O seară românească la care au fost invitaţi, împreună cu familiile, românii ce locuiesc sau lucrează la Moscova s-a desfăşurat la ambasada României din capitala rusă, la iniţiativa noului ambasador, Vasile Soare - transmite Rador.
Kladovo este prima zonă în care istoria începe să se scrie pentru copiii fraţilor noştri din Valea Timocului, ziua de 12 noiembrie 2013, dovedindu-se a fi una cu noroc pentru comunitatea românească. Marţi, la Şcoala normală din oraşul Kladovo, 114 copii încep cursurile de limba maternă, iar miercuri, 13 noiembrie, şcoala din satul Podvrşka, ce aparţine comunei Kladovo, îşi deschide porţile şi pentru cursurile de limba română cu elemente de cultură naţională, pentru un număr de 26 de copii. Oraşul Kladovo cu satele aparţinătoare este, de altfel, prima zonă în care copiii încep oficial să înveţe limba strămoşilor lor.
Comuna Kladovo este campioană la numărul de copii români înscrişi la cursurile de limba română cu elemente de cultură naţională în urma anchetei dispuse de Ministerul Educaţiei din Serbia. Aceştia aşteaptă cu nerăbdare începerea cursurilor.
La data de 1 iulie 2013 a fost relansat portalul Literatură Copii (www.literaturacopii.ro), destinat copiilor din România şi din comunităţile româneşti de pretutindeni. Proiectul este inițiat, din anul 2012, de scriitorul de literatură pentru copii Petre Crăciun.
Pe 9 noiembrie, când este marcată Ziua Căderii Zidului Berlinului, se dă startul aplicării la cea de-a V-a ediție a Festivalului de Film ”AMATORUL” și pentru comunitățile românești din afara granițelor. Mesajul acestei ediții este: ”Apasă pe REC!”
Cetățenia română este, în opinia senatorului Viorel Badea, un drept al oricărui etnic român. Senatorul de Diaspora este cel care a inițiat și promovează proiectul de modificare a Legii cetățeniei române.
La 26 octombrie a.c. se împlinesc 340 de ani de la naşterea domnitorului Ţării Moldovei Dimitrie Cantemir, distins cărturar, savant care a „încheiat medievalitatea moldovenească, tot el începând epoca modernă a culturii şi literaturii noastre…” (Nicolae Dabija), „cel mai învăţat bărbat în Rusia timpurilor lui Petru I” (N. Bantiş-Kamenski), „care întrunea talentul vechilor greci, ştiinţa literelor cu aceea a armelor…” (Voltaire), „unul dintre cei mai mari şi originali scriitori din toate timpurile” (V. Coroban). În numărul curent începem publicarea unei lucrări despre destinul familiei Cantemir, scrisă de Leonte Ivanov(1).
Dificultatea românilor de a-și utiliza limba în spațiile în care sunt majoritari din Ucraina, Serbia, Republica Moldova sau Ungaria, piedicile puse de autorități presei române din aceste teritorii, precum și soluțiile de sprijin pentru ameliorarea situației existente - sunt doar câteva dintre subiectele supuse dezbaterii organizate astăzi la Bruxelles de către eurodeputata PNL Norica Nicolai, sub titlul "Conservarea culturii românești în afara granițelor țării".
Raportul lansat recent de Forumul Internaţional al Jurnaliştilor Români (FIJR), referitor la libertatea presei în diaspora românească, prezintă activitatea acesteia, dar şi o serie de evenimente semnificative care caracterizează situaţia precară a presei de limba română din ţările unde trăiesc comunităţi de români, în special din Ucraina, Serbia, Ungaria şi Bulgaria.
În după amiaza zilei de joi, 26.09.2013, pe una dintre străzile pe care a păşit marele nostru poet, prozator și publicist Mihai Eminescu în anii lui de studenție la Viena, după 124 de ani de când nu mai este fizic printre noi, s-a desfașurat unul dintre cele mai mari evenimente românești, și anume dezvelirea bustului acestui mare poet, bust lucrat cu cea mai mare măiestrie tot de un român. Bustul este amplasat într-un loc bine meritat, chiar în fața Bisericii Ortodoxe Române din Viena. Un lucru este de reținut, dacă marele poet a fost și este iubit de toți românii, este iubit și de îngeri pentru că numai așa s-a reusit demararea acestui proiect, la inițiativa doamnei Laura Hant, proiect de mare anvergură, apreciat de toți cei care iubesc cultura, arta românească și poezia marelui Mihai Eminescu.
Viaţa ne aduce uneori surprize pe cât de plăcute, pe atât de interesante. Într-o bună zi, la 16 iulie, m-am pomenit pe neaşteptate cu o delegaţie din Canada. Erau şase persoane – o familie din patru membri şi încă două persoane care îi însoţeau. S-au oprit mai întâi la primărie, de unde au fost îndreptaţi la mine. Oaspeţii de peste ocean sosiseră la Boian, îndemnaţi de dorinţa de a da de urma rudelor care au emigrat la începutul secolului trecut în Canada. Era vorba de familia Vasile şi Domnica Gorda. Ascultându-le rugămintea, mi-am amintit că am o carte în limba engleză despre boincenii emigraţi în Canada...
Că să nu mi se pună în cârcă niscaiva păcate sau insinuări că n-aş fi un cetăţean supus legilor statului nostru, precizez de la bun început: constatarea de mai sus nu-mi aparţine mie, ci israelianului Davidi Guy. Şi n-ar prezenta nici un interes, dacă acest Davidi Guy ar fi un simplu muritor, un ins din masa de oameni care, trăind într-o societate democratică, s-a folosit de dreptul de a-şi mai lua o cetăţenie. De fapt, până nu demult nimic nu-i marca notorietatea acestui tânăr, născut la Jaffa, Israel, deosebit de semenii săi doar prin pasiunea faţă de cinematografie.
O plimbare prin Cernăuţii lui Aron Pumnul, Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu, Ion G. Sbiera, Eudoxiu Hurmuzachi şi a multor altor personalităţi, simbolurile deşteptării naţionale ale românilor ocupaţi, este inimaginabilă fără a ajunge şi la Boianul lui Ion Neculce, cea de-a doua moşie a marelui cronicar. Pământul de acolo are efectul unor moaşte, la care mergi să te închini şi să-i ceri alinare şi sprijin. Nu întâmplător, încă aproape două decenii în urmă, o icoană a Maicii Domnului de la Boian a început să lăcrimeze...
Când era gata să plece, a cuprins-o groaza în faţa necunoscutului, preferând să rămână în sărăcia ei. Nu s-a plâns niciodată că-i pare rău de ce-a făcut, că mai bine ar fi plecat. Numai sentimentul de vinovăţie pentru soarta fiilor a mistuit-o toată viaţă. Mai ales că şi tata, în clipe de disperare, când în anii foametei umbla prin Galiţia să schimbe lucrurile din casă pe câţiva cartofi sau mai târziu, când venea îngheţat de la tăiat pădure, îi reproşa „prostia” din tinereţe: „Scăpam de-atâtea nevoi, aveam să huzurim ca boierii în Canada, şi nici pe Ioniţă nu l-ar fi împuşcat ruşii...”
Nu demult, întâmplător, am recitit poeziile lui Grigore Vieru, care mi-au amintit de vatra strămoșească, de limba noastră cea dulce și melodioasă, de Patria-mamă, de mama - ființa dragă şi gingaşă….