14 august 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

DE FOAMETE AU MÂNCAT MELCI

21 ianuarie 2015 р. | Categorie: Noutăţi

Pitoreasca localitate Hruşăuţii Volocii e aşezată chiar lângă Codrii Cosminului, unde, cu peste 500 de ani în urmă, şi-a purtat paşii marele Voievod şi Apărător al Moldovei Ştefan cel Mare. Satul e vestit şi prin oameni înzestraţi cu har de la Dumnezeu. Exemplu poate servi  Nicolae Bojescu din Voloca, care a construit măreaţa Biserică cu hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, asemănătoare cu Mănăstirea de la Curtea de Argeş din Patria noastră istorică. Spre regret, n-am reuşit încă să vizitez acest sfânt locaş.

Localnicii, ca şi cei din toate satele Bucovinei şi Basarabiei, au suferit mult în consecinţa foametei din 1946-1947. Cu mulţi ani în urmă, aşteptam autobuzul la Autogara centrală din Cernăuţi, intrând în vorbă cu o femeie de vârsta mea din Hruşăuţi, care mi-a povestit că mulţi consăteni de-ai ei au murit după ce sovieticii le-au luat la stat până şi ultimul grăunte:  „Vecinul  avea o familie numeroasă şi toţi erau umflaţi de foame. Murea câte unul, iar gospodarul îl ducea la cimitir. În sfârşit, a rămas doar capul familiei şi timp de-o săptămână nu-l mai zărea nimeni prin ogradă. Atunci tata s-a dus să vadă ce se întâmplă. Intrând în casă, a văzut o scenă îngrozitoare – o sărăcie cumplită, iar pe pat zăcea un muribund, care era numai piele şi oase. Mişcându-şi cu greu buzele, vecinul l-a rugat pe tata, când va deceda, să-l înmormânteze ca să nu-l mănânce viermii pe patul pătimirilor. Părintelui i s-a făcut milă de el şi i-a spus: „Nu te gândi la moarte, căci eu îţi voi aduce ceva de mâncare”. A venit acasă, a luat o farfurie de supă „cu carne”, ceapă, pătrunjel şi i-a dus-o vecinului. Şi deoarece acesta nu putea ţine în mâini nici lingura, tata l-a hrănit, apoi i-a spus că deseară va veni din nou. După vreo două săptămâni vecinul şi-a revenit, s-a sculat şi şi-a amintit că secara lui trebuie să dea în spic şi astfel s-a salvat.

Într-o zi a hotărât să-l întrebe pe tata ce fel de carne era în supa ce l-a salvat de la moarte. Părintele i-a spus să vină mâine dimineaţă cu o căldare deșartă şi va afla răspunsul. A doua zi vecinul, împreună cu tata, au plecat în pădure, unde pe iarba înrourată se târau o mulţime de melci graşi. Tata a început să adune melcii în căldare şi i-a propus vecinului să facă la fel, povestindu-i că, în fiecare dimineaţă, se întorcea acasă cu căldarea plină cu melci, unde îl aştepta mama cu uncropul pregătit, pe care-l turna peste melci, iar când apoi apa se răcea puţin, îi curăţa, spăla carnea şi o punea în oală, adăugând ceapă şi pătrunjel. Vecinul a început să vomite, spunând că dacă ştia ce fel de carne era în supă nu mai mânca, mai bine murea”.

În localităţile bucovinene de lângă pădure, oamenii culegeau ciuperci ce erau foarte multe în vara anului 1947, astfel salvându-se de foamete, iar în satele basarabene, unde păduri aproape că nu existau, oamenii mureau de foame ca muştele. Mi-a mărturisit cândva un locuitor al satului Larga din Republica Moldova că în toamna anului 1946, la gara din localitate, se încărcau zilnic vagoane cu cartofi, la care se adăuga o locomotivă şi cartofii erau transportaţi. Însă când a dat gerul, câteva platforme încărcate se aflau sub cerul liber şi cartofii au îngheţat, iar paznicul, cu arma în mâini, continua să le păzească. Într-o seară, interlocutorul meu care era pe atunci un băieţandru, împreună cu alţi adolescenţi au hotărât să ia cartofi îngheţaţi de la gară, însă paznicul, observându-i, a început să împuşte şi i-a salvat doar fuga, în consecinţă, familia lui de şase persoane a murit de foame, supravieţuind doar el. Asemenea cazuri au fost multe.

Maria SUCEVAN-ŞOTROPA, s. Costiceni, raionul Noua Suliţă