23 august 1939- 23 august 2013. 74 de ani de neuitare de la semnarea Pactului criminal care a rupt Basarabia , Nordul Bucovinei și Ţinutul Herței de trupul Țării!
Cel puţin de două ori pe an – de Sânpetru şi Ziua Cernăuţiului, sărbătorită la începutul lui octombrie, – îl evoc pe Dragoş Vitencu, făcând referiri la a sa „Cronică romanţată a târgului Cernăuţi”. Or, mi se pare că orice ar inventa şi oricât de ingenioşi ar fi animatorii festivităţilor de astăzi, nimic nu se poate compara, în pitoresc şi frumuseţe, cu cele de odinioară, desprinse din descrierile acestui pe nedrept uitat fiu al Cernăuţiului...
Toate stăpânirile ce au huzurit pe aceste locuri, după ce prădau totul ce le cădea în cale, căutau să-şi completeze haremurile cu fetele noastre, băieţii erau duşi în tabere speciale pentru a-i pregăti luptători devotaţi, restul erau luaţi în robie.
Am auzit deseori această întrebare, în diverse împrejurări, atunci când ne avântăm în discuţii naţional-patriotice – de la unii cu nuanţe de desperare, de la alţii cu sentimente de revoltă. Dar din cele mai multe guri, întrebarea răsună retoric, ca un regret că nu avem curajul de a ne revendica drepturile, nici caracterul îndărătnic al acestui neam.
A venit, însoţit de o monumentală suită a ţăranilor săi adoraţi, să ne amintească de nobleţea rădăcinilor străbune, nouă, urmaşilor slăbiţi în vrednicie, celor ce se mai întâmplă să se ruşineze de numele moştenit, unii reuşind să şteargă din memorie chiar şi întâmplarea de a fi „români doar prin ocazia naşterii”. Ne-a adus această bucurie a regăsirii nepoata sa de la fiica Irina, Ariadna Avram, descendenta care menţine firul de legendă a familiei Löwendal.
Dacă documentar și oficial satul Suceveni e pomenit într-un uric din 1431 de pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432) și dacă analizăm atent și logic anumite momente din trecutul nostru, avem dreptul să credem că aceste locuri erau populate cu mult înaintea documentului amintit.
Am amintit deja în „Zorile Bucovinei” despre albumul trimis boincenilor din Canada, în anul 1930, de către consătenii mei din Bucovina. Informaţia din acest album este un firicel de istorie despre Bucovina şi comuna Boian de acum 83 de ani. Privim fotografiile a trei mitropoliţi ai Bucovinei din acea perioadă...
Se ştie că una din cele mai vechi comunităţi din Canada este cea a emigranţilor din Boian, stabilită lângă Edmonton şi atestată încă din anul 1898. Odată cu cele trebuincioase trupului, conaţionalii noştri au dus cu ei peste ocean şi averea necesară sufletului: credinţa, obiceiurile, datinile strămoşeşti, precum şi numele baştinei...
Iordăneştenii, care cu ardoare îşi iubesc plaiul străbun, păstrează cu sacralitate datinile, credinţa şi obiceiurile strămoşeşti, au fost printre primii de pe Valea Siretului, care au insistat să obţină, în 1885, în timpul dominaţiei habsburgice, introducerea limbii române ca limbă de studiu în şcoală şi în documentele oficiale. Şi tot Iordăneştiul a fost primul sat din raionul Hliboca (Adâncata), în care româna a obţinut statut de limbă regională, conform Legii cu privire la funcţionarea limbilor în Ucraina, Or, pentru a câta oară, aceşti vrednici urmaşi ai lui Ştefan cel Mare au demonstrat un adevărat exemplu de unitate şi demnitate naţională, luptând cu dârzenie şi apărându-şi vehement Limba Maternă şi NEAMUL.
În ultima parte a serialului jurnalistic, pe care l-am dedicat nobilei familii Holban din Ţinutul Herţa, mă voi opri asupra a două personalităţi ale acestei familii, persecutate de comuniştii instalaţi la putere în România după 1948 numai pentru că au refuzat colaborarea cu acest regim criminal.
Nu ştiu când şi nu ştiu pe unde am citit sau am auzit grozava întâmplare cu un ţăran român (cioban din Ardeal), care, dornic de a se întâlni cu istoria străbunilor săi, a ajuns pe jos la Roma. S-a pornit la drumul lung îmbrăcat aşa ca ciobanii din munţii Făgăraşului, pe unde îşi păştea mioarele – în suman, iţari, opinci… Ajuns pe la apus de soare la marginea oraşului etern, l-a salutat cu „Bine te-am găsit, maică Roma!”, iar când a dat de Columna lui Traian, a căzut de oboseală, adormind chiar la „picioarele” ei. În zorii dimineţii s-a trezit de marea agitaţie din jurul său. Era înconjurat de poliţişti, pompieri, măturători, negustori… Italienii ce treceau pe acolo l-au confundat cu dacii de pe Columnă, strigând: „A coborât un dac de pe Columnă!”.
De 21 de ani activează ca directoare a Muzeului Literar-memorial „Mihai Eminescu” din Cernăuţi, filiala Muzeului Etnografic, dna Elena Vântu-Tărâţeanu, care în cele peste două decenii de activitate a adunat peste trei mii de exponate. Cu fiori de tristeţe îşi aminteşte dumneaei despre primii paşi întreprinşi pentru adunarea şi păstrarea valoroasei moşteniri eminesciene.
Înfiinţarea, în 1863, a Muzeului Provincial al Bucovinei („Bukowiner Landesmuseum”), cu filiale la Siret şi Suceava, a fost un eveniment cultural de anvergură ce a dat autonomiei Bucovinei o importanţă vastă. Acest templu de cultură avea să încununeze strădaniile unor intelectuali bucovineni pentru adunarea şi ocrotirea unor documente şi obiecte de o inestimabilă valoare istorică. Or, Muzeul Provincial al Bucovinei avea să genereze un mare interes pentru cunoaşterea istoriei ţinutului, păstrarea şi conservarea bogatului patrimoniu cultural şi istoric al acestui mioritic picior de plai, făcând legătură spirituală între generaţii, înlesnindu-le celor de azi preluarea şi continuarea gândurilor şi aspiraţiilor înaintaşilor, lăsându-le celor viitoare îndemnul testamentar de a le perpetua şi îmbogăţi valoroasa zestre cultural-istorică. În 1930, Muzeul Provincial al Bucovinei a fost reorganizat în Muzeul Regional, care, în 1935, fiind reunit cu Muzeul Industrial, creat în 1887, a primit denumirea de Muzeul „Regele Carol al II-lea”. În 1940, a fost creat Muzeul de Istorie şi Etnografie ce, în 1956, a trecut din fosta clădire a Reşedinţei Mitropolitane în actualul edificiu de pe str. Kobyleanska, care a adăpostit pe timpuri Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina. Aici se află şi exponatele Muzeului Literar-memorial „Mihai Eminescu”, creat în 1992, ca filială a Muzeului Etnografic Regional.
Sovieticii, ocupând Basarabia, i-au tăiat capul şi picioarele, adică nordul şi sudul i-au dăruit Ucrainei, iar trupul, rămas în Republica Autonomă Moldovenească, a format Republica Unională Moldovenească, cu capitala Chişinău.
De ce fosta uniune sovietică a avut pretenţie teritorială faţă de România, ştiind că Basarabia istorică a fost a României? De ce Turcia n-a avut şi nici nu are pretenţii teritoriale faţă de România, ştiind că o parte din teritoriul României a fost, timp de peste 300 de ani, colonie turcească? La fel, nici Austria n-a avut şi nici nu are pretenţii teritoriale, ştiind că a cotropit cândva mari teritorii româneşti.