25 mai 2018
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

„MULŢI S-AU DUS ÎN MORMÂNT CU VISUL ŞI SPERANŢA NEÎMPLINITĂ” (III)

3 august 2013 | Categorie: Golgota neamului

Când, în 1940, Bucovina a fost răpită de sovietici, aproape că n-a existat familie, care să nu fi suferit în consecinţa „eliberării” ţinutului de către armata bolşevică. Având rude în România, Mircea Socolovschi a fost mereu supravegheat de organe. Iar până în anii’ 90 nici n-a avut posibilitate să-şi viziteze rudele de după sârma ghimpată, instalată de cotropitorii străini până şi în inimile românilor din nordul Bucovinei. A trăit şi el mereu cu dorul şi speranţa în suflet.

„MULŢI S-AU DUS ÎN MORMÂNT CU VISUL ŞI SPERANŢA NEÎMPLINITĂ” (II)

1 august 2013 | Categorie: Golgota neamului

Mihai Socolovschi, tatăl lui Mircea, născut în 1913, făcea armata la Vânători de Munte şi a participat la luptele din Crimeea, unde a fost luat prizonier de ruşi. Vreo doi ani a muncit forţat în Tula, Rusia, apoi a fost dus la muncă silnică la o mină din Donbas. Când se întorcea acasă, după şapte ani de chin, era istovit de foame, încât de abia se ţinea sufleţelul în el. A ajuns noaptea la gară şi a trecut pe la socri, care, ştiind că au fost prădaţi de două ori, încât fiica lor rămase doar cu cămaşa de pe ea, i-au dat ginerelui izmene şi cămaşă nouă, să aibă cu ce se schimba.

„MULŢI S-AU DUS ÎN MORMÂNT CU VISUL ŞI SPERANŢA NEÎMPLINITĂ”

25 iulie 2013 | Categorie: Golgota neamului

Nu demult, un jurnalist din Ţară m-a întrebat cum îmi găsesc interlocutorii. Cred că sufletele înrudite, în inima cărora arde acelaşi foc de dor, se găsesc singuri, au atracţie magnetică de la depărtări de zeci de ani. Astfel l-am cunoscut şi pe Românul din Pătrăuţii de Sus, Mircea Socolovschi, care, modest din fire, dar îndrăzneţ în cuget şi simţire românească, ca o umbră tainică şi veghetoare a bătrânului Dac, e prezent mai la toate manifestările noastre culturale. Simplu la vorbă şi la port, poartă în piept un dor nestins şi în suflet o desagă de triste amintiri şi speranţa că vor sosi alte timpuri, când românii din nordul Bucovinei nu se vor simţi străini pe pământul strămoşesc.

„ELIBERAREA” NOASTRĂ, A ROMÂNILOR, CONTINUĂ, SE CAUTĂ NOI METODE PENTRU A NI SE DISTRUGE NEAMUL

12 iulie 2013 | Categorie: Golgota neamului

Torturaţi în închisorile NKVD-iste, distruşi fizic şi moral în lagărele de muncă silnică din Donbas şi Onega, deportaţi în îngheţurile siberiene şi în pustiurile kazahe, românii noştri, prinşi în ghearele morţii, decedau cu dorul în suflet, cu numele Ţării şi celor dragi pe buze. Toader PENTELEICIUC n-a aflat nici până în prezent unde şi-a găsit liniştea veşnică tatăl său Petrea. Dar e sigur că sufletul părintelui său, care îşi iubea baştina, nu-şi putea găsi liniştea şi consolarea în pământ străin, departe de glia străbună, de casă şi familie. Or, ca şi ceilalţi români din Voloca, care în consecinţa represiunilor staliniste au închis ochii pe veci în neagră străinătate, Petrea PENTELEICIUC a fost aruncat într-o groapă comună ca să i se şteargă urma.

„ELIBERAREA” NOASTRĂ, A ROMÂNILOR, CONTINUĂ, SE CAUTĂ NOI METODE PENTRU A NI SE DISTRUGE NEAMUL

8 iulie 2013 | Categorie: Golgota neamului

După arestarea lui Petrea PENTELEICIUC ca „duşman al poporului”, începu adevăratul infern pentru membrii familiei sale. Averea, agonisită în sudoarea frunţii, le-a fost confiscată de sovietici, care le-au luat şi grajdul cu tot cu şură, şi pământul, iar în frumoasa curte a acestui harnic gospodar de frunte din Voloca au construit o fermă de cai şi vite. O parte din pitoreasca livadă cu pomi fructiferi, sădită de Petrea după ce se întoarse din Canada, a fost distrusă. Dar feciorul Toader şi mama sa nu prea îşi îndulceau sufletele, rănite de durerea despărţirii de soţ şi părinte, nici cu rodul arborilor rămaşi, căci până şi cireşele trebuiau culese şi date la stat, la fel precum carnea, grâul etc. O dată în zi gospodarii trebuiau să facă de mâncare şi să le aducă lucrătorilor de la primărie. De nu îndeplineau ordinul, erau rău pedepsiţi.

„ELIBERAREA” NOASTRĂ, A ROMÂNILOR, CONTINUĂ, SE CAUTĂ NOI METODE PENTRU A NI SE DISTRUGE NEAMUL

7 iulie 2013 | Categorie: Golgota neamului

Calvarul spre Golgota a început pentru românii din nordul Bucovinei în 1940, odată cu „eliberarea” ţinutului, din rădăcini românesc, de către iscoadele bolşevice. Numai în pitoreasca comună de vrednici români – Voloca pe Derelui – 513 de băştinaşi, mai mult de jumătate de sat, au fost înscrişi în lista neagră a deportărilor, fiind clasificaţi ca „duşmani ai poporului”. Un destin tragic i-a pregătit soarta şi gospodarului de frunte Petrea PENTELEICIUC al lui Toderică din s. Voloca, raionul Hliboca (fostul Adâncata), care , fiind considerat „duşman al lui Lenin”, a fost întemniţat, sfârşindu-şi zilele, după 5 ani de torturi şi chinuri îngrozitoare, într-o închisoare din Ucraina Apuseană. Or, noii stăpâni, punându-şi scopul să distrugă populaţia românească băştinaşă din Bucovina răpită şi înstrăinată de Ţară, i-au întemniţat şi deportat pe cei mai destoinici fii ai baştinei ca să li se şteargă urma şi neamul.

PÂNĂ CÂND S-A PRELINGE ULTIMA LACRIMĂ DE SÂNGE

12 iunie 2013 | Categorie: Golgota neamului

Primarul Elena NANDRIŞ, preotul Dumitru MIŢIŢEI, profesoara Ana GOSTIUC, gospodarul Sain MÂNDRESCU, cu contribuţia căruia a fost înălţat Monumentul comemorativ al victimelor regimului totalitar, cei care veghează neuitarea eroilor neamului, înscrişi cu sânge pe această simbolică cruce din Buda-Mahala, ţin mereu vie candela amintirii în sacra catedrală a martirilor până când s-a prelinge ultima lacrimă de sânge, ultima picătură de durere, se vor cicatriza rănile ce încă au rămas deschise. Dacă e posibil ca ele să-şi găsească tămadă vreodată.

PÂNĂ CÂND S-A PRELINGE ULTIMA LACRIMĂ DE SÂNGE

11 iunie 2013 | Categorie: Golgota neamului

NUMAI PE CRUCE N-A FOST RĂSTIGNITĂ Printre măhălenii cu neuitare şi amintiri dureros de vii în suflet, care au venit şi în acest an, duminica precedentă, de Ziua Eroilor, să îngenuncheze şi să aprindă o lumânare în memoria rudelor la Troiţa înălţată întru glorificarea martirilor din Buda-Mahala, raionul Noua Suliţă, am întâlnit-o şi pe Maria TASARCIUC, care la vârsta-i înaintată de 85 de ani, de 72 de ani îi brăzdează lacrimile obrajii şi îi sângerează încă rănile sufleteşti. Era o adolescentă de doar 13 ani, când au fost ridicaţi şi duşi în Siberia, unde şi până acum plâng osemintele părinţilor ei ce nu-şi pot afla liniştea veşnică sub gheţarii din neagra străinătate.

PLÂNG ŞI SUSPINĂ SUFLETELE CELOR OMORÂŢI FĂRĂ VINĂ (II)

4 iunie 2013 | Categorie: Golgota neamului

Iscoadele bolşevice au adus apoi lipoveni de la Fântâna Albă, care au săpat câteva gropi şi i-au aruncat şi pe cei morţi, şi pe cei vii, apoi cu un buldozer i-au acoperit cu lut, făcându-i una cu pământul. Câteva zile a „umblat” acolo poiana cu cei îngropaţi de viu. Ca să şteargă urmele masacrului, mai târziu, bolşevicii au arat poiana şi au semănat pădure de brazi. Dar oricum, memoria eroilor e vie, căci în fiecare brad, crescut pe osemintele celor măcelăriţi, se zbate un suflet de martir. De frica şi groaza ce-a tras-o atunci, la 1 aprilie 1941, la Fântâna Albă, Ion Alerguş multă vreme n-a călcat în poiana plângerii, unde printre arbori descoperi cruci rătăcite, unde plâng şi suspină sufletele celor omorâţi fără vină.

PLÂNG ŞI SUSPINĂ SUFLETELE CELOR OMORÂŢI FĂRĂ VINĂ

3 iunie 2013 | Categorie: Golgota neamului

Ion a lui Lazăr ALERGUŞ era în floarea vieţii şi înaripat de visul libertăţii, alături de cei doi fraţi şi o soră, care au reuşit să se refugieze în România, miercuri, în Săptămâna Mare, înainte de Paşti, s-a alăturat mulţimii, care, cuprinsă de dorinţa de a scăpa de asupritori, căci nu mai putea suporta fărădelegile comuniştilor, s-a îndreptat spre comandamentul militar raional pentru a primi învoirea de a trece frontiera în România.

CA SĂ NU RĂMÂNĂ ÎN UITARE

6 mai 2013 | Categorie: Golgota neamului

Trec anii şi prin sita deasă a timpului ucigător se mai cern dureroase amintiri, iar în candela memoriei eroilor de-abia mai palpită o flacără de adevăr. Fatală a fost „eliberarea” pentru neamul românesc din Bucovina, cedată şi înstrăinată de Ţară. O rană deschisă şi sângerândă au rămas crimele oribile, săvârşite de slugoii regimului totalitar. Pământul geme de durere şi dacă ar prinde glas ne-ar dezvălui şocante adevăruri despre acei masacraţi pentru unica vină de a fi fost români, interogaţi, torturaţi şi deportaţi de „eliberatori” în gulagurile morţii. Înfiorător a fost calvarul deznaţionalizării pentru mii de bucovineni români, precum şi pentru bunelul meu după tată, Nicolae NICHITA al lui Gheorghe al lui Petrea Marandei, şi pentru cumnatul lui, fratele bunicii Leontina, unchiul Iluţă POCLITAR al lui Artimon din Hruşăuţii Volocii.

„SUNTEM ROMÂNI, NU „MOLDOVENI”, ŞI DACĂ NE-AM UNI, AM FI O FORŢĂ” (III)

2 mai 2013 | Categorie: Golgota neamului

„Am ajuns la cel de-al 75-lea an de viaţă şi am însuşit câteva lucruri sfinte: cât vei trăi pe pământ să-ţi cinsteşti mama, tata, străbunii şi să-ţi păstrezi cu sfinţenie Limba, Credinţa şi Neamul”.

NU STĂ-N LOC, CA SĂ NU-I STEA NOROCUL (II)

22 aprilie 2013 | Categorie: Golgota neamului

Ştie că rugăciunea fără de milostenie n-are rost şi că n-o să-şi ierte, nu se va simţi bine toată ziua făcându-se că nu vede mâna întinsă. Nu uită că părinţilor ei n-a avut cine să le dea o fărâmă de pâine când răbdau foame în Siberia şi la Onega, potolindu-şi astfel durerea provocată de chinurile lor.

RĂNI CARE DOR

19 aprilie 2013 | Categorie: Golgota neamului

Soartă amară şi grea i-a fost hărăzită poporului român încă din timpuri străvechi. Moldova şi Ţara Românească a avut de înfruntat nu puţine urgii ale cotropitorilor străini –goţi, huni, avari, tătari, turci, unguri, polonezi, germani. La Chişinău este înălţat monumentul Voievodului Ştefan cel Mare cu crucea în mână. Cronicile vremii istorisesc că în îndelungata sa domnie de 47 de ani, domnitorul a purtat 36 de războaie şi a construit 44 de biserici şi mănăstiri. Şi poate nu toţi cei din tânăra generaţie ştiu de ce el e eternizat cu crucea în mână. Împăratul Austriei a spus că Ştefan cel Mare, apărătorul creştinătăţii, după cum a fost numit de Papa de la Roma, ţine piept popoarelor păgâne de la răsărit.

SÂNGEROASA DRAMĂ A ROMÂNILOR A ÎNCEPUT DUPĂ RĂPIREA BUCOVINEI (III)

18 aprilie 2013 | Categorie: Golgota neamului

Grea şi amară a fost deportarea, dar nu mai puţin anevoios a fost şi drumul întoarcerii la casa părintească din urgia străinătăţii. Puţini, foarte puţini dintre cei năpăstuiţi au avut fericirea şi norocul să revină la baştină. Mulţi au căzut în negrul pustiu fără lumânare şi fără cruce la căpătâi. Şi cu toate că groaza intrase în sufletele oamenilor şi nimeni nu mai pomenea în glas de urgia ce se abătu asupra românilor înstrăinaţi, la urechea lui Vasile SUCEVAN a ajuns, totuşi, zvonul că vreo câţiva deportaţi au fugit acasă. Or, dorinţa de libertate, dorul de casă, de glie, era atât de mare, încât le răpi liniştea şi somnul, dar îi însufleţi, le dădu puteri şi cutezanţa de a părăsi surghiunul şi de a se întoarce la baştină.