l argumenteze. Îi venim, aici, în ajutor. Ne cerem iertare de la părintele-scriitor Ştefan Baştovoi că am parafrazat, în oglindă, titlul unei cărţi a dumisale din 2010:Diavolul este corect politic. Eu am tras concluzia că Eminescu nu poate fi corect politic!” Theodor Codreanu a spus câteva cuvinte şi despre celelalte, cele mai recente cărţi ale Domniei Sale: “Caragiale – abisal”, ediţia a II-a, revăzută şi îmbogăţită, Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române, Bucureşti, 2014, al patrulea volum dintr-un jurnal început pe la 1970, “Numere în labirint”, şi “Literatura română–acasă”.

Pentru mine, ca slujitor al lui Eminescu, 2014 a fost un an bun, chiar foarte bun!”, a mărturisit universitarul băcăuan Ştefan Munteanu, adăugând argumentelor enumerate la deschiderea festivalului – coordonarea unui cenaclu, în care studenţii de la Drept (într-o universitate, “George Bacovia”, fără profil filologic sau artistic), citesc beletristică, recită şi cântă, pagina dedicată creaţiei eminesciene pe care o publică în revista “Ateneu” de vreo trei ani încoace, apariţia, în engleză, la o editură din Germania, Lambert Academic Publishing, a lucrării sale “Contribuţia lui Eminescu la filosofia dreptului” şi propunerea Marinei Fernandez Anton din Spania de a-i publica la Niramart cartea “Filosofia indiană şi creaţia lui Eminescu” în traducerea asigurată de editură. Deoarece trimiterea la editura spaniolă îi prilejuise lui Carmen Steiciuc anunţul prezenţei în public a lui Enrique Javier Nogueras Valdivieso, lector de spaniolă la Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava (o prezenţă familiară şi iubitorilor de muzică de la concertele de la Auditoriul “Joseph Schmidt”), să numim şi noi câţiva oameni ai cărţii şi ai condeiului pe care i-am reţinut dintre participanţi: Ion Filipciuc, Ion Paranici, Gheorghe Giurcă, Alexa Paşcu, Viorica Petrovici, Emanoil Rei, Liviu Popescu.

După ce la Colegiul Tehnic “Petru Muşat” Suceava prezentase noua revistă “Scriptor” fondată de noul director al Editurii Junimea, istoricul literar Liviu Papuc, venit de la Iaşi doar pentru prima zi a festivalului, a vorbit la bibliotecă de volumul lui Constantin Cubleşan, “Eminescu în exegeze critice” (Junimea, Iaşi, 2014), primul cu noua formă grafică în care apare colecţia “Eminesciana”. Aici însă trebuie menţionat că nu numai la Iaşi întâlnirea cu Eminescu în ianuarie 2015 a fost întâmpinată cu o nouă revistă, ci şi în Basarabia, cu “În culise”, editată de Teatrul Naţional “Mihai Eminescu” din Chişinău. Şi pentru că tot am privit spre Basarabia, tot acum să-i dăruim o mică bucurie lui Valentin Ajder, întristat de atenţia primordială acordată celularelor de unii elevi din publicul de la deschiderea festivalului: în capitala Republicii Moldova (unde şi demnitari de rangul întâi au depus flori la bustul lui Eminescu de pe Aleea Clasicilor Literaturii Române din Grădina Publică “Ştefan cel Mare şi Sfânt”) au fost numeroase răspunsuri la invitaţia adresată locuitorilor şi oaspeţilor de Primăria Municipiului Chişinău de a împărţi, copiate de mână, poeme de Eminescu, sub arcada îndemnului: „Ca să citească şi să aibă zile pline de poezie!”

Întâmpinat de Vasile Spiridon, ca şi editura sa mai devreme, cu un surâzător “Bun venit în ţinutul Jderilor, al Fraţilor Jderi!”, Valentin Ajder a stăruit asupra multora din titlurile aduse la Suceava “ca Badea Cârţan” (nu e nevoie să mai spunem cui aparţine comparaţia), prilej cu care, vorbind despre cartea lui Mircea A. Diaconu, “Firul Ariadnei. 10 cărţi de proză (şi nu numai)”, a fost menţionată din nou componenţa juriului actualei ediţii: Theodor Codreanu (preşedinte), Mircea A. Diaconu, Nae Georgescu, Adrian Dinu Rachieru, Vasile Spiridon. Dată fiind calitatea lui Vasile Spiridon şi de membru în juriul Premiului “Eminescu” 2015 de la Botoşani, să comunicăm şi noi ceea ce de-acum ştiu toţi iubitorii de literatură, acordarea acestui prestigios şi râvnit premiu poetului Gabriel Chifu.

Dar să ajungem, în sfârşit, şi la Călineşti Cuparencu, în curtea căsuţei vechi, în faţa căreia ne aştepta un grup de elevi în costume populare, şi cu soare cald în obraz şi zăpadă rece sub picioare, după bun-venitul adresat de Cătălin Sanduleac, primarul comunei Şerbăuţi, de care ţine localitatea, să ne bucurăm întâi auzindu-i cântând pe versuri de Eminescu, să o lăsăm pe Mihaela Buculei să realizeze un interviu cu prof. dr. George Ene pentru Radio România Actualităţi, şi să o ascultăm apoi pe Carmen Veronica Steiciuc povestind despre apariţia Eminovicilor şi rămânerea unora dintre ei aici. Povestire aşezată în prefaţa momentului cu depunere de coroane omagiale la bustul lui Eminescu din partea Consiliului Judeţean Suceava, Societăţii Scriitorilor Bucovineni şi a Primăriei Şerbăuţi. După care, în drum spre şcoala din Călineşti Cuparencu ni s-au alăturat şi consilierul judeţean Ioan Dan Cuşnir şi Lorand Ercse, secretar al Organizaţiei Judeţene Suceava a PSD.

Cu o ospitalitate cu care am mai fost răsfăţaţi şi la alte ediţii ale festivalului (şi care pentru partea finală a avut-o vioară întâi pe Rodica Sanduleac, “primăreasă” în maniera în care soţia preotului este în limbajul curent “preoteasă”), popasul aici rămâne însă în primul rând plăcută amintire datorită însufleţirii cu care elevii îşi pregătesc şi îşi susţin mult aşteptatul program artistic de Sărbătoarea Eminescu. De data aceasta (ca şi data trecută, cred), sub îndrumarea profesoarelor Lavinia Costiuc şi Silvia Boiciuc, directoare de şcoală la Călineşti şi Şerbăuţi, şi a bibliotecarei Graţiela Sanduleac. Deşi predominant ucraineana este limba maternă aici, copiii au o frumoasă rostire românească, pusă imediat în evidenţă de o scenetă (scrisă de prof. Emil Simion), de fapt o fantezie cu băieţandrul Mihăiţă (Mihai Eminescu) venit să-şi petreacă ziua de naştere la bunici şi să se joace, între alţii, cu Artemie al lui Steiciuc şi Ioan al lui Cozmei (înaintaşii poeţilor Carmen Veronica Steiciuc şi Ion Cozmei), fantezie care face deliciul eminescologilor şi îi oferă prilejul lui Carmen Veronica Steiciuc să precizeze (ca şi Ion Cozmei în ceilalţi ani) că dintre descendenţii lui Eminescu doi scriu şi sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România: Ion Cozmei şi cu ea. La fel de aplaudate sunt şi celelalte puncte din program, cu recitări şi cântări din şi pentru Eminescu, cu strofe din “Luceafărul” recitate şi în şapte limbi străine. Deşi, elev în ciclul gimnazial, David Mihai Sanduleac i-a spus oftând mamei că Eminescu scrie numai despre dragoste şi moarte, acum rotunjeşte fiecare cuvânt cu emoţie şi convingere. Nu are cum să nu-i emoţioneze pe toţi emoţia elevilor, iar Gabriela Teişanu, dăruită interpretă a cântecului popular, consultant artistic la Centrul CulturalBucovina, sare prima să-i laude, să îmbrăţişeze o fetiţă care “a crescut frumos” şi să atragă atenţia invitaţilor asupra grijii părinţilor pentru păstrarea costumului popular din bătrâni. Cât despre muzicolog dr. Constanţa Cristescu, de asemenea consultant artistic la Centrul Cultural Bucovina, persoană ca de obicei cu observaţii critice multe şi laude puţine, nu putem să nu spunem că pe acestea din urmă, câte a avut, aici le-a împărţit pe toate. Cum Centrul Cultural Bucovina, cu Viorel Varvaroi director-general, este primul în şirul instituţiilor implicate în organizarea festivalului, să amintim că în această zi, cea mai importantă, participanţii i-au avut alături nu numai pe omniprezenta Carmen Veronica Steiciuc şi pe celelalte două doamne, ci şi pe alţi reprezentanţi: referenţii Alexandru Negrea, Vasile Toader şi operatorul Lucian Căluşeriu. Nu singurul care s-a ocupat de înregistrarea clipelor deosebite ale festivalului, fiindcă a parcurs drumul alături de noi şi un alt cameraman, Cristi Turculeţ. În ce ne priveşte, sperăm că a rămas păstrat şi cuvântul prof. dr. George Ene, cu ochii aburiţi de prezenţa în sală, în veşmântul sobru al vârstei, a două călineştence (Carmen Veronica Steiciuc ne-a spus numele uneia, Olimpia Ocrainiciuc), care l-au dus cu gândul la cele două mame ale Domniei Sale, de 85 de ani. Poate şi la copilăria petrecută la ţară.

Cu o echipă îmbogăţită la plecarea din Călineşti cu prof. Vasile Huţanu şi de la sosirea la Putna de scriitorul şi publicistul Ioan T. Lazăr, împreună cu care îndrept un gând cu urări de sănătate spre marea pictoriţă a Bucovinei Elena Greculesi, trecem pragul Bisericii odihnei veşnice a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt pentru slujba de pomenire a lui Mihai Eminescu. Printre luminiţele lumânărelelor crescând ca nişte flori fără anotimp din împletitura dulce a colăceilor, descoperim privirea luminoasă a monahiilor Elena Simionovici, scriitoare, membră în conducerea Societăţii Scriitorilor Bucovineni, şi Teofana Vlad, de la Mănăstirea Voroneţ. Mai târziu, monahia Elena Simionovici avea să-şi mărturisească bucuria participării, cu binecuvântarea Măicuţei Stereţe, stavrofora Irina Pântescu, la aleasa sărbătoare de la Mănăstirea Putna a sfântului cuvintelor româneşti, aşa cum îl considera şi când a fost profesoară şi cum îl socoteşte şi azi când, iarna, dar mai ales vara, cu mai mulţi vizitatori elevi, între cele care trebuie spuse, cele trebuitoare, găseşte loc şi pentru acest sfânt al limbii noastre: “Nu putem gândi că am putea exista ca popor în lume fără Eminescu!”

Ce este mai înălţător este şi mai greu, dacă nu imposibil de povestit. De aceea, solemnitatea şi căldura acestei slujbe la care ajungem de mulţi ani fiind ceva ce ţine de însăşi respiraţia locaşului nepereche ca şi Poetul, ne vom mulţumi să spunem că părintele Melchisedec, stareţul Mănăstirii Putna, fiind spre părerea noastră de rău, dar şi spre mai marea noastră bucurie, plecat la Sărbătoarea Eminescu de la Cernăuţi, cuvântul îndătinat din încheiere i-a aparţinut părintelui protosinghel Teofan Popescu, care, plecând de la Eminescu pentru a ajunge iar la Poet, a vorbit despre îngemănarea geniului şi a caracterului, a românismului cu ortodoxia, despre modelul de om de cultură pe care ni l-au dat şi Mihai Eminescu, şi Maica Benedicta.

Nu ţin minte să mai fi văzut în ianuarie bustul Poetului din incinta mănăstirii scăldat într-o asemenea strălucire! Izvorând din tăriile cerului, ea îşi găsea în puritatea nu doar a glasurilor copiilor, ci a întregii lor făpturi un instrument de mare fineţe şi de puternic răsunet, în vreme ce şi scriitorul şi profesorul lor Mircea Aanei, şi directorul şcolii din Putna, prof. Ciprian Creţan, şi viceprimarul Constantin Juravle, şi câţiva dintre putnenii de faţă îşi hrăneau întineritor sufletul cu bucuria şi admiraţia scriitorilor şi cititorilor veniţi de la Huşi, Bacău, Piteşti, Botoşani, Cluj-Napoca, Fălticeni, Suceava. “E unic în cultura noastră faptul că un astfel de premiu se decernează în Sfânta Mănăstire Putna”, avea să spună cunoscutul eminescolog Theodor Codreanu, preşedintele juriului, iar pr. protosinghel Dosoftei Dijmărescu, într-o neîntâmplătoare întâlnire de gând şi suflet, număra “peste douăzeci de ediţii de când mănăstirea primeşte cu bucurie propunerea de a fi gazdă decernării acestui premiu, pentru că simte folosul duhovnicesc şi datoria morală pe care o are faţă de Mihai Eminescu şi pe care o exprimă în numele întregului popor. Pentru că atunci când se face parastas, se face şi pentru robul lui Dumnezeu Mihai, şi pentru rudele sale, dar sunt pomeniţi cumva şi cei care l-au ajutat pe el şi pentru care el însuşi s-a rugat şi pentru care s-a ostenit”.

Laureat al Marelui Premiu “Eminescu”, prof. dr. George Ene exprimându-şi propria recunoştinţă şi îndemnând la recunoştinţă faţă de înaintaşi, “fără de care nu am fi putut scrie, nu am fi putut să stăm vertical”, considera că “activitatea de cercetare a lui Eminescu nu-şi întrevede marginile”, opera constând în implicarea lui Eminescu în securitatea şi siguranţa noastră fiind de asemenea o operă deschisă. Şi pentru că şi cei premiaţi de festival şi cei premiaţi de propriile căutări îşi vor avea întotdeauna loc lângă Eminescu, când ziua începea să călătorească spre apus, a recitat şi Petru Bărbuţă (“din Straja urmaşilor falnicilor străjeri însărcinaţi de Voievod să apere dinspre nord Mănăstirea Putna”), care după cincisprezece ani de investigaţii prin volume Eminescu a găsit poemul care îl obseda cu o strofă despre Bucovina, şi a cântat, de-ale ei şi de-ale noastre şi Gabriela Teişanu, pe care monahia Elena, cu paşii deja îndreptaţi spre drumul acasă, a stat pe loc încă o clipă, ca să o asculte.

După aceea, am mers încet pe gheaţa proaspătă, ca şi cum sub ea ar fi fost nu piatră, ci valurile mării, spre cimitirul mănăstirii, în pelerinaj la Maica Benedicta – Acad. Zoe Dumitrescu Buşulenga. Şi când căutam loc în chenarul mormântului Doamnei Profesoare în care lumânările să poată plânge în tihnă, scriitorul Ion Filipciuc m-a întrebat dacă am văzut şi celălalt mormânt. “Al stareţului Iachint?” am întrebat. “Al lui Teofil Dumbrăveanu”, mi-a zis, îmbogăţindu-ne reciproc inimile cu oameni deosebiţi care nu mai sunt. Dar care ne-au lăsat moştenire înmulţirea binelui, cum spunea pr. protosinghel Dosoftei, îndemnându-ne “Să faceţi binele, dar să-l faceţi cu curaj!” Şi pentru că Preacuvioşia Sa are o sfială, o smerenie a vorbelor mari, a zâmbit repede şi ne-a cerut celor care ne străduiam pentru o fotografie cuprinzătoare de grup să ne adunăm, lăsând imaginea dorită în grija părintelui Timoftei, că mai bine ca el n-o să reuşim.

La întoarcere, încercând să cuprind colina săgeţii Domnitorului, am ascultat-o pe Rozalia Motrici, mai bună cunoscătoare a locurilor, şi m-am întors spre ea abia când am ajuns la zidul incintei. Deasupra zăpezii, înconjurată de un cerc de lumină, călătorea cu numele Voievodului spre un alt timp, mai înalt şi mai aproape vederii Poetului decât a noastre.

 Ediţie de departe dintre cele mai reuşite, aceasta, a XXIV-a, din ianuarie 2015, trebuie să-i neliniştească pe organizatori, fiindcă vor avea un termen de comparaţie greu de depăşit pentru ediţia jubiliară de anul viitor.

Dar rândurile noastre se încheie nu cu această grijă, ci aşa cum am început, cu cele care pleacă şi vin din capitala istorică a Bucovinei, de la Sărbătoarea naşterii lui Eminescu şi a Zilei Culturii Naţionale Române, acolo unde – conform prietenilor şi colegilor noştri de breaslă cernăuţeni -, Stareţul Mănăstirii Putna, Melchisedec Velnic, a spus şi pentru cei de acolo, şi pentru noi, cei de aici:

“Astăzi, 15 ianuarie 2015, ne-am întâlnit la Cernăuţi, unde cu drag l-am pomenit pe Mihai Eminescu. Am mers la casa unde a trăit Mihai Eminescu, la Casa lui Aron Pumnul, apoi la statuia lui Mihai Eminescu din centrul oraşului. Am privit spre strada care-i poartă numele, numele lui Mihai Eminescu, apoi am venit la Catedrală, unde am săvârşit slujba de pomenire cu un sobor de 24 de preoţi, un sobor impresionant, care a unit fraţi din întreaga Bucovină, şi din partea românească, şi din partea ucraineană. Ne-am întâlnit aici la Catedrală şi Mihai Eminescu a fost acela care ne-a unit. Cu drag facem lucrul acesta şi cu drag cred că fiecare român trebuie să se aplece spre Mihai Eminescu. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Maica Benedicta, pe patul morţii spunea mereu – «Apăraţi-l pe Mihai!» Cred că acest testament s-a primit prin faptul că, iată, românii noştri şi-au dat mâna şi au ales ca Ziua Culturii Naţionale Române să fie ziua de naştere a lui Eminescu, zi când a răsărit pentru noi românii Luceafărul care nu a apus şi nu va apune niciodată, pentru că Eminescu este Luceafărul poeziei româneşti şi este cel care a cunoscut limba română foarte bine şi un altul ca el nu e. Facă Bunul Dumnezeu ca astfel de momente să fie cât mai multe, să fim cu toţii uniţi şi strânşi în jurul valorilor! Căci valorile ne formează şi ne unesc. Bunătatea, blândeţea, adevărul sunt ale noastre şi pe acestea trebuie să le promovăm!”

Bunătatea. Blândeţea. Adevărul. Eminescu în ianuarie 2015.


http://crainou.ro/